Nivel crescut de radiații pe amplasamentul fostei rafinării Astra din Ploiești. Zona a fost izolată

Foto: Wikipedia

Nivelul de radioactivitate a fost depăşit pe amplasamentul fostei rafinării Astra din municipiul Ploieşti, zona fiind izolată vineri pe o suprafaţă de circa 80 de metri pătraţi, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.

Conform sursei citate, un echipaj de la USISU Ciolpani, împreună cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă din cadrul ISU Prahova, s-a deplasat pe amplasamentul Rafinăriei Astra în urma unei solicitări ca urmare a prezenţei unei surse radioactive provenite de la o antena tip paratrăsnet.

În urma măsurătorilor executate s-a constatat că limita de radioactivitate a fost depăşită, motiv pentru care sursa a fost izolată pe o suprafaţă de aproximativ 80 mp.

Se execută în continuare alte măsurători. „Până acum a fost indicată prezenţa a 3.700 cps – cobalt”’, a precizat sursa citată.

Nu este pericol pentru populaţie având în vedere că nu sunt locuinţe în apropiere. Totodată, s-a făcut solicitare pentru autoritatea competentă în astfel de situaţii, respectiv Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, în sensul recuperării sursei, precizează ISU.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here