Paranoia și Otravă. Panică la Kremlin din cauza exilaților ruși

Sursa: Kremlin.ru

La începutul lunii mai, Natalia Arno, șefa Fundației Rusia Liberă, s-a trezit la hotelul ei din Praga suferind dureri acute în corp, urmate de o senzație ciudată de amorțeală.

Femeie energică, a decis să nu acorde prea multă atenție, pentru că, în calitate de șefă a fundației, era de ani buni supusă unui stres enorm, făcând lobby pentru sancțiuni anti-Kremlin și promovând comunitatea emigranților ruși în Europa în SUA. Poate că era doar o oboseală extremă, s-a gândit ea.

Ar fi trebuit totuși să fie mai îngrijorată, având în vedere faptul că adjunctul său, politicianul rus de opoziție Vladimir Kara-Murza, a fost otrăvit de două ori cu un agent neurotoxic, în Rusia, iar acum ispășește 25 de ani sub acuzații false într-o închisoare din Moscova.

  • O analiză de Irina Borogan și Andrei Soldatov, pentru CEPA

În avionul de întoarcere în SUA, lucrurile s-au înrăutățit și s-a dus la camera de urgențe a unui spital din Washington. FBI și serviciile europene de securitate au lansat o investigație, dar încă nu este clar ce s-a întâmplat și dacă a fost o otrăvire cu un agent nervos sau cu o altă substanță, așa cum s-a întâmplat cu Kara-Murza și a unora dintre ceilalți inamici ai Kremlinului din străinătate (acum, Arno se simte mult mai bine, dar încă suferă de amorțeală la nivelul membrelor).

Mulți activiști politici ruși, politicieni de opoziție și jurnaliști în exil sunt perfect conștienți că sunt ținta serviciilor de securitate ale lui Putin. Unii emigranți au observat în ultimele luni că sunt urmăriți deschis. Rețeaua de exil a luat cunoștință și de mai multe încercări de pătrundere ale agenților FSB trimiși să se infiltreze în grupurile rusești.

Motivul pentru aceasta este destul de clar – în ciuda greșelilor multiple și a rateurilor din anii 2022 și 2023, emigrația politică rusă s-a impus ca o comunitate agilă și plină de resurse. Acesta se bazează pe milioanele de ruși care au părăsit țara înainte de invazia totală a Ucrainei și a fost completată cu multiplele sute de mii sau poate cei un milion care au plecat de atunci. Nu toți sunt dizidenți politici, dar dimensiunea diasporei ruse este enormă.

Organizațiile emigranților de dinainte de război, precum Forumul Rusiei Libere al lui Garry Kasparov, numeroasele organizații ale fostului oligarh/deținut politic, Mihail Hodorkovski, și Fundația Rusia Liberă, au supraviețuit războiului. Au apărut și unele noi organizații – de la mișcarea de la firul ierbii, Mișarea Feministă de Rezistență Anti-Război, până la Clubul Democratic Rus – o coaliție de forțe democratice anti-război rusești tocmai lansată la Paris. Și există, desigur, organizația lui Navalnîi care s-a mutat în exil.

Mass-media rusă independentă împinsă în exil a supraviețuit schimbărilor dramatice și problemelor logistice, inclusiv rătăcirea dintr-o țară în țară, precum TV Dojd, care a fost forțată să se mute de la Moscova la Tbilis,i la Riga și acum la Amsterdam. Există, desigur, ciocniri și intrigi în rândurile sale, dar un lucru a apărut cu siguranță – nivelul de comunicare și coordonare dintre diferitele grupuri de emigrați este fără precedent. În zilele noastre, este nevoie de câteva ore și de cel mult o introducere pentru a ajunge la oricine din comunitate și nu contează unde își au sediul acești oameni – în Erevan, Vilnius, Londra sau San Francisco.

Toate acestea sunt urmărite cu o paranoia tot mai mare la Moscova. Răspunsul – așa cum pare din ce în ce mai obișnuit – este că spionii lui Putin caută inspirație pentru metodele folosite în urmă cu 70 de ani de agenții sovietici ai NKVD pentru a face față emigrației politice.

Merită să detaliezi structurile de spionaj sovietice de complexitate aproape bizantină create pentru a face față acestei amenințări. Nu este o problemă secundară pentru Kremlin. Atunci, ca și acum, era de cea mai mare importanță.

La apogeul puterii KGB de la sfârșitul anilor 1970 până la începutul anilor 1980, structura enormă de contra-exil a Rusiei arăta astfel:

Direcția a cincea a KGB, care se ocupa de subversiunea ideologică, colecta materiale compromițătoare despre dizidenții din interiorul țării pentru a le utiliza în cazul în care disidentul s-ar muta în Occident și măsura, de asemenea, efectele publicațiilor emigrate în cercurile dizidenților. Avea ofițeri desemnați artiștilor sovietici care călătoreau în străinătate.

În interiorul țării, departamentele republicilor sovietice ale KGB raportau despre activitățile emigranților importanți din republicile lor respective, obținute prin agenți din organizații precum Societatea pentru Dezvoltarea Legăturilor Culturale cu Estonienii din Străinătate.

Pentru operațiunile externe, Prima Direcție a KGB (filiala de informații externe) avea și mai multe unități care se ocupau de emigranți.

Serviciul A, responsabil cu răspândirea dezinformării în străinătate, inventa știri despre exilați proeminenți – ceea ce se numea „măsuri active”. Rolul Departamentului K a fost de contrainformații externe, adică să abordeze toate tipurile de amenințări la adresa operațiunilor de informații sovietice din străinătate, inclusiv prevenirea dezertărilor și a contactelor neautorizate cu rușii din străinătate. A patra secțiune a Departamentului K  ajuta la plantarea de știri false în reviste și ziare pentru emigrați occidentali, deoarece departamentul conducea agenți încorporați în organizații de emigrați, în străinătate, inclusiv posturi de radio precum Vocea Americii, Radio Liberty și Europa Liberă.

Pentru a ajuta în interiorul țărilor străine, stațiile KGB din cadrul ambasadelor sovietice — rezidenturile — aveau mai mulți ofițeri a căror sarcină era să supravegheze emigranții. Erau atașați la linia EM – „linie” înseamnă zonă de operațiuni și „EM” înseamnă emigrare.

Pentru a coordona toate aceste eforturi, au existat două departamente în aparatul central al KGB. Pentru interiorul Rusiei, KGB avea Secțiunea a X-a din Direcția a cincea (Ideologie), însărcinată să se ocupe de „centrele de subversiune ideologică din străinătate” – scopul său era să acționeze ca punct de contact între toate unitățile KGB din Uniunea Sovietică și toate unitățile angajate pe linia grupurilor de emigrați la Prima Direcție principală (informații străine.) Pentru coordonarea operațiunilor în exterior, KGB avea secțiunea a XIX-a la Prima Direcție șefă, cu mai mult de treizeci de ofițeri de informații.

Și a funcționat așa:

În 1966, un marinar sovietic, Yuri Marin, a sărit de pe o navă de război sovietică de recunoaștere la 12 mile de coasta Californiei și a scăpat pentru a ajunge la libertate. Institutul rus al armatei americane din Garmisch, Germania – mereu înfometat de proaspeți refugiați sovietici pentru a furniza studenților săi (diplomați și spioni) cele mai recente informații din spatele Cortinei de Fier – l-a angajat ca instructor. Radio Liberty, situat în apropiere de München, l-a făcut gazdă radio.

Dezertorul s-a dovedit a fi un agent KGB controlat de Secția a Patra a Departamentului K. El a adunat materiale despre personalul Radio Liberty și detalii personale despre diplomații și spionii americani instruiți în Garmisch. Când marinarul a dezertat înapoi în Uniunea Sovietică, el și-a denunțat public gazdele americane din Germania.

Aceeași poveste s-a repetat și în anii 1980, când un alt dezertor rus, Oleg Tumanov, (sărise de pe o navă sovietică, în apropierea Libiei), care a fost angajat de Radio Liberty din München, a fugit în Uniunea Sovietică, în 1986, și a ținut o conferință de presă la Moscova, în care a expus prezenţa CIA la staţie.

Se întâmplă ceva asemănător astăzi? Da. Există deja exemple de re-defecțiuni — un mercenar Wagner, pe nume Andrei Medvedev, care a fugit în Norvegia, a decis să se întoarcă în Rusia și a contactat ambasada Rusiei la Oslo. Există deja exemple de pătrundere reușită – de exemplu, un corespondent de război pe nume Pablo Gonzalez preda la școala de vară de jurnalism a Fundației Boris Nemțov din Praga și a fost arestat în Polonia, după invazie, suspectat că lucra pentru GRU, serviciul rus de informații militare. Utilizarea otrăvii, după cum vedem, a fost reactivată, la și supravegherea emigranților importanți.

Dar metoda preferată de KGB este extrem de simplă: să exploateze paranoia din rândul emigranților. KGB-ul a răspândit zvonuri că fie prietenii apropiați ai unui emigrant proeminent erau agenți KGB, fie că emigrantul era un agent KGB recrutat cu ani în urmă în Uniunea Sovietică. Cel mai faimos caz e cel în care KGB a încercat acest lucru pe Aleksandr Soljenițîn, plantând dezinformarea că îl recrutase în Gulag. Aceste tactici au fost considerate cele mai eficiente pentru a crea și menține „o atmosferă de neîncredere și suspiciune” (cum spunea manualul de instrucțiuni al KGB, la acea vreme).

Ne putem aștepta, în mod rezonabil, la operațiuni similare efectuate împotriva emigrației politice ruse de astăzi, cu două ajustări importante.

În primul rând, Putin are la dispoziție nu două, ci trei agenții de informații (GRU, FSB și serviciul de informații externe, SVR), toate însărcinate să facă față amenințării reprezentate de emigrare. În al doilea rând, spionii țării sunt în război și nu se simt limitati în vreun fel, cât privește metodele.

Să ne așteptăm la mai mult și la mai rău.

În serviciul GRU. Spioana milionară care lucra sub acoperirea unei umile angajate ONU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here