<< Marea Chinei de Sud este cu o treime mai mare decât Marea Mediterană și rezerve de pește valoroase și rezerve de petrol și gaze neexploatate. Conectând miracolul economic al Asiei de Est la o mare parte din restul lumii, apele sale joacă un rol uriaș în comerțul și securitatea maritimă globală. Totuși există o problemă. Toate cele șapte națiuni vecine cu marea păstrează drepturi care se suprapun. Iar unul dintre ei, China, revendică aproape întreaga întindere maritimă și se afișează ca un bătăuș de stradă >>, scrie The Economist.
<< Prin teraformare masivă, China a transformat recifele îndepărtate în piste de aterizare și baze. Își folosește marina și paza de coastă, precum și „milițiile maritime” ale flotelor de pescuit armate pentru a-și intimida vecinii din Asia de Sud-Est. Le restricționează forțat pescuitul și explorarea hidrocarburilor. Obstrucționează eforturile Filipinelor de a reaproviziona un avanpost de pe o insulă îndepărtată. Cu toate acestea, pentru prima dată într-un deceniu, China nu le mai face pe toate pe mare și în jurul mării. Țările din Asia de Sud-Est refuză în sfârșit să mai cedeze provocărilor sale. Acest lucru ar putea – doar – să reprezinte un punct de cotitură în lupta lor împotriva bătăușului regional.
O mare parte din discordie se referă la hărți. Infama delimitare „linia cu nouă liniuțe” a Chinei este o limbă de agresiune cartografică ieșind la peste 700 de mile marine de coasta chineză. Pretinsa ei bază este pe cât de vagă, pe atât de neîntemeiată în dreptul internațional. În 2016, un tribunal de la Haga – într-o speță introdusă de Filipine – a respins majoritatea pretențiilor Chinei, hotărând că acestea sunt incompatibile cu Convenția ONU privind dreptul mării (UNCLOS).
De atunci, alte țări cu revendicări rivale în Marea Chinei de Sud, inclusiv Indonezia, Malaezia, Filipine, Vietnam și micul Brunei, au insistat că dreptul internațional trebuie să formeze baza oricărei soluționări a disputelor lor. În discuțiile juridice cu China, notează un înalt diplomat din Asia de Sud-Est, vecinii săi maritimi au mare grijă să nu recunoască cumva pretențiile sale false privind linia cu nouă liniuțe. Parțial ca urmare a acestui lucru, China își vede respinse diferitele propuneri făcute țărilor luate individual – pentru un acord bilateral de pescuit, de exemplu, sau un acord privind explorarea în comun a hidrocarburilor. În mod similar, China nu reușește, după ani de negocieri date peste cap de exigențele sale scandaloase, să convingă Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), formată din zece țări, să semneze un cod de conduită menit să reducă tensiunea pe mare. China dorește, de fapt, dreptul de veto asupra oricăror exerciții navale sau proiecte de petrol și gaze pe care membrii ASEAN ar dori să le desfășoare cu puteri externe. Dar nu obține nimic din toate astea. Și cu greu este o priveliște bună pentru China faptul că negocierile continuă să treacă peste orice termen limită pe care îl cere.
Din ce în ce mai evident, țările Asiei de Sud-Est stăpânesc și aplică dreptul internațional pentru a respinge China. Propunerea făcută de Malaezia la ONU, în 2019, pentru o platformă continentală extinsă a presupus încă un reproș adus liniei cu nouă liniuțe a Chinei. Și mai semnificativ este un acord recent între Indonezia și Vietnam pentru delimitarea zonele lor economice exclusive. Huong Le Thu, de la Perth USAsia Centre, consideră că este un model important pentru țările din Asia de Sud-Est de a-și soluționa între ele pretențiile.
Nesentimentalii vor spune că ceea ce contează este ceea ce se petrece pe apă. Iar acolo nu au dispărut activitățile navale ale Chinei – prin paza de coastă și în special prin „zona gri” – prin care navele chineze roiesc prin recife și împiedică pescarii. Cu toate acestea, unele riposte la adresa lor sunt și ele vizibile. Vietnamul își consolidează avanposturile de pe Insulele Spratly. Legăturile militare dintre Filipine și Statele Unite se îngroașă rapid. Anul trecut, cele două țări au lansat un „dialog maritim” privind amenințările din zona gri, pe mare. De atunci, pe la Manila au trecut înalți oficiali ai administrației Biden. Secretarul apărării, Lloyd Austin, a făcut o vizită săptămâna aceasta pentru a asigura accesul extins la bazele filipineze. Pe 2 februarie, s-a scris despre încheierea unui acord care oferă Americii acces la patru noi locații, în plus față de cele cinci pe care le folosește deja.
Niciunul dintre statele din Asia de Sud-Est nu vrea să provoace China în mod deschis – acesta nu este modul ASEAN de acțiune. Dar un spirit de rezistență din ce în ce mai ferm este o caracteristică în creștere a răspunsului lor, în diverse sfere, la îndrăzneala chineză. Chiar dacă China devine mai puțin binevenită în Pacificul de Sud, poate fi prea mult să ne gândim că va fi împinsă înapoi în Marea Chinei de Sud. Dar după un deceniu în care China a s-a bălăcit în voia ei, situația de impas care se cristalizează în regiunea maritimă este binevenită. >>
Cum comentează George Friedman „scurgerile” privind declanșarea războiului de către China
