Mohammad Murad, cercetat penal pentru că a împărțit pachete inscripţionate cu numele său

IPJ Constanţa a anunţat, luni seară, că s-a sesizat din oficiu și a demarat o anchetă penală, după ce la un post local de televiziune a apărut o ştire în care omul de afaceri Mohammad Murad, candidat independent pentru Primăria Mangalia, a fost filmat în timp ce împărţea pachete inscripţionate cu numele său şi sloganul electoral.

În urma apariţiei în spaţiul public a unor imagini în care apare un candidat la alegerile locale în timp ce ar fi oferit mai multor cetăţeni pachete inscripţionate cu un slogan, alături de numele său, în cursul zilei de astăzi, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Mangalia s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de corupere a alegătorilor. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”, se arată într-un comunicat de presă transmis luni seară de IPJ Constanţa.

Potrivit Agerpres, în ştirea transmisă de un post de televiziune din Constanţa se observă cum Mohammad Murad împarte unor cetăţeni pachete cu sloganul „Alături de oameni” şi numele său.

Murad și-a depus candidatura la funcţia de primar al Mangaliei, ca independent, după ce anterior îşi declarase dorinţa de a candida pentru Primăria Constanţa.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here