Parlamentul de la Moscova începe „legalizarea” dezmembrării Ucrainei

Parlamentul rus va vota, marţi, rezoluţiile prin care vor solicita preşedintelui Vladimir Putin să recunoască independenţa a două regiuni separatiste din estul Ucrainei, relatează Euronews, preluat de News.ro.

Viaceslav Volodin, preşedintele Camerei inferioare a Parlamentului, a declarat că parlamentarii vor vota cele două rezoluţii privind recunoaşterea independenţei autoproclamatelor Republici Populare Doneţk şi Luhansk. Regiunile se află în zona Donbass, unde forţele separatiste se luptă cu armata ucraineană din 2014.
„Rezoluţia care primeşte cel mai mare număr de voturi va fi adoptată”, a mai adăugat Volodin.
Prima rezoluţie ar face apel direct la Putin să recunoască „imediat” cele două zone ca independente, iar a doua va fi trimisă Ministerului de Externe al Rusiei şi altor structuri guvernamentale „pentru studiu şi feedback”.
O astfel de recunoaştere ar anunţa încetarea Protocolului de la Minsk – un armistiţiu mediat de Franţa şi Germania în cadrul Formatului Normandia, care a intrat în vigoare în 2015.
Cu toate acestea, nu este clar dacă Putin va pune în aplicare prima rezoluţie, deoarece a menţionat Acordul de la Minsk în convorbirea cu omologul său francez, Emmanuel Macron, de zilele trecute.
Săptămâna trecută au avut loc mai multe discuţii cu privire la Formatul Normandia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here