National Geographic prezintă la Bucureşti expoziţia „Femeia: Un secol de schimbare”

Sursa: Facebook

Expoziţia „Femeia: Un secol de schimbare” va prezenta, pentru prima dată la Bucureşti, fotografii selectate din arhivele National Geographic care ilustrează trecutul şi viitorul femeilor din întreaga lume, viaţa lor de zi cu zi, înţelepciunea şi frumuseţea lor. Printre figurile care vor fi prezentate în cadrul expoziţiei se numără şi portrete ale româncelor Mihaela Noroc – unul dintre cei mai cunoscuţi fotografi din lume, Aurora Simionescu – astrofizician român şi Florica Topârceanu – prima femeie biolog român care a studiat viaţa în Antarctica, anunță News.ro.

Expoziţia curatoriată de Iwona El Tanbouli-Jabłońska va fi expusă în Bucureşti, în perioada 27 octombrie – 17 noiembrie, în centrul comercial ParkLake Shopping Center.

National Geographic Society, una dintre cele mai mari organizaţii ştiinţifice şi educaţionale din lume, a colecţionat, încă de la înfiinţarea sa în 1888, fotografii care documentează viaţa de zi cu zi a societăţilor din întreaga lume. Toate aceste momente creează o cronică unică, distingând clar figurile feminine prezentate de-a lungul secolului.

Pe baza acestei colecţii impresionante de poveşti, fotografii şi ani de muncă a documentariştilor de la National Geographic a luat naştere uimitoarea expoziţie „Femei: Un secol de schimbare”, care va ajunge în România la finalul lunii octombrie. Iwona El Tanbouli-Jabłońska, curator şi director artistic al revistei National Geographic Polonia, a selectat 30 de fotografii atemporale care reflectă poveşti inspiraționale ale unor femei de naţionalităţi şi profesii diferite, ce trăiesc în societăţi şi contexte culturale contrastante. Printre acestea vom vedea imagini inedite, dar şi fotografii care sunt deja legendare – cum ar fi fotografia fetei afgane cu ochi verzi, a lui Steve McCurry.

„Este un set foarte divers de fotografii care, împreună, creează o imagine coerentă a femeii. O femeie care este înţeleaptă, puternică, plină de compasiune şi sensibilitate. O femeie-erou care schimbă soarta societăţii şi modelează viitorul. Mi-am dorit ca fotografiile selectate să arate o femeie în diferite scene, care se confruntă cu diverse provocări ale vieţii. Plină de iubire şi empatie şi, în acelaşi timp, hotărâtă şi luptătoare”, spune Iwona El Tanbouli-Jabłońska, curatoarea expoziţiei.

În cadrul expoziţiei vizitatorii vor putea admira, printre altele, o fotografie a Mihaelei Noroc, a cărei artă surprinde frumuseţea femeilor din întreaga lume – şi portrete ale Aurorei Simionescu şi Floricăi Topârceanu, a căror determinare şi perseverenţă în munca ştiinţifică vor putea inspira pe oricine.

Multe dintre poveştile femeilor revoluţionare şi figurilor îndrăzneţe sunt susţinute de ani de zile şi aduse în lumina reflectoarelor de National Geographic, care se află în spatele unor producţii precum „Jane”, dedicată personaltăţii emblematice a ecologiei şi cercetării cimpanzeilor, Jane Goodall, şi „Expediţie: Amelia”, care o are în centrul atenţiei pe neînfricata femeie pilot care a generat rezultate impresionante în domeniu. Documentarele National Geographic ne introduc, de asemenea, în culisele activităţii unor femei activiste curajoase, printre care Greta Thunberg în producţia „Greta Thunberg – Vocea Viitorului” şi eroinele din „Impact cu Gal Gadot”, a căror luptă împotriva discriminării, a violenţei şi a degradării mediului îi inspiră pe oameni să schimbe lumea în bine.

Expoziţia „Femeia: Un secol de schimbare” va putea fi vizitată în perioada 27 octombrie – 17 noiembrie în centrul comercial ParkLake Shopping Center din Bucureşti.

Astra Film Festival oferă acces online la 41 de filme documentare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here