Oficial rus: Rusia nu este interesată în prelungirea acordului privind exportul cerealelor ucrainene pe Marea Neagră

Foto: Inquam Photos / George Călin

Rusia nu este interesată în prelungirea acordului privind exportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră, a relatat duminică agenţia de presă rusă RIA, citându-l pe ministrul rus al Agriculturii, Dmitri Patruşev, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Oficialul rus a adăugat că este vorba în mare parte de o decizie politică, dar că Rusia va continua să-şi exporte cerealele, întrucât are cumpărătorii săi.

„Volumele noastre de export de grâne, ţinând cont de încetarea acordului privind cerealele, nu au scăzut în niciun caz, chiar au crescut uşor”, a declarat Patruşev, potrivit RIA.

Rusia s-a retras în iulie din acordul care a permis Ucrainei să exporte cereale via porturile sale la Marea Neagră. Rusia a argumentat că acest acord nu asigură livrarea de cereale către ţările cele mai sărace, precum şi că exporturile ruse de cereale şi îngrăşăminte continuă să se confrunte cu obstacole, aminteşte Reuters.

La începutul lui decembrie, Ucraina a susţinut că a exportat şapte milioane de tone de mărfuri de la crearea, în luna august, a unui coridor prin Marea Neagră, în pofida ameninţărilor ruseşti de represalii asupra navelor care circulă în zonă.

La rândul său, Nikolai Patruşev afirma la sfârşitul lui noiembrie că, după o recoltă record de peste 151 de milioane de tone cereale şi legume – inclusiv aproape 99 de milioane de tone de grâu -, Rusia îşi va putea acoperi propriile necesităţi şi va putea expedia cantităţi record „partenerilor străini”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here