Moscova afirmă că discuţiile rămân „esenţiale” în relaţiile cu Statele Unite

Sursa: Kremlin.ru

Comunicarea rămâne „esenţială” în relaţiile dintre Rusia şi Statele Unite, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pe fondul tensiunilor legate de războiul declanşat de Moscova în Ucraina, relatează Reuters, citată de Agerpres.ro.

„Comunicarea este esenţială, în viitor va trebui în continuare să comunicăm”, a afirmat Dmitri Peskov în cadrul unei conferinţe de presă telefonice, întrebat despre starea relaţiilor dintre SUA şi Rusia.

„Statele Unite nu pleacă nicăieri, Europa nu pleacă nicăieri, aşa că va trebui să găsim o cale să comunicăm cu ele”, a mai spus oficialul rus.

Relaţiile dintre Rusia şi Occident erau deja la cel mai scăzut nivel de la sfârşitul Războiului Rece chiar înainte ca Moscova să trimită zeci de mii de militari în Ucraina într-o aşa numită „operaţiune militară specială”.

Statele occidentale au răspuns cu o serie de sancţiuni fără precedent, iar preşedintele american Joe Biden s-a angajat ca omologul său rus Vladimir Putin să devină un „paria” la nivel internaţional. La rândul său Rusia a acuzat Washingtonul că duce un „război economic”.

Peskov a afirmat că situaţia actuală face „improbabilă” posibilitatea ca cele două părţi să revină la ceea ce el a numit „spiritul de la Geneva” – o referire la un summit între Biden şi Putin în 2021 care a stârnit speranţe în legătură cu o detensionare a situaţiei între cele două ţări.

„Este posibil să ne întoarcem la spiritul de la Geneva, când exista o oarecare speranţă? Cu greu”, a spus Peskov. „Este puţin probabil să ne amăgim cu vechi speranţe când vedem ce se întâmplă acum”, a mai spus el, adăugând că o viitoare comunicare între cele două ţări ar trebui să se bazeze pe „respect reciproc şi beneficiu reciproc”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here