Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Volker Turk, s-a declarat vineri ‘extrem de alarmat’ de riscul unei escaladări regionale, în contextul în care Iranul se află sub o presiune militară intensă din partea Statelor Unite, transmite France Presse, citată de Agerpres.ro.
‘Sunt extrem de alarmat de riscul unei escaladări militare regionale și de consecințele acesteia pentru civili și sper că vocea rațiunii va prevala’, a declarat Volker Turk în discursul său privind situația drepturilor omului în lume, susținut în fața Consiliului Drepturilor Omului al Națiunilor Unite la Geneva.
Această intervenție vine la o zi după o nouă serie de negocieri indirecte pe tema programului nuclear între Iran și Statele Unite la Geneva, percepute ca o încercare de ultimă șansă pentru a evita un război între cei doi inamici de lungă durată.
Săptămâna trecută, președintele american, Donald Trump, a acordat Teheranului un termen de 15 zile pentru a ajunge la un acord, în timp ce Statele Unite continuă cea mai amplă consolidare militară în Orientul Mijlociu din ultimele decenii.
Turk a evocat, de asemenea, situația internă din Iran, după reprimarea masivă exercitată luna trecută de Teheran împotriva unui val de manifestații, care s-a soldat cu mii de morți, conform organizațiilor pentru apărarea drepturilor omului.
‘Situația în Iran rămâne instabilă’ după această reprimare, a declarat Turk, subliniind că ultimele zile au fost marcate de un nou val de proteste în universități, ceea ce arată în mod clar că nemulțumirile subiacente persistă.
‘Se raportează în continuare acte de represiune, inclusiv arestări și presiuni asupra mediului academic’, a declarat el, amintind că mii de persoane sunt în continuare date dispărute.
Înaltul oficial ONU s-a declarat, de asemenea, ‘oripilat să afle că cel puțin opt persoane, între care doi copii, au fost condamnate la moarte în legătură cu protestele’.
‘Se pare că alte treizeci de persoane sunt amenințate cu aceeași pedeapsă. Solicit investigații independente, imparțiale și transparente, garanții pentru procese echitabile și un moratoriu imediat asupra pedepsei cu moartea’, a îndemnat acesta.
Pakistanul, în „război deschis” cu Afganistanul. Kabulul, bombardat














