Rasismul în China: unele restaurante și magazine interzic accesul negrilor. Lider: „Acest virus ar putea distruge relația dintre China și Africa”

Foto: Xinhua

Pentru prima dată în cei 16 ani de când este în China, lui William Akuma i s-a cerut, în aprilie, să-și părăsească propria casă. „Au venit la mine în casă și au spus că orice persoană neagră trebuie să fie pusă în carantină”, a declarat Akuma, președintele Comunității Cameruneze din Guangdong, pentru South China Morning Post . „Sunt în China de la începutul focarului, de ce să stau în carantină? Așa că am refuzat. Akuma a luat, așadar, poziție împotriva carantinei forțate la începutul lunii aprilie. Autoritățile erau îngrijorate de raportarea a 111 cazuri importate de Covid-19, inclusiv cel puțin 16 din țările africane.

Prin urmare, oficialii au impus o carantină generală și măsuri de monitorizare pentru persoanele din „țările cu risc ridicat”, solicitând tuturor celor originari din state africane să stea în carantină timp de 14 zile, începând cu 9 aprilie.

Pe măsură ce noile reguli intrau în vigoare, au existat, de asemenea, relatări despre evacuarea unor afircani din casele lor sau chiar din hoteluri, pentru a fi introduși în carantină forțată. Asta, chiar dacă nu sosiseră recent din străinătate.

Un restaurant McDonald’s din Guangzhou a provocat rumoare după ce a afișat mesajul că nu va servi africanii. Ulterior, compania și-a cerut ulterior scuze.

Există însă semnale că și alți locuitori din Guangzhou au trăit experiențe similare celei cu care s-a confruntat Akuma. Pe de altă parte, comunitatea africană de aici a crescut mult în ultimele decenii.

Gordon Mathews, profesor de antropologie la Universitatea Chineză din Hong Kong, a declarat că comunitatea africană a început să se închege în oraș în anii 90, întrucât provincia Guangdong și-a câștigat reputația de fabrică a lumii.

Majoritatea făceau naveta între Guangzhou și Africa, pentru comerț, dar mulți au rămas și s-au căsătorit aici, iar comunitatea africană a înflorit.

Akuma a ajuns în China în anul 2004, ca turist, a rămas să învețe limba engleză și s-a apucat apoi de afaceri. Cumpăra electronice din Guangzhou și le ducea în Camerună să le vândă.

De-a lungul anilor, s-a concentrat pe dispozitive și echipamente medicale. Afacerile sale s-au dezvoltat cu timpul, incluzând acum parteneri din Coreea de Sud, Statele Unite și Europa. Atențai sa pentru Africa e tot mai mare acum. „Guangzhou este cel mai bun loc pentru a face afaceri atunci când vine vorba de comerț internațional. Este centrul comercial al Chinei”, povestește bărbatul, pentru South China Morning Post.

Akuma și-a făcut o casă în China, căsătorindu-se cu o localnică, din provincia sudică Guizhou. El este acum unul dintre cei aproximativ 16.000 de africani din Guangzhou, majoritatea veniți din Nigeria și Egipt. Pe măsură ce această comunitate a crescut, la fel s-a ntâmplat și cu legăturile Chinei cu Africa. Beijingul a investit miliarde de dolari pe continent, a angajat mai multe națiuni, inclusiv Kenya, Nigeria, Egipt și Etiopia, în Inițiativa sa „Belt and Road” și a trimis echipe și provizii medicale pentru a ajuta la combaterea pandemiei Covid-19.

Dar chiar dacă Beijingul își subliniază în mod repetat angajamentul față de aliații săi africani, autoritățile locale au fost întotdeauna preocupate de gestionarea comunității care trăiește în Guangzhou, iar rezidenții africani au simțit efectele înăspririi politicilor. Un motiv de conflict a fost legat de populația relativ mare de persoane care au rămas după expirarea documentelor sau ale căror vize se apropiau de termenul limită, dar aveau de gând să nu plece, a mai explicat Mathews. Potrivit acestuia, „costul pentru reînnoirea vizei e ridicol de scump”.

Maximus Ogbonna, președintele Asociației Comunității Nigeriene din China, a declarat că unora li s-a refuzat reînnoirea vizelor, chiar dacă nu au antecedente penale. Din când în când, autoritățile efectuau, de asemenea, verificări asupra membrilor comunității, năpustindu-se peste oameni în case, pentru a le verifica starea documentelor.

Ogbonna a spus că este și mai dificil pentru africani să găsească apartamente, mulți proprietari refuzând să îi accepte.

Expertul Gordon Mathews a declarat că represiunile au avut loc de ani buni, fiind văzute de autoritățile chineze ca o modalitate de a menține ordinea și disciplina în comunitate. În 2013, a existat un focar de trafic de heroină, apoi poliția a început să apară peste tot, verificându-i constant pe africani.

Nu e limpede, de data asta, cât din intervenția autorităților asupra rezidenților africani a fost motivată de nevoia de a combate coronavirusul și cât a avut legătură de fapt cu problema rezidenților ilegali, mai spune Mathews.

Autoritățile din Guangzhou au mai relaxat restricțiile impuse, după reacțiile statelor africane pe această temă. Unii oameni au fost eliberați din carantină. Există însă prejudicii de durată create în perioada aceasta. Multe supermarketuri și restaurante nu le permit persoanelor de culoare să intre, iar Ogbonna povestește că el însuși a fost o victimă a acestei discriminări. A încercat, recent, să ia masa cu familia sa, dar i s-a refuzat intrarea chiar și după ce a arătat documente care dovedeau că a fost testat negativ pentru coronavirus. I s-a permis să primească abia după rugămințile îndelungate adresate de membrii familiei sale.
„Este o continuare a modului în care am fost tratați în trecut”, afirmă Ogbonna, dar, subliniază acesta: „Acum este mai rău și pe scară largă.”

Un oficial al Partidului Comunist, filiala Guangzhou, a declarat, sub anonimat, că, din punct de vedere oficial, autoritățile au fost întotdeauna dificil pentru autorități să gestioneze comunitatea.

Oficialii care intenționează să curețe Guangzhou au vrut să scape orașul de probleme de fraudă și alte activități infracționale, cum ar fi traficul de droguri. „La nivel politic, aceștia trebuie să îi trateze serios pe imigranții ilegali și să încerce să diminueze efectele negative pentru dezvoltarea economiei și comerțului”, a spus persoana.

Cu toate acestea, pentru mulți rezidenți africani, Guangzhou este locul în care vor să fie. Alain Daniel Yando, un om de afaceri din Camerun, care se află la Guangzhou de mai bine de 10 ani, a declarat că are relații cordiale cu chinezii și cu alte naționalități. Vede în Guangzhou o „contopire a popoarelor și culturilor”. „Puteți obține produse africane, europene sau asiatice aici, în Guangzhou, fără a călători în mod necesar în acele părți ale lumii. Pentru mine, Guangzhou este un magazin unic, datorită diversității sale sociologice uriașe și bogate”, a spus el.

William Akuma nu a fost forțat de autorități să intre în carantină într-un hotel, dar rămâne supărat pe modul în care au fost tratate problemele legate de coronavirus.

Potrivit acestuia, dacă autoritățile ar fi căutat mai întâi cooperarea liderilor comunității africane, în loc să abordeze greșit rezidenții, rezultatul ar fi fost diferit. „Acest virus a provocat multe daune, mă tem că ar putea distruge relația dintre China și Africa”, a spus el, citat de South China Morning Post.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here