O profesoară din București a fost agresată de un elev cu un cuțit în timpul orelor de clasă / Care este starea cadrului didactic

Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

O profesoară de la un colegiu din Bucureşti a fost înţepată de un elev în zona gâtului în timpul orei de curs. Elevul, în vârstă de 16 ani nu era un copil problemă sau agresiv, anunță News.ro.

ACTUALIZARE – Surse medicale au declarat pentru News.ro că profesoara agresată este stabilă, conştientă, coperantă, are o plagă superficială care a necesitat sutură.
Ea a fost consultată de o echipă multidisciplinară şi nu necesită internare.
Conform aceloraşi surse, având în vedere zona în care a fost înjunghiată, viaţa i-a fost pusă în pericol.
Pacienta a fost mai întâi la UPU,  apoi pe secţia ORL.

Surse apropiate anchetei afirmă că incidentul s-a produs la Colegiul ”Ion Creangă”, la începutul orei de Limba japoneză, autorul faptei fiind un elev de 16 ani, care nu este  cunoscut ca fiind  copil problema sau agresiv.
Conform aceloraşi surse, rana cadrului didactic pare superficială. Profesoara este este conştientă şi primeşte ingrijiri medicale.
ŞTIREA INIŢIALĂ – ”La data de 5 aprilie 2023, în jurul orei 12.40, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 14 au fost sesizaţi, prin 112, cu privire la faptul că o femeie, cadru didactic la o unitate de învăţământ din Sectorul 4, ar fi fost agresată de un elev, cu un obiect tăietor-înţepător, în timp ce se afla la ora de curs”, a transmis Poliţia Capitalei.
La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii şi au identificat persoanele implicate, elevul aflându-se în custodia poliţiştilor.
În vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate la faţa locului s-au deplasat şi echipaje medicale.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs evenimentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here