Un agent Secret Service, suspendat, acuzat de divulgarea în presă a unor deplasări ale lui J.D. Vance

Sursa foto: Facebook

Un agent al Secret Service însărcinat cu securitatea vicepreşedintelui american J. D. Vance a fost trimis în concediu administrativ, săptămâna aceasta, după ce a fost acuzat că a divulgat detalii despre deplasările acestuia, declară o sursă apropiată dosarului CNN, citat de News.ro.

Potrivit acestei surse, o anchetă internă a fost deschisă împotriva agentului.

Altă sursă a confirmat că autorităţile au identificat o persoană suspectată de divulgarea unor informaţii despre vicepreşedintele lui Donald Trump.

Agentul Secret Service este suspectat de faptul că a transmis publicaţiei MS NOW informaţii despre nemulţumirea unor agenţi însărcinaţi cu securitatea lui J. D. Vance faţă de volumul de muncă pe care deplasările – personale – ale preşedintelui îl impun echipei sale.

La 15 iunie, MS NOW dezvăluia într-un articol “exasperarea” agenţilor Secret Service alocaţi să asigure protecţia lui J. D. Vance şi familiei sale.

Agenţii denunţă “cereri de călătorii costisitoare şi de ultim moment, de exemplu un zbor cu elicopterul pentru a-l aduce pe fiul său la o lecţie de golf în cealaltă parte a oraşului”.

MS NOW scria că aceste cereri – personale – ale vicepreşedintelui american sunt tot mai numeroase.

“FOLOSIRE ANEADECVATĂ A RESURSELOR GUVERNAMENTALE”

“Agenţii şi-au exprimat pe plan intern îngrijorarea cu privire la J. D. Vance şi la biroul său, care exercită presiuni în vederea desfăşurării unor călătorii şi încredinţării unor misiuni” pe care le consideră drept “o folosire neadecvată a resurselor guvernamentale faţă de vicepreşedinţii anteriori”, scria MS NOW.

Administraţia Trump poartă, în ultima vreme, un adevărat război cu presa.

Patru jurnalişti de la cotidianul The New York Times (NYT) au primit luna aceasta citaţii în faţa membrilor unui mare juriu federal, în cadrul unei anchete cu privire la reportaje pe care le-au realizat despre dispozitive de securitate de la bordul unei noi aeronave prezidenţiale Air Force One, oferite de către Qatar lui Donald Trump.

Nici Secret Service şi nici biroul lui J. D. Vance nu au reacţionat faţă de aceste dezvăluiri.

Consecinţele împotriva agentului concediat nu sunt cunoscute pentru moment.

SUA | Camera Reprezentanţilor a adoptat din nou o rezoluţie pentru oprirea acţiunilor militare în Iran