OMS: Un studiu clinic ce vizează două tratamente împotriva Ebola a început în RDC

Sursa foto: aa.com.tr

Un studiu clinic ce vizează două tratamente împotriva Bundibugyo, o tulpină rară a virusului Ebola, a început joi în Republica Democratică Congo (RDC), afectată de o epidemie care continuă să se extindă, a anunțat Organizația Mondială a Sănătății (OMS), informează AFP, citată de Agerpres.

‘Puțin mai devreme în cursul acestei zile, studiul clinic ce vizează două tratamente a început prin recrutarea primului pacient’, a declarat pentru jurnaliști Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS.

Acest studiu – denumit PARTNERS – ar trebui să permită evaluarea anticorpului monoclonal MBP134 și a medicamentului antiviral Remdesivir, atunci când sunt administrate singure sau împreună.

Studiul este coordonat de Institutul Național de Cercetare Biomedicală din RDC, cu sprijinul unei coaliții de parteneri internaționali din care face parte și OMS.

‘Pacienții care vor participa la studiu vor beneficia de îngrijiri de susținere cuprinzătoare și de o monitorizare atentă’, a subliniat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

‘De asemenea, încercăm să le garantăm accesul ulterior la aceste două medicamente dacă ele se vor dovedi sigure și eficiente’, a adăugat.

OMS a emis totodată joi o autorizație de utilizare de urgență pentru primul test de diagnosticare moleculară a virusului Bundibugyo, pentru care nu există deocamdată nici vaccinuri, nici tratamente omologate.

În total, 438 de decese și 1.406 de cazuri de infectare au fost înregistrate până în prezent – o rată de mortalitate de 31,2% – de autoritățile din RDC după ce a 17-a epidemie de Ebola a fost declarat în această țară africană pe 15 mai.

‘Epidemia de Ebola continuă să se extindă, cu un număr mediu de 38 de cazuri noi confirmate pe zi pe parcursul ultimelor două săptămâni’, a subliniat directorul OMS.

Zece laboratoare pot de acum să depisteze virusul și, potrivit lui Tedros Adhanom Ghebreyesus, monitorizarea persoanelor de contact s-a îmbunătățit, ajungând la 80% , deși multe alte persoane de contact rămân încă de identificat.

Capacitățile de internare au fost consolidate, de asemenea, cu circa 650 de paturi disponibile în 22 de centre medicale, chiar dacă aproape 96% dintre ele sunt în prezent ocupate, iar 300 de paturi suplimentare sunt în curs de implementare, a precizat el.

Însă riposta sanitară continuă să se confrunte cu provocări importante, mai ales în ceea ce privește ‘neîncrederea și violența’.

În această săptămână, un centru de tratament împotriva Ebola din provincia Ituri a fost atacat, fapt ce a dus la moartea a două persoane, a dezvăluit directorul OMS, subliniind că astfel de fapte îi pun în pericol pe pacienți și pe profesioniștii din sectorul sănătății și afectează eforturile depuse pentru a limita transmiterea virusului și pentru a salva vieți omenești.

Directorul OMS a anunțat totodată că, din cauza complexității acestei epidemii, ONU l-a numit pe Julien Harneis în funcția de coordonator principal pentru Ebola cu scopul de a consolida coordonarea și de a accelera riposta sanitară.

OMS descurajează folosirea medicamentului Remdesivir pentru pacienţii cu COVID-19