Parlamentul a adoptat proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024

Votul final asupra legii bugetului de stat pentru 2024 în plenul reunit al Parlamentului, 20 decembrie 2023. Inquam Photos / George Călin

Camera Deputaţilor şi Senatul a adoptat, în plenul reunit de miercuri, proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024. Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor Alfred Simonis a anuţat că au fost 299 de voturi „pentru şi 82 de voturi „împotrivă”. Premierul Marcel Ciolacu a declarat, după ce plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat bugetul pentru anul viitor, că „este un buget pentru români, nu e un buget pentru politicieni”. Liderul PSD a adăugat că şi-ar fi dorit dezbateri corecte în comisii, cât şi în plen, atât a celor din coaliţie, cât şi a celor din opoziţie. „După manifestările de ieri şi după cele de astăzi, se pare că încep să cred ce se auzea pe holurile Parlamentului sau pe stradă, faptul că dumneavoastră v-aţi vacinat de 1.000 de ori ca să acoperiţi furăciunea lui Voiculescu şi se pare că v-a dăunat foarte mult”, a mai spus şeful Executivului, potrivit News.ro.

La votarea amendamentelor la proiect, preşedintele partidului AUR, George Simion, a anunţat că parlamentarii formaţiunii părăsesc sala plenului reunit al Camerei şi Senatului şi nu votează bugetul pentru anul 2024, în semn de protest pentru că PSD şi PNL nu au acordat profesorilor majorarea de 40% promisă.

În replică, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, l-a întrebat pe Simion de ce aleşii de la AUR nu îşi votează propriul amendament şi i-a transmis că poate dacă ei votau amendamentele, atunci e posibil să le fi votat şi restul parlamentarilor.

Peste 20.000 de amendamente depuse, din care doar 962 au au fost admise, fiecare parlamentar a avut un minut pentru a-şi susţine amendamentul în plen.

De asemenea, plenul reunit al celor două Camere a respins, miercuri, amendamentul USR privind eliminarea pensiilor pentru primari şi preşedinţii de Consilii Judeţene şi cel privind bugetul Capitalei, depus de Forţa Dreptei, prin care se solicita revenirea la bugetul iniţial al Capitalei.

În schimb, deputatul PNL Florin Roman anunţă miercuri că Parlamentul a adoptat articolul din legea bugetului, în care a depus amendamentul PNL, prin care blochează creşterea impozitelor şi taxelor în România, în 2024.

Totodată, Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat, în plenul reunit de miercuri, un amendament al UDMR, pe care comisiile parlamentare îl respinseseră iniţial, şi care prevede alocarea a 10 milioane lei în bugetul Ministerului Educaţiei pentru iniţierea şi organizarea, din martie 2024, a derulării Programului naţional de susţinere a învăţării limbii şi literaturii române (PNSILLR).

AUR a anunţat, marţi seară, că îşi asumă să blocheze tribuna Parlamentului dacă majoritatea PSD-PNL, cu sprijinul USR şi UDMR, nu majorează salariile profesorilor cu 40%. Între parlamentarii AUR şi cei de la UDMR a izbucnit un scandal în sala de plen, în timp ce George Simion şi Diana Şoşoacă s-au jignit şi s-au ameninţat. Parlamentarii USR au venit în plen cu o serie de cutii de cadouri, roşii şi galbene, pe care erau scrise mesajele: TAXE NOI şi BUGET RECORD pentru SPECIALI.

Pe 15 decembrie, Executivul a aprobat proiectele de lege privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor de stat pentru 2024.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here