Începând de miercuri, 11 septembrie, e oficial: în cadrul mai larg al luptei electorale pentru prezidențialele din 2024 va exista și o subdiviziune oarecum excentrică a ciocnirii; în orice caz, una la care alegătorii nu au mai avut ocazia să asiste în România postcomunistă.
Va fi o bătălie mai mică, dar nu și mai puțin intensă. Va fi interesant de urmărit, dar există semne care promit că pe alocuri va fi chiar haioasă.
În fine, va fi și o luptă între orgolii rănite și mai ales va fi o luptă derivată din eșecul strategic al doi combatanți care împart aceeași felie de a ajunge la o înțelegere reciproc avantajoasă (eșec de care orgoliile – ce altceva? – nu pot fi deloc străine).
Această luptă mai mică îngrămădită în lupta mai mare se va da între Marcel Ciolacu și Mircea Geoană.
Înainte să pornească la lupta cea mare – alegerile prezidențiale – cei doi și-au consumat deja parte din energia stocată într-un conflict mocnit, dar nu și invizibil: cel pentru adjudecarea sprijinului PSD.
Având în vedere că Marcel Ciolacu este în cele din urmă candidatul oficial al marelui partid, se poate deduce că Mircea Geoană a pierdut prima partidă.
Pornind a priori cu stângul în fața actualului șef al PSD, fostul șef al formațiunii a încercat o repoziționare de avarie, cel puțin așa rezultă din videoclipul difuzat miercuri, în care Geoană și-a anunțat candidatura.
Repoziționare care, din punct de vedere logic, sună destul de bizar: nereușind să obțină un sprijin limitat, al pesediștilor, Geoană ne-a anunțat că aspiră la un sprijin nelimitat, al tururor – socialiști și liberali, progresiști și suveraniști.
Ritmată poezia, dar neinspirat poetul: adică după ce a devenit evident că nu ai putut să încolonezi după tine un singur grup, mizezi acum pe faptul de a le încolona pe toate. Greu de crezut că va ține!
Pe de altă parte, dată fiind situația precară în care se află, Geoană nici nu ar fi avut la dispoziție altă manevră: ori exagera, ori nu se mai avânta.
Dacă Mircea Geoană are cumva în tolba sa atuuri secrete, capabile să întoarcă cu 180 de grade postura net defavorabilă în care își joacă pielea în aceste prezidențiale, ei bine, suntem nerăbdători să le vedem la treabă; poate avem de învățat.
Până atunci, firea lucrurilor sugerează că intrarea să în cursa pentru Cotroceni va produce o canibalizare relativă a voturilor exprimate de electoratul de pe acest palier pe care mai locuiește și contracandidatul Ciolacu. Asta înseamnă că-i va fura voturi competitorului sprijinit de PSD.
Dacă nu va exista o canibalizare relativă, atunci va fi una absolută, cu una din două posibilități: fie Geoană va lua aproape tot, iar Ciolacu aproape nimic; fie Ciolacu va lua aproape tot, iar Geoană aproape nimic. În orice caz, nu va fi loc pentru amândoi în turul doi.
Semn că PSD și Ciolacu se vor da peste cap să diminueze șocul produs de candidatura lui Mircea Geoană există deja în număr mare și au început să curgă demult, imediat după ce social-democrații au stabilit că visul lui Geoană de a primi susținerea PSD rămâne la stadiul de vis.
Cea mai puternică lovitură aplicată până acum de PSD (și care e de așteptat să se intensifice în lunile rămase până la alegeri) constă în sistematica torpilare a pretenției lui Geoană de a fi un candidat independent și al tuturor.
Ciolacu însuși, dar beneficiind și de aportul coral al numeroși lideri din propriul partid, a reamintit cu obstinație publicului larg “originile sănătoase” ale lui Mircea Geoană. Și o va/vor mai face.
În esență, ceea ce spun Ciolacu și colegii se traduce astfel: Geoană nu vine de la NATO, ci de la PSD. Până una-alta, a stat mai mult prin birourile pline de fantome, din Kiseleff 10, decât în cele mai cu sclipici ale organizației nord-atlantice. Și până-una alta, până să fie doar șef-adjunct la NATO, Mircea a fost șef plin la PSD.
Și nu ai putea spune că nu e așa, iar dacă te-ai încumeta să o zici pică totul la primul fact-checking făcut de un stagiar.
Că Marcel Ciolacu va juca dur și pe alte paliere, a fost limpede inclusiv cu o zi înainte de lansarea la apă a lui Mircea Geoană.
Într-un interviu televizat, actualul lider al PSD a ținut să sublinieze faptul că el însuși nu este perfect. Devenise evident acest lucru măcar din activitatea sa de până acum, așa că, recunosc, pentru moment m-a nedumerit că pune acest accent. Dar m-am lămurit rapid a doua zi de ce a făcut-o, când am văzut videoclipul de lansare, în care Mircea Geoană spune și el, despre sine însuși, același lucru: nu sunt perfect.
Ce fusese oare la Ciolacu? Exercițiu populist de sinceritate? O bizar de sincronizată intuiție? Ori prețioase scurgeri de informații din tabăra adversă? Mai mult decât noi, Mircea Geoană se cuvine să fie el însuși cel mai curios și extrem de interesat să ajungă totuși la răspuns…
Cert este că Mircea Geoană, în ciuda aurei electorale holistice pe care și-o arogă, pornește la drum cu un handicap enorm: în realitate, nu este suficient de pesedist pentru pesediști și nu este suficient de non-pesedist și anti-pesedist pentru non-pesediști și anti-pesediști.
Poate că el deține formula secretă prin care azi să facă să dispară aceast neajuns istoric. Dar nu poate dormi liniștit având în vedere că atâția alții nu văd nicio scăpare realistă din această menghină.
Desigur, prin ziua aleasă pentru a-și anunța debutul la prezidențiale, Mircea Geoană a încercat să se poziționeze și ca un jucător care transcende granițele meschine ale luptei politice interne. Ca un jucător care se vrea cântărit la greutatea pe care o are azi, venind la Cotroceni direct de la NATO. Iar nicidecum ca unul pe care să-l cântărești având în vizor contextul ceva mai nuanțat, deci greutatea dobândită cu ani care merg ceva mai mult în urmă și care sugerează că a plecat spre Cotroceni după ce în prealabil și-a făcut mâna la PSD.
Optând, în lansarea candidaturii, pentru 11 septembrie, dată global cunoscută ca 9/11, fostul ambasador la Washington a țintit probabil să forțeze o continuitate lungă, dar selectivă de CV, pentru a străluci ca nimeni altul dintre competitori. Și totodată, să pozeze într-un soi de Mircea Americanu’, omul cu adevărat agreat de partenerul strategic.
Bravo lui sau echipei lui de consultanți, pentru atenția profesionistă la simbolism!
Doar că, în primul său interviu în calitate de candidat, Mircea Geoană i-a urat sănătate Regelui Mihai, decedat acum aproape șapte ani.
Și-a cerut ulterior scuze, dar a reînviat, în stilul inconfundabil, amintirea vitregă a etichetei lăsată posterității de Ion Iliescu.
Pompierul Lasconi. USR pornește pe cont propriu la o luptă pentru care în realitate nu e pregătit
