O vară din urmă cu 25 de ani. Ultimul genocid al Europei

Pe 11 iulie 1995, acum 25 de ani, a început ultimul genocid din Europa. Era în Srebrenica: 8.372 de bosniaci au fost uciși de naționalişti sârbi sub ochii întregii lumi, scrie cotidianul El Pais, citat de Rador.

Dacă privim harta etnică a ceea ce a fost vechea Iugoslavie, putem înțelege că aplicarea doctrinei „epurării etnice” a împiedicat o chirurgie de precizie, o operație curată. Separarea unor grupuri de altele, pentru ca Serbia Mare să prevaleze – potrivit principiului că acolo unde este un sârb, este Serbia – sau expansiunea Croației naționaliste, moștenitoarea colaboraţioniştilor „ustaşi”, a necesitat extirparea brutală a musulmanilor din Bosnia. De aceea, întrebarea „când a început genocidul din Srebrenica?” ne obligă să ne întoarcem în timp și să ne uităm la acel mic oraș de doar 15.000 de locuitori cu majoritate musulmană, prins la granița cu Serbia și în mijlocul Republicii Srpska, precizează El Pais.

În vara anului 1995, aceştia trăiau încrezători, fiind incluși în „zonele sigure, fără atacuri și alte acțiuni ostile” protejate de UNPROFOR, forțele de protecție ale Organizației Națiunilor Unite, aşa cum stipula cea mai inutilă dintre rezoluțiile sale, 819. În ziua de 11 iulie, trupele VRS, armata sârbă din Republika Srpska, sub comanda generalului Ratko Mladic, preiau orașul Srebrenica în faţa pasivității contingentului olandez de 600 de soldați, comandat de Thomas Karremans. Imaginea sa bând „rakia”, rachiul local, cu Mladic, în timp ce era asigurat că nu se va întâmpla nimic cu populația civilă – „Allah nu îi poate ajuta, dar Mladic, da” – îl va bântui toată viața. Până atunci, Radovan Karadzic pusese deja în practică Directiva 7, care afirma: „Creați, prin operațiuni de luptă bine planificate, o situație de nesiguranță, astfel încât să nu existe nicio speranță de supraviețuire pentru locuitorii din Srebrenica”.

Erau 60.000 de civili „protejați”, dar în aceeași zi, 12 iulie, toate persoanele de sex masculin, copii, adolescenți și bătrâni, au fost scoşi din oraş și executați. Mulți au fugit prin pădure; alții au fost vânaţi după zile de persecuție. Peste 8.000 au fost uciși în faţa opiniei publice internaționale. Consiliul de Securitate al ONU nu a depășit condamnarea masacrului și cererea de retragere a detașamentelor sârbe. Epurarea etnică a fost un succes.

„Genocidul de la Srebrenica este o parte tragică a istoriei noastre comune europene”

„Acest eșec ne va bântui mereu” – acestea sunt cuvintele rostite de secretarul general al ONU cu referire la masacrul de la Srebrenica, relatează și cotidianul 20 minutos. Măcel, genocid. Poate fi descris în mai multe feluri, dar acum când se comemorează a 25-a aniversare a acestui dezastru, rana rămâne deschisă pentru Europa.

Un sfert de secol mai târziu, desfăşurarea evenimentelor are un rezultat evaziv. Cei doi înalți oficiali responsabili de masacru, liderul politic al sârbilor bosniaci, Radovan Karadzic, și executantul direct al operațiunii, comandantul Ratko Mladic, au fost condamnați la închisoare pe viață. Cu toate acestea, ei sunt doar vârful aisbergului. Zeci dintre cei implicați au scăpat cu impunitate, deoarece autoritățile sârbe continuă să refuze să recunoască masacrul de la Srebrenica drept genocid.

Negarea este încă unul dintre elementele care preocupă cel mai mult comunitatea internațională – și în special pe toţi cei afectaţi. Europa, atunci și acum, a fost acuzată că a întors spatele acelui masacru. „Genocidul de la Srebrenica este o parte tragică a istoriei noastre comune europene. UE sprijină oamenii din Bosnia și Herțegovina și din Balcanii de Vest, ne-am angajat să ne facem partea pentru a construi un viitor împreună, în care conflictele și atrocitățile sunt deja de neconceput”, a scris șeful diplomației europene, Josep Borrell, pe rețelele de socializare.

Dar ce s-a întâmplat cu adevărat? „Căutând să elimine o parte din populația musulmană bosniacă, forțele sârbe bosniace au comis genocid. Din cei 40.000 de musulmani bosniaci care locuiau în Srebrenica au selectat un grup emblematic. Au dezbrăcat toți prizonierii bărbați, atât militari, cât și civili, tineri și bătrâni, potrivit  bunurilor și identificărilor lor, și i-au eliminat în mod deliberat și metodic, numai din cauza identității lor”. Acesta este rezumatu din hotărârea Tribunalului Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie, dependentă și de ONU.

Prezența forțelor de menținere a păcii nu a intimidat forțele sârbe, care au intrat în oraș pe 11 iulie 1995. Populația îngrozită s-a răspândit prin pădurile din apropiere, unde au fugit 15.000 de bosniaci, și s-a refugiat la baza olandeză din Potocari, o suburbie a orașului, care a adăpostit încă 20.000 de oameni.

Ceea ce s-a întâmplat în continuare reprezintă un stigmat pentru comunitatea europeană care durează de un sfert de secol. Comandantul Mladic l-a chemat pe șeful detașamentului olandez, Thomas Karremans, la un hotel din Bratunac. Colonelul olandez a venit să ciocnească un pahar cu Mladic după ce a fost de acord cu el să-i lase iasă pe oameni din cazărmi. În acel moment, mii de bosniaci au fost lăsați la mila militarilor sârbi bosniaci. Pe 12 iulie, forțele lui Mladic au intrat în sediul Căștilor albastre cu pretextul mutării refugiaților într-o zonă aflată sub control bosniac.

Consecințele acestui „transfer de puteri” au fost îngrozitoare. În total, în zilele următoare, 8.100 de bărbați au fost executați de militarii sârbi, împreună cu temutele forțe paramilitare Scorpionii, fondate de șeful serviciilor de securitate sârbe, Jovica Stanisic, în Srebrenica și în împrejurimi. Femeile și fetele au fost transferate, după negocieri dure cu ONU, pe teritoriul Bosniei.

Totuşi, până atunci forțele sârbe desfăşuraseră o campanie de violuri în masă ca parte a politicii lor de epurare etnică. Trauma supraviețuitoarelor și impunitatea violatorilor lor au făcut dificilă estimarea cifrelor, care variază între 20.000 și 50.000 de femei.

Abordările celor două capete vizibile, Mladic și Kadrazic, sunt reduse la un fapt istoric: înfrângerea suferită de prințul sârb Lazăr în bătălia din Kosovo, acum mai bine de 600 de ani, în mâinile musulmanilor otomani. de atunci sârbii au jurat răzbunare. Cum? Cu prețul vieții a mii de oameni.

Există fapte dovedite, date, declarații, morminte. Pe scurt, probe. Dar această rană nu este închisă. Președinții Consiliului European, Charles Michel, și a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au solicitat, sâmbătă, dreptate pentru genocidul de la Srebrenica și au cerut să nu se repete o astfel de catastrofă, dar optimismul nu este acelaşi şi în justiția internațională, care se teme că relatarea evenimentelor va fi rescrisă.

„Vedem cum cooperarea regională bate în retragere. Există zeci și zeci de suspecți de crimă, unii legați de Srebrenica, care s-au adăpostit în Serbia și în alte părți”, se lamentează fostul procuror-șef al TPIY, Serge Brammertz. Din aceste motive și din altele, Srebrenica nu poate fi uitată și merită toate reparațiile posibile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here