„În toată această perioadă, Rusia a încercat să destabilizeze ordinea şi puterea de la Chişinău, de fiecare dată încercând să folosească regimul din regiunea transnistreană. (…) Ştim că în această primăvară Rusia îşi va relua acţiunile de încercare de destabilizare a situaţiei”, declara Maia Sandu, la mijlocul lui ianuarie.
Nu era prima oară când președinta Republicii Moldova avertiza cu privire la nivelul asfixiant de ostilitate manifestat azi de Moscova la adresa Chișinăului, dar declarațiile în speță sunt grăitoare pentru atmosfera extrem de încărcată cu care a debutat (și) 2024 pentru frații de dincolo de Prut.
Starea de vigilență a autorităților moldovene se impune practic de la sine, după ce în 2023 a fost dejucată o tentativă de lovitură de stat.
Cu câteva zile înaintea Maiei Sandu, Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) semnala faptul că marionetele separatiste ale Kremlinului din regiunea transnistreană trudesc la destabilizarea Moldovei recurgând la declarații similare celor care au precedat conflictul militar de la începutul anilor ’90, Moscova pregătind totodată operațiuni sub steag fals.
ISW reamintea, în context, angajamentul din 2018 al liderului separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, de a duce Transnistria în componența Federației Ruse; și trecea în revistă cele mai proaspete afirmații agresivo-șantajiste ale acestuia, ca și „completările” tactice venite de la Moscova (toate detaliile – AICI).
Bineînțeles nu trebuie scăpat din vedere faptul că pe lângă structura mafiotă a așa-zisului stat transnistrian, pe teritoriul smuls cu arma Republicii Moldova sunt staționate trupe ruse. Trupe care nu ar mai fi trebuit să fie acolo, dar care nu s-au mișcat din loc întrucât Rusia încalcă deja de trei decenii acorduri internaționale care stipulează obligația Moscovei de a le retrage.
Ca să ne facem o idee asupra potențialului de conflict armat intrinsec prezenței militarilor ruși în Transnistria, să ne amintim un episod relativ proaspăt: la două luni după declanșarea invaziei din Ucraina, Districtul Militar de Vest al Rusiei anunța că un grup operativ al forțelor sale a făcut „exerciții demonstrative”. „Condamnăm orice provocări și tentative de a atrage Republica Moldova în acțiuni ce pot pune în pericol pacea în țară”, afirma la acea vreme Maia Sandu (detalii – AICI).
Transnistria este, așadar, o țeavă de kalașnikov îndreptată non-stop de Rusia în direcția Republicii Moldova, dar în același timp este și o uriașă căpușă pentru sistemul economic și energetic al țării, dar și un levier politic prin care Moscova a încercat neîntrerupt să capete „constituțional” un veto asupra politicii interne și externe a Chișinăului, redesenând arhitectura statului moldovean.
Nu este nevoie să fii as în arta militară sau doctor în drept, științe politice și economie pentru a pricepe cât de profunde sunt, pentru Republica Moldova și pentru România, implicațiile care decurg din situația schițată în cele de mai sus.
Și totuși, la ora actuală există în România actori politici care ignoră cu emfază pericolul rusesc în general și pe cel via separatismul transinistrean în particular. În cazul lor, cireașa de pe tort este aceea că respectivii pozează în unioniști nepereche, patrioți fără egal, suveraniști fără rest.
George Simion este interzis și reinterzis în Republica Moldova. Desigur, se consideră o victimă a autorităților pro-europene de la Chișinău, pe care se-a lungul timpului le-a atacat fără menajamente. Cu cât acestea din urmă au continuat mai apăsat pe linia decuplării Moldovei de orbita Rusiei și de dependența economică, energetică și politică față de Moscova, cu atât s-a întețit și tirul lui Simion.
Curat-murdar pentru un politician român care se prezintă ca unionist; care susține că nu are legături cu subterane cu rușii; dar care, la fel de adevărat, a cerut Bucureștiului să lase Chișinăul fără sprijin consistent tocmai în vremuri de război în proximitate și care a eșuat în a demonta în mod credibil gravele acuzații care i s-au adus, privind relația cu serviciile de la Moscova.
De altfel, nu e greu de observat, parcurgând luările publice de poziție, că Simion procedează cu Republica Moldova exact cum procedează cu Ucraina: se arată critic cu Chișinăul, iar nu cu Tiraspolul, respectiv critic cu Kievul, iar nu cu Moscova.
George Simion obișnuiește să se învelească în tricolor, să-și facă cruce și să afirme că „Basarabia e România”. Probabil consideră că românii sunt mai ușor de păcălit decât un prunc de trei ani care te ia drept prieten doar pentru că îi arăți acadeaua. La alegerile din 2024, românii au ocazia să-i arate viața e complexă și prea mult zahăr face, totuși, rău.
Claudiu Târziu rupe, mai nou, Top-urile rusești, cu declarațiile despre visul său umed de a smulge teritorii ucrainene și libidoul său politic deviat de a strânge relațiile cu Kremlinul.
„Încă o țară vrea să obțină teritorii ale Ucrainei. România ridică problema unei părți din teritoriile Ucrainei, propunând apropierea de Rusia” – astfel titra Pravda, în 28 ianuarie 2024.
Materialul îl citează pe Claudiu Târziu. Dar, în spiritul minciunii permanente, patentată de propaganda rusă, Pravda echivalează persoana lui Târziu cu România însăși…
Dincolo de aspectul formal (care deja vorbește de la sine despre seriozitatea cu care Rusia investește în prostirea audienței), rămâne chestiunea de fond.
Claudiu Târziu, lider al atât de patrioticului partid AUR, spune fără ocol: „Recunosc nevoia unei bune cooperări între România și Rusia, sunt gata să susțin asta, dar numai după ce Rusia va dovedi că și ea vrea toate acestea”.
Acuma, e binecunoscut faptul că Rusia nu vrea unirea Republicii Moldova cu România. De fapt, Rusia nu este de acord nici măcar cu mai puțin decât unirea: aderarea Republicii Moldova la UE. Și este chiar împotriva a ceva chiar mai puțin decât fie și aderarea la UE: un guvern format din oameni și partide asupra cărora Moscova să nu aibă control direct.
Păi dacă Târziu, precum colegul Simion, spune că vrea unirea, cum poate spune totuși că vrea concomitent o bună cooperare cu o Rusie care se opune unirii și care se opune fie și celei mai timide apropieri a Bucureștiului și Chișinăului?
Apoi, care este părerea lui Târziu despre nebuloasa transnistreană? Cum de i-a scăpat pericolul reprezentat de ceea ce se petrece sau se poate petrece în acea zonă? Cum de ocolește acest subiect când este, practic, unul dintre cele mai fierbinți din acest moment? Cum de nu îl vedem legat cu lanțuri de gardul Ambasadei Rusiei de la București pentru a cere retragerea militarilor lui Putin din acea zonă?
Ruptura logică este evidentă. Târziu, precum Simion, vinde aceeași acadea!
Se crede deștept, ne crede proști? Da și da. Suntem ceea ce crede Târziu că suntem? Îndrăznesc să cred că 2024 va demonstra că nu.
La Diana Șoșoacă nu întâlnești nici măcar „finețurile” tandemului Simion-Târziu.
Probabil că până și Lavrov ori Medvedev au simptome de reflux gastric atunci când citesc rapoartele despre cât de lipsit de perdea promovează individa Rusia și interesele revizioniste ale acesteia.
Iar în ceea ce privește cazul particular al Transnistriei, „patrioata” Șoșoacă pare să aibă chiar mai puține preocupări și gânduri negre decât liderii AUR (iar ale lor, vorba aia, tind în realitate spre zero). Cumva, Șoșoacă nu vinde nici măcar acadeaua pe care ne-o flutură Simion și Târziu pe sub nas. Vinde doar bățul. Se crede mai deșteaptă, ne crede chiar mai proști!
Marea Neagră, cimitir rusesc. De ce par să fie în doliu suveraniștii români?
Uite ca avem si noi patrioti revizionisti ca si cei ai lui V.Orban.Nu -i combate nimeni din parlament din partidele de la conducere.
Sunt lasati ,sa zburde ,sa-si caute adepti printre cei care nu stiu ce tratate a semnat Romania,dar se considera patrioti.Ciudat.