Un număr de 53 de ţări membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi-au exprimat vineri ”îngrijorarea” în legătură cu informaţii care sugerează că lideri ai agenţiei ONU ar fi omis să raporteze cazuri de agresiuni sexuale comise de membri ai organizaţiei, informează AFP.

Ne-am exprimat îngrijorarea în urma unor informaţii apărute în media care sugerează că direcţiunea OMS era la curent cu cazurile de exploatare sexuală, abuzuri şi hărţuire sexuală şi a omis să le raporteze aşa cum cere protocolul ONU şi al OMS, precum şi acuzaţii potrivit cărora membri ai personalului au încercat să muşamalizeze aceste cazuri”, se mai menţionează în textul prezentat de Canada în cadrul Adunării mondiale a sănătăţii şi semnată totodată de Uniunea Europeană şi Statele Unite, potrivit Agerpres.

La jumătatea lunii mai, noi acuzaţii de agresiuni sexuale au fost aduse împotriva lucrătorilor umanitari, inclusiv din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în Republica Democratică Congo.

Din ianuarie 2018, ne-am exprimat profunda îngrijorare în ceea ce priveşte acuzaţiile de exploatare sexuală, agresiuni şi hărţuire sexuală precum şi în ceea ce priveşte abuzuri de autoritate, în legătură cu activităţi ale OMS”, au subliniat autorii declaraţiei comune.

Ţările membre şi secretariatul OMS – inclusiv directorul general Tedros Adhanom Ghebreyesus – au ”dezbătut acest subiect într-o manieră energică şi transparentă” săptămâna trecută.

Vocabularul acesta diplomatic se referă de obicei la discuţii aprinse, precizează AFP.

Potrivit unei anchete realizate de agenţia specializată The New humanitarian (TNH), în colaborare cu Thomson Reuters Foundation, publicată pe 12 mai, ”22 de femei din oraşul Butembo au declarat că lucrători sanitari bărbaţi, care se aflau la o intervenţie în cadrul crizei Ebola (…) le-au oferit locuri de muncă în schimbul relaţiilor sexuale”.

Anul trecut, o anchetă similară a raportat 51 de cazuri în oraşul Beni, tot din Republica Democratică Congo.

Un număr de 14 femei dintre acestea ”au declarat că bărbaţii au fost identificaţi ca fiind lucrători ai OMS”, au subliniat anchetatorii, referindu-se la fapte săvârşite în 2019.

Potrivit unei anchete a agenţiei de presă Associated Press (AP) bazată pe e-mail-uri interne, au fost puşi în discuţie doi medici care lucrau pentru Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), unul dintre aceştia se lăuda că ar fi avut legături cu Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Cei doi medici au respins acuzaţiile.

Potrivit AP, ancheta a scos la iveală că ”în ciuda negărilor publice, înalţi funcţionari ai OMS nu doar că erau la curent cu acest acuzaţii de agresiuni sexuale în 2019, ci că le-au spus totodată şi cum să reacţioneze”.

Întrebaţi în mod direct, în timpul unei conferinţe de presă pe 17 mai, nici directorul OMS, nici Mike Ryan, responsabil cu programul de intervenţie de urgenţă al OMS, nu au răspuns la întrebarea dacă erau la curent cu această situaţie.

Vineri, Tedros a luat cuvântul înaintea publicări textului, amintind că a creat o comisie independentă care trebuie să facă un raport la sfârşitul lui august asupra acestor acuzaţii.

”Anchetatorii au puterea de a merge pe firul probelor sau de a aduce probe”, a promis directorul general, recunoscând că numeroase ţări membre sunt ”frustrate” în ceea ce priveşte lentoarea procedurilor şi lipsa de transparenţă.

”Ştiu că vorbesc în numele tuturor colegilor mei şi al organizaţiei când spun că tratăm foarte serios aceste acuzaţii. A răspunde şi a rectifica sunt însăşi esenţa a ceea ce suntem”, a adăugat acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here