Motivele pentru care diaspora a votat cu AUR

Atunci când „ești suspendat între două țări, ești exploatat în Germania, Spania sau UK, ești jignit de românii din țară care te fac «sclav» sau «lepros», iar identitatea ta etnică e confuză, riști să te radicalizezi”, scrie Elena Stancu pe site-ul Teleleu, un proiect care documentează poveștile comunităților de români din Europa.

Redăm câteva fragmente din articol:

Primii români din diaspora care ne-au spus că votează AUR au fost muncitorii sezonieri din Knoblauchsland (Ținutul Usturoiului), una din cele mai mari zone agricole din Germania. Aici lucrează zeci de mii de muncitori sezonieri – asociația românească Integro Mittelfranken e.V. estimează că în jur de 180.000 de români muncesc în fiecare an în agricultură în Germania.

O să vezi în fiecare sâmbătă mașinile lor cu numere de Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin sau Mehedinți în parcările Lidl de la marginea orașului, acolo unde merg să-și facă cumpărăturile, sau în fața sălilor de păcănele deschise de indieni. Sunt plecați de acasă de luni de zile și trăiesc în provizorat, în cazările puse la dispoziție de fermierii germani. Unii dintre ei stau doar două-trei luni pe an în România, locul pe care îl numesc „acasă”, pentru că acolo trăiesc copiii lor.

Unii sunt exploatați de fermierii pentru care lucrează, așa cum s-a întâmplat cu Eleonora, Gabriela și Gabriel, dați afară de pe o zi pe alta pentru că au încercat să-și apere drepturile. Pentru vulnerabilitatea acestor oameni este responsabilă România, țara în care politicienii nu au putut, nu au vrut, nu au știut să asigure drepturile fundamentale ale cetățenilor la educație și sănătate.

Mulți trăiesc de ani de zile suspendați între două țări, așa cum sunt Stelian și Oana, care au plecat de lângă fetița lor când aceasta avea un an și opt luni și încă sugea la sân. Germania nu va fi niciodată casa lor, pentru că, spre deosebire de alți români, ei nu au șansa să se integreze.

Românii care lucrează în abatoare, în construcții sau în agricultură și locuiesc în cazările puse la dispoziție de angajatori nici n-ar avea cum să se integreze în societatea germană sau în cea spaniolă. Trăiesc închiși în comunitatea lor, muncesc de luni până sâmbătă câte 10-12 ore pe zi, nu ies niciodată în oraș pentru că economisesc toți banii pe care-i câștigă. Și nu fac asta de zgârciți, ci pentru că România a tolerat ani de zile acest model economic: un membru al familiei lucrează trei sau zece luni pe an în străinătate, iar din banii aceștia trăiesc trei generații – bunicii, copiii și nepoții.

Nu primesc nimic de la societatea germană sau spaniolă în care trăiesc și, de fapt, nu pleacă cu adevărat din satul lor. Într-o fermă din Nürnberg am întâlnit zeci de români din Borlova, un sat cu 1.400 de locuitori din județul Caraș-Severin. Și-au împărțit camerele de la fermă în funcție de grade de rudenie și de prietenii, pe comune și județe.

De cele mai multe ori, nici nu vizitează orașul lângă care lucrează, așa cum Eleonora, Gabriela și Gabriel n-au văzut niciodată Amsterdamul, deși au lucrat la 20 de kilometri distanță de acesta, iar Stela n-a văzut niciodată oceanul, deși culege căpșuni în Palos de la Frontera, Spania, la nouă kilometri distanță de plajă.

Nu și-au dorit să plece din țară. Au plecat de nevoie, plini de frustrări și de dor, și trăiesc doar cu gândul la copiii care cresc fără ei. Pentru ei, plecarea din țară n-a fost o aventură, așa cum a fost pentru românii educați și privilegiați, pe care îi consider mai degrabă expați decât imigranți. Pentru românii aceștia, plecarea din țară a fost o corvoadă nemeritată.

Așa că nu ne-am mirat că la secția 189 din Nürnberg, acolo unde lucrează zeci de mii de muncitori români, partidul AUR a ieșit pe primul loc la numărătoarea parțială cu 38,72%, în fața USR-Plus (27,27%) și a PNL (25,25%).

Articolul integral – AICI.