Noi atacuri nocturne cu drone asupra Kievului şi altor oraşe din Ucraina

Noi atacuri ruse „masive” au vizat în noaptea de luni spre marţi capitala ucraineană Kiev şi oraşele Liov şi Zaporojie, potrivit autorităţilor militare, care nu au informat deocamdată despre victime, transmite AFP, citată de Agerpres.ro.

„(Un) nou atac aerian masiv asupra capitalei”, a scris administraţia civilă şi militară a Kievului pe canalul Telegram. Potrivit acesteia, drone explozive au atacat oraşul în valuri, din direcţii diferite.

„Deocamdată nu sunt informaţii cu privire la victime sau la distrugeri”, a adăugat administraţia, precizând că alerta a durat peste trei ore.

La Liov (Lviv, Lvov), în vestul Ucrainei, o „infrastructură critică” a fost lovită de drone, a scris pe Telegram şeful administraţiei regionale, Maksim Koziţski, fără a face mai multe precizări. Nu au fost semnalate persoane rănite.

Statul Major ucrainean a afirmat apoi că 28 de drone au fost doborâte de apărarea aeriană ucraineană din totalul celor 30 lansate de forţele ruse asupra Ucrainei în timpul nopţii.

Administraţia militară din Zaporojie (Zaporijjia), sudul Ucrainei, a anunţat la rândul său că oraşul şi împrejurimile lui au fost vizate de un „atac masiv” ce a vizat obiective civile. Potrivit informaţiilor preliminare ale Statului Major, şapte rachete S-300 au fost trase asupra oraşului Zaporojie şi suburbiilor sale.

„După o noapte fără odihnă şi zgomotoasă, situaţia din Zaporojie este stabilă. Slavă Domnului, nu sunt răniţi şi niciun imobil rezidenţial nu a fost lovit”, a scris pe Telegram secretarul consiliului municipal al oraşului, Anatoli Kurtev.

Războiul în imagini – Ziua 480

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here