O tânără rusoaică patiser, amendată pentru că-şi decora prăjiturile cu mesaje împotriva Războiului rus din Ucraina

Sursa: Twitter

Un tribunal de la Moscova a condamnat-o la plata unei amenzi pe o tânără femeie patiser, Anastasia Cerniceva, ostilă Kremlinului, care pregătea prăjituri decorate cu mesaje împotriva Războiului rus din Ucraina, relatează AFP, citată de News.ro.

Anastasia Cerniceva a fost găsită vinovată de ”discreditarea” forţelor armate ruse şi condamnată, vineri, la plata unei amenzi în valoare de 35.000 dfe ruble (400 de euro), a declarat AFP o purtătoare de cuvânt a Tribunalului Izmailovski de la Moscova.

Tânăra a fost reţinută pentru scurt timp, joi, la domiciliu, de către poliţie, şi a fost condusă apoi la comisariat în vederea întocmirii unui proces-verbal.

Potrivit publicaţiei de opoziţie SOTA-Vision, prezentă la audieri vineri, Anastasia Cerniceva a fost denunţată autorităţilor după publicarea, în ianuarie, a unui articol critic despre prăjiturile sale, apărut în publicaţia pro-Kremlin Ţargrad.

Sursa: Twitter

Pe contul său de Instagaram, care are peste 30.000 de abonaţi, cu 7.000 mai mulţi joi şi vineri, Anastasia Cerniceva a publicat, începând din primăvara lui 2022, numeroase fotografii cu prăjiturile sale cu mesaje politice.

În martie, ea a publicat o fotografie cu o prăjitură albă, pe care scria cu litere multicolore mesajul ”Nu războiului”.

Sursa: Twitter

În 2022, ea a postat o imagine cu un chec în formă de falus, decorat cu un popular mesaj împotriva războiului, în care foloseşte un cuvânt vulgar în rusă care desemnează sexul masculin.

”Totul va merge bine pentru mine, dar nu şi pentru Putin”, se arăta în acest mesaj de pe una dintre prăjiturile sale, postat în mai.

Ea a făcut, în mai multe rânduri, prăjituri în culorile steagului ucrainean.

Sursa: Twitter

Puterea rusă şi-a acceerat reprimarea vicilor disidente, după ce a lansat ofensiva în Ucraina, şi pedepseşte cu amenzi şi închisoarea unele persoane.

Principalii lideri ai opoziţiei care au rămas în ţară, ca Aleksei Navalnîi, Ilia iaşin sau Vladimir Kara-Murza, au fost condamnaţi la pedepse grele cu închsioarea.

Însă maşina represiunii îi atinge şi pe cetăţenii simpli, vinovaţi de faptul că s-au expirmat împotriva ofensivei în public sau în mesaje postate pe reţele de socializare, văzute de către un număr redus de oameni.

SINTEZĂ | Ultimele vești din Rusia

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here