Pe 8 februarie, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, l-a demis pe comandantul Forțelor Armate ale Ucrainei (FAU), Valeri Zalujnîi, cu care s-ar fi aflat într-un conflict prelungit. Zelenski l-a numit în loc pe Oleksandr Sîrski, comandantul Forțelor Terestre ale Ucrainei. În timp ce echipa lui Zelenski a explicat decizia ca fiind parte a unui efort de „înnoire a conducerii” militare, nu este clar exact cum se așteaptă să difere abordarea lui Sîrski față de cea a predecesorului său. În rarele declarații pe care le-au făcut în ultimul an, cei doi generali au spus lucruri, în mare parte, similare. Cu toate acestea, reputațiile lor nu ar putea fi mai opuse. Zalujnîi este larg asociat cu atribute pozitive precum flexibilitate tactică, grijă pentru viața soldaților și prioritizarea nevoilor militare în fața cerințelor politice; Sîrski, pe de altă parte, este văzut drept cineva care urmează ordinele în mod obedient, indiferent de cost. Meduza (în rusă – AICI, în engleză – AICI) explică ce îi distinge pe cei doi pe câmpul de luptă, ce obiective au în comun și cum a reușit Sîrski să-și câștige reputația.
Zalujnîi și Sîrski pe câmpul de luptă
Valerii Zalujnîi a devenit un simbol al succeselor Forțelor Armate ale Ucrainei (FAU) în războiul cu Rusia. A condus FAU încă din prima zi a invaziei ruse, iar sub conducerea lui s-a întâmplat un „miracol”: în 2022, armata ucraineană nu numai că nu s-a prăbușit, ci a reușit să recâștige o parte semnificativă din teritoriul pierdut în atacul inițial.
Cu toate acestea, sub conducerea sa, FAU a pierdut o parte semnificativă a sudului Ucrainei – în primele zile ale războiului, acolo rezistența s-a prăbușit, trupele ucrainene și-au pierdut eficacitatea în luptă, iar unele forțe au fost încercuite în Mariupol. Procuratura Ucrainei investighează eșecul, dar încă nu au fost aduse acuzații împotriva lui Zalujnîi (care, formal, poartă responsabilitatea pentru pregătirea și mișcările trupelor).
Între timp, Oleksandr Sîrski, în calitate de comandant de teatru de operațiuni, a condus trupele ucrainene în cele două operațiuni cele mai reușite ale primului an de război: apărarea Kievului și ofensiva în regiunea Harkov. În apropierea Kievului, FAU a reușit să oprească avansul armatei ruse folosind o apărare flexibilă care a combinat unități de infanterie, tancuri și artilerie. Forțele ucrainene au atacat comunicațiile, ceea ce a împiedicat aducerea de întăriri și provizii de partea rusă, și au demonstrat o recunoaștere a terenului superioară (folosind drone, printre altele). În regiunea Harkov, Sîrski a reușit să concentreze în mod discret trupe, predominant infanterie ușoară, și să spargă linia rusă. Datorită acestei manevre, FAU, care avea o putere de foc inferioară, a reușit să învingă o formație rusă mare.
Cu puțin înainte de ofensiva lui Sîrskii în Harkov, a apărut primul – dar încă nu și explicit – conflict între Zalujnîi și politicienii ucraineni. Trupele rusești au încercat să încercuiască FAU în Severodonețk și Lisiciansk, iar Zalujnîi ar fi fost în favoarea abandonării acestor orașe pentru a minimiza pierderile (asta au scris canale pro-ruse și ucrainene anonime). Cu toate acestea, în toiul bătăliei de la Lisiciansk, Mariana Bezuhla, parlamentară din partidul pro-prezidențial, „Servitorul Poporului”, ar fi mers la Lisiciansk și ar fi preluat practic operațiunea. Lupta a continuat încă o lună, iar trupele ucrainene din Severodonețk, aproape încercuite, au rămas fără aprovizionare. Ambele orașe au trebuit să fie abandonate la începutul lunii iulie. După bătălie (și contraofensiva ulterioară în regiunea Harkov), autoritățile ucrainene au concluzionat că prelungirea apărării condamnate a Severodonețk și Lisiciansk a fost justificată întrucât provocase pierderi semnificative trupelor rusești.
După victoria Ucrainei în jurul localităților Balaklia și Kupiansk, din regiunea Harkov, Sîrski a fost trimis pe singurul front unde Rusia își continua ofensiva: Bahmut. Acolo lupta Grupul Wagner, întărit cu prizonieri ruși grațiați. La 9 ianuarie 2023, mercenarii Wagner au străpuns frontul în apropiere de Soledar, la nord de Bahmut, plasând într-o poziție critică defensiva ucraineană în această direcție. Bahmut se află într-o zonă joasă, iar pozițiile înalte de la nord de oraș au fost capturate de Grupul Wagner; dar la 10 kilometri (aproximativ 6,2 mile) vest de oraș, FAU avea o poziție favorabilă, pe dealurile de lângă satul Ceasov Iar.
Potrivit zvonurilor răspândite de canale pro-ruse, în acel moment Zalujnîi l-ar fi îndemnat pe Zelenski să dea ordin de retragere a trupelor din Bahmut, dar Zelenski a refuzat, iar lui Sîrskii i-au fost trimise rezerve pentru a continua apărarea. De atunci, Zelenski a apărut adesea, pe frontul din Bahmut, însoțit de Sîrski. Cu toate acestea, nu există nicio confirmare independentă că Zalujnîi era împotriva continuării menținerii apărării. Cu o lună înainte de căderea orașului Soledar, el declarase, pentru The Economist, că obiectivul principal al FAU era de a respinge următoarea ofensivă rusă și de a nu ceda niciun centimetru de teritoriu, deoarece „eliberarea va fi mult mai dificilă”. Încă de atunci, la sfârșitul anului 2022, au început să circule zvonuri că anturajul lui Zelenski dorea să-l înlocuiască cu Sîrski pe Zalujnîi care era popular atât printre civili, cât și în rândul trupelor.
Nu a fost posibilă păstrarea controlului asupra Bahmutului. Cu toate acestea, cu câteva zile înainte de căderea orașului, la începutul lunii mai 2023, FAU a început să lanseze contraofensive pe flancurile formației Grupului Wagner. Sîrski a anunțat că Bahmut va fi eliberat. Atacul asupra orașului a fost condus de brigăzi ucrainene experimentate, inclusiv cele care apărau Bahmut în primăvară, precum și de brigăzi noi plasate în mod specific sub comanda lui Sîrski. În același timp, FAU a lansat o ofensivă în sud, către Tokmak și Melitopol, folosind brigăzi nou formate și neexperimentate. Liderii militari occidentali consideră că decizia de a dispersa forțele militare în două direcții nelegate între ele a fost o greșeală a comandamentului ucrainean. Bahmut nu a fost niciodată eliberat, iar ofensiva din sud, de asemenea, a eșuat. Nu este în totalitate clar cine a venit cu ideea de a împărți trupele – Zalujnîi, Zelenski sau Sîrski.
În general, se crede că, după eșecurile inițiale ale ofensivei, Zalujnîi a modificat planul operațional: rezervele, care erau inițial menite să intre ca întăriri după o spargere a frontului, au fost introduse în luptă înainte ca asemenea spargeri să aibă loc. În plus, FAU a trecut de la atacuri cu blindate la asalturi cu mici unități de infanterie. Acest lucru a adus doar succese tactice minore; de exemplu, a fost eliberat satul Robotine, la câțiva kilometri de linia frontului originală. Merită menționat faptul că tactica folosirii grupurilor mici de asalt nu a fost o invenție a lui Zalujnîi pentru operațiunile din sudul Ucrainei. Sîrski avusese aceeași abordare în apropiere de Bahmut, iar înainte de aceasta, Grupul Wagner (care prefera în general să nu folosească vehicule blindate în zona de contact) recursese la aceeași strategie.
În noiembrie, când era deja evident că ofensiva a eșuat și Forțele Armate Ruse au început să lanseze atacuri pe întregul front, Zalujnîi a scris un eseu pentru The Economist. În ciuda titlului său („Comandantul forțelor armate ale Ucrainei – despre cum să câștigi războiul”), el nu a oferit niciun plan clar pentru victorie; a făcut în principal o analiză de rutină a tehnologiei militare și și-a exprimat speranța pentru resurse noi în zone critice. Generalul și-a exprimat opinia cu privire la ceea ce s-ar întâmpla dacă nu ar apărea noi resurse: războiul ar deveni în cele din urmă un război de uzură, iar în acest tip de conflict, Ucraina ar pierde, în cele din urmă.
Pentru echipa președintelui, asta a sunat ca o declarație politică – dacă victoria pe câmpul de luptă nu este realizabilă, atunci obiectivele războiului trebuie schimbate. Între timp, biroul lui Zelenski a insistat în continuare că singurul rezultat acceptabil pentru Ucraina ar fi eliberarea întregului său teritoriu ocupat, inclusiv Crimeea.
La sfârșitul lunii ianuarie a acestui an, publicația germană Bild a scris că Zalujnîi i-ar fi cerut lui Zelenski să retragă trupele din Avdiivka, care era parțial încercuit, dar că Zelenski ar fi refuzat, în ciuda situației critice acolo. Cu toate acestea, nu existau dovezi reale care să arate că Zalujni avusese sau își exprimase o opinie disidentă. Mai devreme, el afirmase că Avdiivka ar putea fi pierdută în câteva luni.
Metodele lui Zalujnîi și Sîrski
Ambii generali, conform liderilor politici și militari din Ucraina, împărtășesc viziuni similare despre război și armată. Ambii susțin trecerea de la „moștenirile sovietice”, prin descentralizarea structurilor de comandă, învestirea cu încredere a comandanților de grade inferioare, ca alternativă la ierarhiile rigide, și adoptarea structurilor de comandă de tip NATO, în care politicienii, inclusiv cei din Ministerul Apărării, se concentrează pe politici în timp ce personalul militar conduce operațiunile de luptă.
Zalujnîi pune mai mult accent pe necesitatea ca în ceea ce-i privește pe comandanți aceștia să posede calități de lider și să fie „figuri părintești pentru soldați”. Între timp, Sîrski, așa cum îl descriu asociații săi, este deosebit de „meticulos în planificarea operațiunilor și vede războiul ca pe matematică”.
Ambii au trecut de la a fi optimiști cu privire la perspectivele ofensivei de vară a Ucrainei la realizarea faptului că FAU trebuie acum să întreprindă o apărare fermă. Puțin înainte de a-și părăsi postul, Zalujnîi declarase la CNN că FAU ar trebui să se bazeze pe drone kamikaze, care pot fi produse intern, ca înlocuitoare pentru artilerie. Sîrski a făcut ecou acestui sentiment, după ce l-a înlocuit pe Zalujnîi.
În ciuda abordărilor și retoricii similare, precum și a victoriilor și înfrângerilor pe care le-au împărtășit, cei doi generali prezintă o diferență semnificativă: reputația dobândită. Judecând după sondaje de opinie și declarații ale personalului militar, Zalujnîi rămâne un simbol al tuturor victoriilor Ucrainei. Sîrski, pe de altă parte, are printre militari o reputație de executant insensibil, care va fi loial oricărei autorități guvernamentale și care acordă puțină importanță personalului său.
Un general ucrainean a declarat, pentru Meduza, următoarele despre noul șef al armatei țării:
- „Nu voi comenta despre Sîrski. Este clar că nu este un oarecare de pe stradă. Ideal ar fi ca metodele sale să fie mai avansate tehnologic, în loc să execute cu orice preț ordinele biroului [președintelui]. Exact din acest motiv a fost numit – pentru că execută cu orice preț ordinele biroului. Nu au existat motive logice pentru demiterea lui Zalujnîi. Este rezultatul unei ‘invidii politice’, care cu siguranță nu unește societatea în momente dificile. De obicei, spunem: ‘Ne știm problemele; le vom rezolva după război’. Dar aici, mă tem că nu vom câștiga războiul fără a rezolva aceste probleme”.
O sursă din cadrul armatei ucrainene a spus că Sîrski este dur:
- „Soldații și eu suntem puțin șocați. Pentru că mulți îl văd pe Sîrski ca pe un ‘măcelar’. Nu îi pasă de pierderi. Când ajunge pe un anumit front, sunt aduse rezerve, inclusiv neantrenate, și împinge, împinge, împinge. Zalujnîi este cunoscut în armată drept cineva care încearcă întotdeauna să execute ordinele cu un minimum de victime. Da, s-ar putea să piardă teritoriu, să se regrupeze, să solicite alte unități. Dar lui Sîrski nu îi pasă deloc de pierderi. Îl interesează doar să urmeze ordinele [președintelui]. Și se spune că nu contestă niciodată directivele pe care le primește de sus. De aceea nu convenea Zalujnîi – conform celor spuse de infanteriștii din tranșee. Pentru că avea întotdeauna propria sa opinie și, ca militar, adesea se opunea diferitelor operațiuni”.
Însă echipa lui Zelenski crede că aceste idei au fost introduse artificial în opinia publică și că Sîrski este victima calomniei, dacă nu a războiului psihologic rusesc. Iată cum l-a caracterizat, pentru Meduza, o sursă de la Kiev, familiarizată cu situația:
- „Jumătate din aceste informații [despre indiferența lui Sîrski față de pierderile de trupe] reprezintă o operațiune psihologică bine executată. Infanteriștii sunt principala țintă a tuturor operațiunilor psihologice rusești. [Puțini cunosc cu adevărat calitățile sale reale ca comandant, deoarece] armata ca întreg nu a servit sub comanda lui Sîrski. Doar o anumită parte din personal a făcut-o, și destul de mică. Dar acum, această imagine va dispărea de la sine, pentru că el va înceta pur și simplu să planifice operațiuni în acest mod – din motive obiective”.
Reputația lui Sîrski
Oleksandr Sîrski a intrat pentru prima dată în conștiința publicului în primăvara anului 2015, când era general maior și șef de stat major al Sectorului „C”, în cadrul „Operațiunii Antiteroriste” a Ucrainei în Donbas. Puțin înainte, de la sfârșitul lunii ianuarie până la 20 februarie a aceluiași an, el supervizase direct operațiunile de luptă ucrainene în așa-numita zonă Debalțeve.
Generalul Valeri Zalujnîi (în calitate de comandant adjunct al sectorului) și Serhii Șaptala, un viitor aliat loial al lui Zalujnîi, au servit acolo sub comanda lui Sîrski acolo. Șaptala era responsabil de Brigada 128 Asalt Montan, care forma baza apărării la Debalțeve. Zalujnîi își amintea ulterior cum a condus Batalionul 25 Apărare Teritorială „Kiivska Rus” la Debalțeve „cu inima grea”. Debalțeve era deja parțial încercuit înainte ca „milțiile LNR/DNR” să atace, și exista un singur drum pentru aprovizionare.
La mijlocul lunii februarie, garnizoana Debalțeve a fost încercuită (potrivit relatărilor de atunci, drumul fusese blocat de trupe regulate rusești din Brigada 5 de Tancuri de Gardă a Rusiei). La 12 februarie, sub presiunea acestor circumstanțe, președintele de atunci al Ucrainei, Petro Poroșenko, a semnat acordul Minsk II, considerat o umilință pentru Ucraina. La 18 februarie, majoritatea trupelor ucrainene din Debalțeve, inclusiv Brigada 128 și Batalionul 25, au luptat pentru a reveni pe teritoriul controlat de Ucraina prin câmpuri și dealuri, la nord de oraș. Kievul a recunoscut operațiunea ca un succes și le-a acordat distincții participanților, inclusiv lui Sîrski și Șaptala.
Ulterior, unul dintre ofițerii Batalionului 25, Ievhenii Bekrenev, a dus o scrisoare semnată de diverși soldați la Procuratura Militară din Kiev, acuzându-i pe Poroșenko și pe „executorul său credincios”, Sîrski, de greșeli critice (sau chiar de trădare deliberată) în conducerea operațiunii din Debalțeve. Scrisoarea era semnată de Șaptala care ulterior a negat că semnase ceva. Bekrenev a fost acuzat de Serviciul de Securitate al Ucrainei că ajută Rusia și lucrează pentru serviciile sale speciale, dar cazul nu a dus la arestarea sa.
După aceasta, Sîrski a devenit o țintă populară pentru opozanții lui Poroșenko. Bekrenev a devenit comentator și a continuat să-l „dezvăluie” pe general, detaliind tot mai mult despre „delictele” sale de la Debalțeve. Poate din cauza acestei reputații, avansarea lui Sîrski în ierarhia militară s-a blocat după ce a venit la putere Zelenski; în cele din urmă, nu el, ci fostul său subordonat, Zalujnîi, a fost numit comandantul Forțelor Armate ale Ucrainei, în 2021.
De atunci, tipul de apărare folosit în Debalțeve s-a impus ferm în planificarea tactică ucraineană: menținerea cu orice preț a pozițiilor dezavantajoase, cu convingerea că trupele vor reuși să provoace pierderi inamicului și apoi să străpungă pentru a reveni pe teritoriul controlat de Ucraina. Acest tip de apărare strategică a fost folosit în Mariupol, în apropiere de Severodonețk și Lisiciansk, și în Bahmut – iar acum este din nou folosit în Avdiivka. Desigur, eficacitatea sa rămâne un subiect de dezbatere: trupele trebuie să lupte în condiții de aprovizionare limitată (sau fără, așa cum s-a întâmplat în Mariupol), ceea ce probabil reduce capacitatea lor de luptă. În plus, ceea ce s-a întâmplat la Bahmut arată că astfel de operațiuni nu aduc întotdeauna dividende politice. O apărare eroică urmată de înfrângere nu poate fi suficientă pentru societate; cu adevărat necesare sunt victoriile durabile.
Echipa lui Zelenski își asumă un risc prin numirea unei persoane care, deși stăpână pe apărarea neclintită (exact ceea ce are nevoie Ucraina acum), are (meritat sau nu) reputația cuiva care pune interesele politice ale conducerii deasupra considerațiilor militare. Biroul președintelui și numitul său, nu tocmai popular, ar putea ușor deveni un magnet pentru toată negativitatea care inevitabil va apărea în timpul perioadelor dificile ce i se aștern Ucrainei în 2024 – aspect cu atât mai important, având în vedere faptul că planează nevoia de o mobilizare extinsă. >>
