Ministrul Finanţelor: Propunerea noastră este de a reduce gradual plăţile în numerar pentru că ele sunt sursa plăţilor la negru

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat luni că propunerea Guvernului este de a reduce gradual plăţile în numerar pentru că ele sunt sursa plăţilor la negru. ”Ne aşteptăm să avem şi impact bugetar suplimentar prin încasarea de venituri la bugetul de stat”, a spus ministrul, el precizând că, deşi este un disconfort, disciplina aceasta de care au nevoie într-o perioadă atât de complicată pentru ţara noastră este mai mult decât necesară, transmite News.ro.

”Propunerea noastră este de a reduce gradual plăţile în numerar pentru că ele sunt sursa plăţilor la negru, ori, după cum ştim, evaziunea fiscală şi toate mecanismele prin care se face evaziunea fiscală, în ceea ce priveşte operaţiunile prin numerar, acestea sunt frecvent folosite pentru astfel de lucruri şi atunci noi avem trei paliere de măsuri”, a spus ministrul Boloş la Antena 3.

El a precizat că primul palier este între două persoane juridice, doi comercianţi, unde plafonul va fi redus de la 5.000 de lei la 1.000 de lei. ”Cu alte cuvinte, se vor putea face plăţi în numerar dar în limita a 1.000 de lei, restul fiind la card sau tranzacţii bancare”, a spus el. Ministrul s-a referit şi la operaţiunile dintre o persoană fizică şi o persoană juridică, unde plafonul va fi redus gradual de la 1 ianuarie 2024, la 5.000 de lei şi de la 1 ianuarie 2025 la 2.500 de lei.

”Este şi un fel de acomodare a oamenilor cu aceste plăţi în numerar şi disciplinarea acestor categorii de tranzacţii care au loc într-o perioadă în care măsurile de combatere a evaziunii fiscale sunt mai mult decât esenţiale”.

”Ne aşteptăm să avem şi impact bugetar suplimentar prin încasarea de venituri la bugetul de stat”, a mai spus ministrul. Marcel Boloş a mai explicat că argumentele celor obişnuiţi cu evaziunea sunt numeroase. ”Noi nu trebuie să privim doar sub aspectul celor care fac gălăgie şi nu sunt de acord cu măsurile. E adevărat că este un disconfort, dar disciplina aceasta de care avem nevoie într-o perioadă atât de complicată pentru ţara noastră este mai mult decât necesară şi mai ales reducerea plafonului pentru operaţiunile în numerar. Numerarul în casă sau celebrele creditări de firmă în numerar sunt recunoscute pentru anvergura pe care au căpătat-o pentru ceea ce înseamnă evaziunea fiscală şi, din acest punct de vedere, încercăm sub toate mijloacele. Aţi văzut că am crescut inclusiv nivelul amenzilor”, a completat ministrul.

Sondaj INSCOP privind intențiile de vot la prezidențiale: Geoană pe primul loc, ca independent, urmat de Ciolacu, Simion, Ciucă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here