Parlamentul Ucrainei a adoptat un proiect de lege care dă undă verde mobilizării deţinuţilor în armată

Sursa foto: Wikipedia

Parlamentul de la Kiev a adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să meargă să lupte pe front în schimbul unei amnistii, într-un moment în care Ucraina încearcă să mobilizeze mai mulţi soldaţi împotriva trupelor Rusiei, relatează AFP, citată de Agerpres.

Pe Facebook, deputata Olena Şuliak, din partea partidului Slujitorul Poporului al preşedintelui Volodimir Zelenski, a indicat că textul a fost adoptat cu 279 de voturi „pentru”, în a doua lectură. Acesta urmează să fie de acum înaintat şefului parlamentului, iar apoi preşedintelui ucrainean.

Şuliak a explicat că măsura se adresează exclusiv deţinuţilor voluntari şi va fi necesar acordul autorităţilor militare după examinarea stării de sănătate fizică şi psihică a acestora.

Mobilizarea nu se va aplica în cazul deţinuţilor condamnaţi pentru anumite crime grave, în special „omucideri voluntare a peste două persoane”, violenţe sexuale, atingeri aduse securităţii naţionale sau condamnări „grave” pentru corupţie, a detaliat Olena Şuliak.

Persoanele condamnate în timp ce ocupau funcţii politice importante nu vor fi eligibile pentru această măsură.

Aceşti puşcăriaşi vor servi în unităţi speciale ale armatei, a mai precizat ea.

De asemenea, deputata ucraineană a indicat că doar deţinuţii cu o pedeapsă mai mică de trei ani de închisoare ar putea face o astfel de cerere.

„Putem supravieţui în condiţiile unui război total împotriva unui inamic ce dispune de mai multe resurse doar prin consolidarea tuturor forţelor noastre”, a declarat Olena Şuliak.

După peste doi ani de rezistenţă împotriva unei invazii ruse sângeroase, Ucraina se confruntă cu o penurie de soldaţi şi armament în faţa unei armate ruse mult mai numeroase şi mai bine echipate.

Moscova a recrutat deja zeci de mii de puşcăriaşi din coloniile sale penitenciare pentru a lupta pe frontul din Ucraina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here