Ministrul Mediului: Există staţii de monitorizare pentru radiaţii. Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere,

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a explicat că, în cazul unui accident radioactiv la Centrala Zaporojie, în Ucraina, România are staţii de monitorizare şi vom afla despre acest eventual accident în câteva minute, iar într-o oră sau două vom putea afla şi dacă norul radioactiv se va îndrepta spre ţara noastră. Fechet a dat asigurări şi că apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere, dar şi pentru ecosistemele marine, notează News.ro.

Întrebat miercuri seară, la Digi 24, în cât timp aflăm dacă la Zaporojie, în Ucraina, se va produce o scurgere de radiaţii, ircea Fechet a subliniat că este vorba de minute.
”Există staţii de monitorizare pentru radiaţii, cu siguranţă vom afla foarte repede. Probabil discutăm despre minute pentru că astfel de staţii de monitorizare există nu doar pe teritoriul României. Ceea ce intră în atribuţiile Ministerului Mediului şi un eventua accident nuclear cu siguranţă nu va fi gestionat de Ministerul Mediului, dar îmi doresc foarte mult să nu se întâmple asta niciodată, niciunde”, a declarat Fechet.
Întrebat, de asemenea, de unde vom afla, Fechet a spus că există instituţii pentru astfel de situaţii.
”Există instituţii în România care gestionează astfel de situaţii, probabil că discutăm despre Agenţia pentru activităţi nucleare, ISU”, a răspuns Fechet.
Ministrul Mediului s-a referit şi la calitatea apei din Marea Neagră şi a dat asigurări că aceasta este bună pentru îmbăiere.
”Referitor la barajul de pe Nipru, pentru că la Ministerul Mediului am avut discuţii în legătură cu acest baraj, am avut multe întâlniri cu colegii de la Administraţia Apele Române. În continuare calitatea apei mării este monitorizată aproape zilnic. fie că vorbim de INSP care prelevează probe zilnic, fie că vorbim despre Institutul Naţional de Cercetare Marină Grigore Antipa, fie că vorbim de Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral care la intervale scurte de timp şi discutăm de zile, monitorizează calitatea apei Mării Negre, prelevează probe de la diferite adâncimi şi de la diferite distanţe de mal. Ultima oară când am discutat cu dânşii erau la 6000 de mile marine în larg de Sulina şi prelevau probe de apă. Din toate informaţiile pe care le avem în acest moment, apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere, este sigură pentru ecosistemele marine (…) Există o propagandă, atât în România, cât şi în Bulgaria, potrivit căreia apa Mării Negre i-ar putea pune în pericol pe oameni”, a precizat Mircea Fechet.
Întrebat dacă există simulări privind un eventual nor radioactiv, dacă vor fi scurgeri de radiaţii la Zaporojie, Fechet a explicat că nu există astfel de simulări şi că acestea se fac în momentul producerii incidentului.
”Nu avem astfel de simulări. Ele se fac la momentul producerii unui astfel de accident. Acum avem un incendiu în judeţul Dâmboviţa, la o groapă de gunoi şi colegii îmi vor furniza în foarte scurt timp modelări matematice în care ţin cont de viteza şi direcţia vântului, pentru că asta se ia în considerare în anumite situaţii şi îmi vor spune în ce măsură poluarea ar putea să ajungă în Bucureşti. Un lucru pot să spun, că dacă se întâmplă ceva la Zaporojie, în minute aflăm că s-a  întâmplat acolo şi în ore, într-o oră sau două, ANM ne poate da modelarea matematică legată de timpul pe care norul radioactiv, dacă e cazul, îl va parcurge până deasupra României”, a declarat Mircea Fechet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here