Olaf Scholz este aşteptat la Kiev

Cancelarul german Olaf Scholz este aşteptat la Kiev pentru ”decizii practice”, inclusiv livrarea de arme grele pentru a sprijini Ucraina în faţa ofensivei ruse, a declarat, miercuri, Oleksi Arestovici, consilierul preşedintelui ucrainean pentru postul german ZDF, conform Le Figaro, preluat de News.ro.

”Preşedintele nostru îl aşteaptă pe cancelar pentru a putea lua imediat decizii practice, inclusiv livrarea de armament”, a declarat Oleksi Arestovici, consilierul preşedintelui Volodimir Zelenski, pentru postul public german ZDF.

În special, soarta oraşului Mariupol şi a populaţiei din estul ţării ”depinde de armele germane pe care le putem obţine”, dar care nu vin, subliniază Oleksi Arestovici.

Cu toate acestea, Arestovici a remarcat progresul Berlinului de la ”refuzul iniţial” la ”discutarea furnizării de arme grele”.

Berlinul livrează deja armament defensiv Ucrainei, însă Olaf Scholz se află sub presiune de câteva zile, chiar şi în cadrul partidului său, pentru a aproba livrarea de echipamente ofensive, în special de vehicule blindate.

Miniştrii de Externe şi al Economiei Germaniei i-au cerut cancelarului să decidă în favoarea acestor livrări. Timpul se scurge, însă, pentru că ”pentru fiecare minut în care nu vine un tanc, copiii noştri sunt cei care mor, care sunt violaţi, care sunt ucişi”, a mai afirmat consilierul prezidenţial ucrainean.

Autorităţile germane ”au văzut imaginile teribile” ale conflictului care amintesc de distrugerea Berlinului în 1945. Ceea ce face armata rusă în Ucraina ”nu este diferit”, a mai precizat Arestovici.

Aceste declaraţii vin pe fondul tensiunilor dintre Germania şi Ucraina, după refuzul preşedintelui Zelenski de a îl primi marţi pe preşedintele german, Frank-Walter Steinmeier, care dorea să meargă la Kiev cu preşedinţii din Polonia şi statele baltice.

Şeful statului german este criticat pentru apropierea sa de Rusia de pe vremea când era ministrul de Externe al Angelei Merkel.

Forţele ruse îşi concentrează atacurile asupra oraşului Mariupol, un port strategic din Marea Azov asediat de mai bine de 40 de zile şi unde autorităţile ucrainene estimează mii de victime civile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here