Noul șef al procuraturii anticorupție din Ucraina

Ucraina l-a numit pe Oleksandr Klimenko, un anchetator cu experienţă să, conducă procuratura anticorupţie, în aşteptarea aprobării procurorului general al ţării, a anunţat, marţi, Parlamentul ucrainean, relatează Reuters, preluat de News.ro.

Oleksandr Klimenko a fost selectat de o comisie specială de concurs într-un proces care a durat câteva luni, se arată într-un comunicat al Parlamentului.

Klimenko a lucrat anterior pentru biroul naţional anticorupţie, un alt organism de stat care luptă împotriva corupţiei.

Progresul în lupta împotriva corupţiei, inclusiv numirea unui procuror în această funcţie, este unul dintre angajamentele pe termen lung ale Kievului faţă de partenerii săi occidentali. Fostul şef al parchetului anticorupţie a demisionat în urmă cu aproape doi ani.

Nevoia Kievului de sprijin financiar, politic şi militar a crescut brusc de când Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie.

”A mai rămas un singur pas înainte de numirea lui. Această decizie trebuie să fie semnată de procurorul general”, se arată în comunicat.

Nu este clar cât de repede va putea Ucraina să finalizeze procesul, deoarece preşedintele Volodimir Zelenski a suspendat-o pe procurorul general Irina Venediktova din funcţie.

Răbdarea, o tactică vitală pentru speranțele Ucrainei de a întoarce valul împotriva Rusiei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here