Julia a preferat ca Igor să devină tâmplar. Dar, pe măsură ce pandemia de coronavirus a devastat piața forței de muncă din Rusia, iar proaspăt căsătoriții din Pskov încercau să aibă un copil, Igor Iwkin, în vârstă de 18 ani, a considerat că un contract pe termen scurt în armată este cea mai bună soluție. Igor s-a alăturat armatei în februarie 2021, cu puțin timp înainte ca Julia să-și dea seama că este însărcinată. Un an mai târziu, el a murit în luptele de lângă Harkov. Era la șapte luni de la a 20-a aniversare, scrie onet.pl, care citează The Moscow Times.
Oamenii din comisie au venit la mine cu un anunț al morții lui Igor pe 20 martie. A fost înmormântat pe 30 martie în satul Vorontsov, unde s-a născut, ne spune Julia.
Igor Iwkin este unul dintre cei, cel puțin, 25 de adolescenți soldați ruși care au murit luptând în Ucraina. Cunoaștem doar 25 de adolescenți, pentru că am găsit atâtea nume răsfoind declarații și postări pe rețelele de socializare, scrie sursa citată.
*Adolescenți secreti
Numărul exact de adolescenți care servesc în prezent în armata rusă este secret, dar probabil că sunt mii care luptă în prezent în Ucraina. ”Copii! Noi suntem copii! Ne-au luat la 18 ani!”. Un grup de soldați ruși furiosi care luptă în vecinătatea orașului Sumy, Ucraina, a strigat într-un video, luna trecută. ”Ministerul Apărării habar nu are despre noi sau despre ce facem aici, ne aruncă direct în rahatul ăsta!”
Mulți dintre acești recruți au intrat în armată în regim obligatoriu, care include toți bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani din Rusia. Ei trebuie să îndeplinească un an de serviciu. Cel mai adesea, cei care provin din orașe mari sau din clasa de mijloc sunt capabili să evite recrutarea prin înscrierea la o universitate, profitând de lacunele legale sau plătind mită. Aceasta înseamnă că majoritatea tinerilor recruți sunt tineri din familii sărace și din orașe mici din toată Rusia.
Cei mai tineri soldați ruși care au murit în Ucraina aveau 18 ani. Printre acestea se numără Ilja Kubik, care a murit cu câteva săptămâni înainte de a împlini 19 ani, la peste 5,5 mii de kilometri de localitatea sa natală -Bracka, în Siberia – și Dawid Arutunjan – Buriația, situat la granița cu Mongolia – ucis de focul artileriei ucrainene.
*Presiunea asupra recruților
Există, de asemenea, dovezi că recruții ruși sunt sub presiunea ofițerilor pentru a semna contracte care să le permită să fie trimiși într-o zonă de război. ”Dacă sunteți un recrut în forțele armate, atunci după ce ați servit trei luni, ofițerii vă oferă să semnați un contract. Dacă refuzați, vin din nou după șase luni, după nouă luni și cu câteva zile înainte de demobilizarea ta” – explică Luzhin.
Și adaugă: ”Vor încerca să vă spele creierul că forțele armate au nevoie de voi. Ce ai de gând să faci în satul tău? Ce vei face în viața ta?”. Așadar, oamenii semnează un contract.
”Multor părinți li s-a spus că fiii lor au fost pur și simplu luați de ofițeri, documentele le-au fost ștampilate și gata, au devenit soldați contractuali”, a declarat Olga Larkina, directorul Comitetului rus al mamelor soldaților, pentru portalul independent Medusa.
Potrivit Olgăi Larkina, în istoria recentă a Rusiei, recruții au fost trimiși în străinătate de multe ori, inclusiv în Cecenia, în anii 1990 și în Georgia, în 2008. Acest lucru este ilegal, deoarece legea rusă permite trimiterea în străinătate sau într-o zonă de război numai a soldaților profesioniști. Cu toate acestea, oficialii ruși au recunoscut, în martie, că unii recruți au luptat în Ucraina, dar aceasta a fost o greșeală și că cei responsabili au fost pedepsiți.
În unele cazuri, recruții au fost aruncați în luptă ca urmare a unei schimbări a planurilor de luptă, după ce apărarea ucraineană a zdrobit blitzkrieg-ul rusesc. În acel moment, au existat rapoarte despre moralul scăzut și reticența de a lupta în rândul soldaților ruși, precum și dificultăți logistice grave.
Julia Iwkina spune că soțul ei, înainte de moartea sa, s-a plâns de lipsa hranei și incompetența comandanților. „Era frustrat de haosul din armată, de lipsa totală de disciplină și de faptul că proști tot timpul”, spune ea.
Cu câteva săptămâni înainte de a începe invazia, la sfârșitul lunii februarie, Iwkin s-a întors acasă pentru a-și vedea fiica nou-născută. Vacanța trebuia să dureze 10 zile, dar după patru zile a primit un apel de la comandant care i-a ordonat să se întoarcă imediat în unitate.
