O directivă controversată, adoptată de Parlamentul European, lovește în sute de mii de șoferi profesioniști din România

Transportatorii români de la UNTRR acuză Parlamentul European că „îngroapă industria de transport rutier internaţional din România”, după ce joi a fost adoptată o directivă controversată, după trei ani de negocieri. „Pe termen mediu şi lung România va pierde aproximativ 200.000 de şoferi profesionişti, inclusiv familiile lor, şi se va confrunta cu o criză fără precedent pe piaţa muncii”, avertizează cei de la Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România. „Pachetul mobilităţii” UE va avea un impact negativ asupra cetăţenilor, climei şi economiei, comentează Euractiv.

După trei ani de negocieri intense, Uniunea Europeană a adoptat o reformă a transportului rutier care teoretic vizează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale şoferilor şi evitarea distorsionării concurenţei, însă această reformă este taxată de ţările membre din Est ca fiind „protecţionistă”.

Propusă de Comisia Europeană în luna mai 2017, această reformă a dat naştere unei dispute între ţările din Vest, în frunte cu Franţa şi Germania, şi cele din Europa de Est (în special România, Bulgaria, Ungaria şi Polonia), acuzate de dumping social.

Noile reguli adoptate joi de Parlamentul European impun camioanelor să se întoarcă la centrul operaţional al firmei la fiecare opt săptămâni. De asemenea, se interzice efectuarea repausului săptămânal normal în cabina camionului şi o limitare a cabotajului, adică posibilitatea unui transportator să facă mai multe încărcări şi descărcări într-o ţară unde a ajuns în cadrul unei livrări internaţionale, informează AFP, preluată de Agerpres.

Două țări est-europene au sesizat deja Curtea de Justiție a UE

Parlamentul European a aprobat, miercuri, propunerile legislative din Pachetul Mobilitate 1, respingând o serie de amendamente, de fiecare dată cu o largă majoritate. Un pachet „care afectează mediul, transporturile şi reconstrucţia economiei UE după pandemie”, a apreciat ministrul polonez al Infrastructurii, Andrzej Adamczyk, care a precizat că autorităţile de la Varşovia vor sesiza Curtea de Justiţie a UE.

Adoptarea acestei reforme este, pentru transportatorii polonezi, „o victorie a lobby-ului ţărilor din Vest”. 

Și Ministerul Transportului din Bulgaria a calificat reforma drept „inacceptabilă” şi a anunţat că va face recurs la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene împotriva mai multor dispoziţii din regulament.

În schimb, organizaţiile de transport rutier din Franţa, Germania şi ţările nordice (Danemarca, Norvegia şi Suedia) au salutat adoptarea acestei reforme, la fel ca şi Confederaţia Europeană a Sindicatelor (ETUC). În opinia secretarului general al ETUC, Per Hilmersson, reforma „va împiedica companiile să forţeze şoferii să petreacă mai multe luni departe de casă şi să îi lipsească de un salariu decent şi de asigurări sociale”.

În Parlamentul European, grupul Renew Europe a salutat ceea ce a numit un „progres”, iar social-democraţii au menţionat măsurile care îmbunătăţesc securitatea rutieră.

În schimb, ultraconservatorii din grupul CRE au denunţat regulile discriminatorii care vor scoate în evidenţă şi mai mult diviziunile dintre ţările bogate şi ţările sărace. De asemenea, CRE a atras atenţia asupra impactului ecologic al obligaţiei camioanelor de a reveni în mod regulat în ţara lor de origine.

Apelul miniștrilor din nouă țări UE

Miniştrii Transporturilor din nouă ţări UE fac apel la Parlamentul European să aducă modificări la primul Pachet al Mobilităţii, care să ţină cont de competiţia echitabilă, de obiectivele UE în politica de mediu şi de piaţa unică, precum şi de noile realităţi socio-economice post-Covid-19, potrivit Euractiv.

Articolul de opinie redat în continuare este semnat de miniştrii transporturilor din Bulgaria, Cipru, Estonia, Ungaria, Malta, Letonia, Lituania, Polonia şi România a căror listă completă apare la finalul articolului.

Primul Pachet al Mobilităţii este un exemplu viu de lege care va slăbi şi mai mult economia UE marcată de dificultăţi.

După trei ani de discuţii despre modalităţile de reformare a legislaţiei transporturilor rutiere internaţionale, UE intenţionează să parafeze prevederile legislative care au fost procesate în mod haotic, lipsite de o evaluare deplină a impactului şi cărora li se opune o treime din statele membre. Prevederile propuse perturbă piaţa unică europeană prin introducerea unor bariere administrative artificiale. În acelaşi timp, sunt contrare ambiţioaselor obiective ale UE în domeniul climei, fapt care a fost recunoscut de comisie.

În plus, Pachetul mobilităţii a fost pregătit într-o realitate socio-economică complet diferită. Răspândirea pandemiei de Covid-19 a perturbat mediul de afaceri internaţional într-un fel fără precedent, afectând profund transportul rutier. Este de aşteptat ca un număr important de iniţiative în domeniul transporturilor să-şi suspende sau chiar să-şi închidă opraţiunile. Aceasta va duce la o reducere a furnizării de servicii de transport, în detrimentul cetăţenilor şi economiei UE. Din păcate, propunerile legislative în loc să susţină redresarea sectorului, impun soluţii restrictive.

Parlamentul European intenţionează să se pună de acord asupra prevederilor care includ obligativitatea vehiculelor de a se întoarce în mod regulat în ţara de provenienţă a transportatorului rutier sau restricţii asupra operaţiunilor de transport încrucişat şi de cabotaj. Presupune „perioada de relaxare de patru zile” în care acelaşi vehicul nu poate fi folosit pentru operaţiuni succesive de cabotaj în aceeaşi ţară. Studiile au arătat că aceste soluţii vor genera cel puţin 3 milioane de tone suplimentare de emisii de dioxid de carbon anual în UE, ceea ce va afecta în mod special ţările de tranzit.

Întoarcerea obligatorie a unui vehicul va exclude efectiv unele state membre din piaţa unică a UE şi va impune bariere semnificative şi posibil insurmontabile pentru altele. Întoarcerile vehiculelor vor duce cu siguranţă la o congestie sporită şi, ceea ce este deosebit de dureros, la deteriorarea siguranţei rutiere – contrar politicii UE în domeniul transporturilor, care plasează reducerea victimelor traficului şi a accidentelor rutiere grave pe un loc de frunte al agendei.

Nu se prea poate spune că legea propusă contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale şoferilor. Când va fi în vigoare noua lege, şoferii vor fi privaţi de libertatea de a alege locul unde doresc să se odihnească după trei sau patru săptămâni de lucru. Mai mult, şi interdicţia de a lua pauze regulate de odihnă în cabina vehiculului este problematică, ţinând cont de cerinţele impuse de Covid-19 pentru menţinera distanţei sociale, precum şi lipsa unor locuri de cazare adecvate şi parcări care să asigure siguranţa în UE, lucru de asemenea confirmat de evaluarea CE.

Noua lege nu va asigura competitivitatea transporturilor rutiere europene în context global. Prevederile sale îi vor pune pe cărăuşii dn terţe ţări în avantaj concurenţial, întrucât ei nu vor fi supuşi legislaţiei restrictive a UE.

În plus, pachetul prevede aplicarea regimului de detaşare pentru unele operaţiuni de transport, excluzându-le pe altele. O astfel de distincţie este discriminatoare pentru unele întreprinderi de transport care realizează în principal operaţiuni de transport încrucişat şi cabotaj. Ca urmare, ele vor fi duse la faliment iar şoferii vor rămâne fără locurile de muncă şi surse de venit.

Suntem preocupaţi de funcţionarea fără piedici a pieţei transporturilor din UE. Restricţiile la accesul pe piaţă duc la monopolizarea pieţei de transportatorii din unele ţări, ceea ce va duce inevitabil la preţuri mai mari pentru multe bunuri şi servicii, afectând bugetele consumatorilor şi creşterea economică.

Nu este prea târziu pentru a fi îndrumat Pachetul de Mobilitate în direcţia corectă. PE are o ultimă şansă de a face ajustările corespunzătoare. Prevederile dăunătoare pentru piaţa unică, climă şi relansarea economică a UE trebuie respinse. Noi credem că transportul rutier, susţinut de o lege UE adecvată, poate deveni o pârghie cu ajutorul căreia să fie depăşită criza şi un motor al creşterii economice.

Articolul este semnat de:Andrzej Adamczyk, ministrul Infrastructurii al Republicii Polonia
Rossen Jeliazkov, ministrul Transporturilor, Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor al Republicii Bulgaria, Yiannis Karousos, ministrul Transporturilor, Comunicaţiilor şi Lucrărilor, Cipru, Taavi Aas, ministrul Afacerilor Economice şi Infrastructurii, Estonia, László Mosóczi, ministrul de stat pentru Transporturi, Ungaria, Tālis Linkaits, ministrul Transporturilor şi Comunicaţiilor Republicii Letonia, Jaroslav Narkevič, ministrul Transporturilor şi Comunicaţiilor, Lituania, Ian Borg, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Proiectelor capitale, Malta, Lucian Nicolae Bode, Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, România.

1 COMENTARIU

  1. Nu e nimic contraversat ,,la noi patroni te platesc dupa banul play,, adica ba la km parcursi unde includ si diurna si nu este legal ,,pe langa salar daca faci deplasari esterne trebuie sa iti dea diurna separa adica 35 € pe zi deplasare,,dar ei nu fac asta ,si sa dormi in cabina nu e ceva placut in special iarna unde iti interzice sa aprinzi caldura sa nu consumi motorina. Si timpi de conducere sa nu le respecti adica te obliga sa incalci legea,,,

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here