Palatul Buckingham: Împlinirea unui an de la moartea Reginei Elisabeta a II-a nu va fi marcată prin niciun eveniment public

Sursa: Facebook

Regele Charles al Marii Britanii nu va marca împlinirea unui an de la moartea mamei sale, fosta regină Elizabeth a II-a, printr-un eveniment public oficial sau o reuniune privată a familiei, a declarat vineri un purtător de cuvânt regal, informează Reuters, potrivit News.ro.

Regele Charles, în vârstă de 74 de ani, a urcat pe tron la 8 septembrie, imediat după moartea mamei sale, Elizabeth.

Moartea monarhului în vârstă de 96 de ani, cel mai longeviv rege sau regină, care a domnit cel mai mult timp în Marea Britanie, a provocat o revărsare de emoţie în întreaga lume. Regatul a trecut printr-o perioadă de doliu de 10 zile, iar la înmormântare au venit mii de personalităţi din străinătate şi zeci de mii de oameni au ieşit pe străzile din centrul Londrei.

Însă împlinirea unui an de la tristul eveniment nu va fi acum un eveniment marcat public.Regele şi soţia sa, regina Camilla, vor petrece această zi în linişte, în privat, a declarat un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham. Procedând astfel, Charles calcă pe urmele mamei sale, care obişnuia să petreacă în acelaşi mod ziua în care a murit tatăl său.

Elisabeta – regina noastră și istorica ei domnie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here