<< Este tentant să ne concentrăm asupra propriilor eșecuri în chestiunea dezinformării, dar nu ar trebui să uităm niciodată rolul agresorilor >>, scrie Jakub Kalenský în CEPA.
<<Este o veste grozavă că fostul președinte Barack Obama a decis să înceapă să lupte împotriva dezinformării. Practicienii din domeniu au încercat de ani buni să-i determine pe factorii de decizie și pe influenceri să acorde mai multă atenție problemei – alăturarea lor acestei lupte ar putea face o mare diferență. Discursul lui Obama de la Universitatea Stanford, din 21 aprilie, a prezentat o înțelegere profundă a problemei, inclusiv câteva recomandări foarte utile despre cum să o soluționăm.
Totuși, a existat un punct în care ar putea fi util să sugerăm o modificare. Fostul președinte a spus: „Ceea ce mă mai deranjează, totuși, a fost eșecul meu de a aprecia pe deplin la acea vreme cât de susceptibili am devenit la minciuni și teoriile conspirației, în ciuda faptului că am petrecut ani buni fiind o țintă a dezinformării. Putin nu a făcut asta. Nu a avut nevoie. Ne-am făcut-o singuri”.
Nu sunt sigur că este pe deplin corect să-i refuzi vreun credit lui Vladimir Putin din Rusia. Desigur, el nu a creat multiplele vulnerabilități din ecosistemele noastre informaționale; dar el și armata sa de dezinformare au făcut cu siguranță o treabă formidabilă în identificarea punctelor slabe și exploatarea lor. Și subestimarea daunelor pe care le-au făcut de-a lungul anilor ar putea slăbi răspunsul nostru la problema dezinformarii în general.
Ladislav Bittman a lucrat cândva în poliția secretă comunistă cehoslovacă (StB), unde s-a specializat în dezinformare. El a dezertat în Occident în 1968 și a dezvăluit multe despre efortul de dezinformare condus de sovietici. Când a descris funcționarea fabricii de dezinformare, a asemănat abordarea cu un doctor răutăcios care studiază și analizează slăbiciunile și vulnerabilitățile pacientului său – și apoi încearcă să le înrăutățească, să „prelungească boala și să-l grăbească către un mormânt timpuriu în loc să-l vindece”.
Acesta este foarte asemănător cu modelul pe care îl vedem în spațiul informațional în zilele noastre, unde armele de dezinformare sunt adaptate pentru a produce daune în funcție de circumstanțele locale. În SUA, campania Kremlinului urmărește să stimuleze diviziunile rasiale; aceasta nu este un mesaj care ar avea mare succes în statele din Europa Centrală și de Est, care sunt mai omogene din punct de vedere rasial. În aceste țări, este mai obișnuit să întâlnești dezinformarea care vizează refugiații sau comunitatea LGBT. Publicul diferit va primi mesaje diferite prin canale diferite, dar mecanismul „medicului rău” este peste tot același. Dezinformatorii caută și abuzează în mod activ de vulnerabilitățile pe care le găsesc. O fac sistematic și o fac de ani de zile.
Kremlinul și-a reînnoit exportul de dezinformare în 2014, odată cu anexarea Crimeei și invazia Rusiei în Estul Ucrainei. Au mai existat campanii semnificative de dezinformare, cum ar fi incidentul Soldatului de bronz din 2007 în Estonia; dar exportul zilnic, în curs de desfășurare, de mesaje de dezinformare prin mii de canale în zeci de limbi, acest „uimitor blitzkrieg de război informațional” care de atunci a evoluat într-un război de tranșee în curs, a început în 2014 și de atunci a vizat zeci de țări și multe procese electorale.
Abia după 2014, multe țări occidentale au început să vadă problema cu dezinformarea sau „știrile false” (care a devenit cuvântul anului în 2017). Fie putem afirma că eforturile Kremlinului nu au avut nimic de-a face cu asta și asta este doar o coincidență (sau un rezultat al unor procese diferite, care nu au legătură) că atât de multe țări au început să aibă probleme foarte asemănătoare în același timp; sau recunoaștem că Putin și armata sa de informații au făcut cel puțin o oarecare diferență și au avut cel puțin un anumit impact.
Faptul că cineva are o vulnerabilitate nu justifică desigur ca un agresor să vizeze aceste vulnerabilități și să provoace daune suplimentare. Cu siguranță există oameni mai susceptibili de a consuma droguri ilegale – dar asta nu scuză traficanții care încearcă să transforme o susceptibilitate inițială într-o dependență la scară largă. În mod similar, există anumiți cititori mai înclinați să consume conspirații – dar asta nu trebuie să-i scuze pe agresorii informaționali care încearcă să le furnizeze sistematic această substanță toxică și să agraveze această înclinație inițială, iar apoi să o abuzeze pentru propriile lor scopuri strategice, rău intenționate. Există chiar și unele puncte slabe pe care am putea dori să le protejăm. Unele dintre aceste presupuse vulnerabilități pe care le vizează dezinformatorii ar putea fi lucruri pe care le considerăm a fi cele mai mari avantaje ale țărilor democratice. Societățile pluraliste, schimbul liber de opinii și dezacordul între ele pot fi puncte forte pe care forțele autocratice încearcă să le folosească, la fel ca paraziții care caută o gazdă. În mod paradoxal, în aceste cazuri, gazda infectată se poate vindeca prin puterea interogatorie a libertății de exprimare și a liberei anchete. Construirea unei societăți fără slăbiciuni informaționale este de fapt ceva pe care țări precum Rusia sau China încearcă să-l facă prin cenzură și interzicerea informațiilor faptice. Ei caută un sistem în care dezacordul este imposibil. Dar cu siguranță nu vrem să urmăm acea cale. Da, trebuie să lucrăm la propriile noastre slăbiciuni – dar asta va fi mult mai ușor atunci când îi oprim pe agresori în primul rând. Precum renovarea unei case și repararea țevilor ei cu scurgeri este mult mai ușor să îl oprim mai întâi pe piromanul care încearcă să o incendieze. Dacă vrem să protejăm discuțiile bazate pe fapte și schimbul liber de opinii, trebuie să ne apărăm spațiile informaționale împotriva agresorilor informaționali precum Putin; nu să le neglijăm responsabilitatea și blamăm victimele. >>
