Nicuşor Dan: România are nevoie de vocea şi implicarea românilor din străinătate

Sursa: INQUAM / Tudor Pană

Preşedintele ales Nicuşor Dan a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, în care arată că gândurile sale se îndreaptă către toţi cei care trăiesc peste hotare, relatează Agerpres.ro.

“România are nevoie de vocea şi implicarea voastră. Rolul meu, ca preşedinte al ţării, este să creez punţi între ideile şi proiectele voastre, aspiraţiile şi nevoile pe care le aveţi şi deciziile de aici, din România, iar acest mandat mi-l asum cu maximă responsabilitate”, a scris el pe Facebook.

El le recomandă românilor plecaţi în străinătate să-şi păstreze limba română şi să transmită mai departe dragostea pentru identitatea noastră culturală.

“Este cea mai de preţ moştenire a unei naţiuni. La mulţi ani, români de pretutindeni!”, a mai spus el.

Nicușor Dan, la mitingul electoral din Varșovia: În România, oamenii au respins izolaţionismul şi influenţa rusă / Credeți în victoria voastră, cum noi am crezut în victoria noastră