Sesiunea inaugurală a Consiliului pentru Pace a fost concepută ca orice alt eveniment organizat în Trumpworld: centrat pe persoana lui Donald Trump.
Totul – de la aranjarea în sală a invitaților străini, la superficialitatea contactelor lui Trump cu ei, la scurtele lor intervenții și până la lungul, dar dezlânatul discurs al președintelui american – a fost în mod clar menit să satisfacă în cele mai mici detalii apetitul liderului SUA pentru preamărire și comoditate.
Momentul a semănat, dacă vreți, prea puțin cu plenara unei organizații internaționale, dar foarte mult cu o sesiune de adorare (oportunistă) și auto-adorare (sinceră) la care s-au dat în spectacol deopotrivă muritorii pământeni și zeul fără de pereche.
De altfel, la un recensământ rapid al liderilor prezenți în sală, poți înțelege ușor că pentru majoritatea dintre ei a fost ceva normal – în țările pe care le-au reprezentat te naști și mori sub zodia cultului personalității ca politică de stat. Sper ca măcar din acest punct de vedere, președintele nostru, Nicușor Dan, să se fi simțit stingher și stânjenit.
Altfel, Donald Trump nu a înșelat așteptările: a divagat într-una de la discursul pregătit de consilieri, a spus vrute și nevrute, s-a lăudat non-stop și și-a exhibat iarăși alte două mari obsesii (pe lângă cea legată de propria persoană): banii și imobiliarele.
La bani, Trump s-a referit din toate unghiurile, dar poate că momentul cel mai exotic a fost acela în care l-a menționat cu drăgălășenie pe unul dintre liderii de stat prezenți.
- L-a apreciat pentru că are foarte mulți bani.
- Iar când l-a căutat din priviri la masă, a subliniat că de fapt omul ar fi putut să stea oriunde, la cât de mulți bani are. Altfel spus, la Consiliul pentru Pace, paradigma rămâne aceeași ca în Trumpworld: ai bani mulți, ai drepturi multe (cu implicația naturală, că și inversul e valabil: n-ai bani mulți, ai drepturi puține).
Imobiliarelor, în schimb, Donald Trump le-a dedicat un loc chiar în deschidere, lăudând potențialul clădirii în care a fost organizat evenimentul și subliniind meritele secretarului de stat Marco Rubio pentru “nasul” său și în acest domeniu, din moment ce Marco, ne-a spus chiar Donald, pusese ochii pe respectivul imobil.
De remarcat totodată și faptul că au fost confirmate chiar de către tribun temerile și suspiciunile inițiale avute de europeni (și nu numai): acelea că prin Consiliul pentru Pace, Trump caută să sape (și) la temelia ONU. A spus-o chiar președintele american, deși în altă formă: CP va “supraveghea” ONU.
Legat de Trumpworld, este deja obiceiul pământului ca oricât de copleșitor devine aspectul caricatural, totuși lucrurile trebuie luate în serios.
Și ar fi bine ca președintele Nicușor Dan să se întoarcă din expediția bizară de la Washington măcar cu această idee fixă în minte.
Din declarațiile sale publice de până acum tot nu am înțeles exact ce anume a justificat această participare a României, prin domnia sa, la acest eveniment. Dar poate că va încerca să ne satisfacă curiozitatea la revenire.
Până atunci, am înțeles din scurta sa intervenție în cadrul reuniunii (scurte au fost și ale comesenilor, e drept) că s-a deplasat la Washington pentru a-i transmite prin viu grai lui Trump ce va face România pentru Gaza.
Iar din intervenția lui Nicușor Dan, am înțeles că, în esență, România nu va face nimic nou, nimic altceva decât deja face, ci doar va spori cantitățile în care va oferi ceea ce deja oferă: ajutor umanitar în câteva puncte. Foarte bine, asta nu e rău deloc ! România și orice altă țară care se respectă trebuie să ajute mai mult populația din Gaza și cu siguranță România chiar poate să facă mai mult decât face.
L-am auzit totodată adăugând că în viitor România ar putea participa și cu sprijin pe linia de construcție și consolidare a instituțiilor din noua Gaza – politie, justiție, etc.
Nicușor Dan ar trebui să înțeleagă trei lucruri:
- Că așa ceva putea fi comunicat Washingtonului și altfel decât printr-o prezență la fața locului a domniei sale, mai ales că oferta nu a fost una care să rupă gura târgului și mai ales că nicio țară parteneră din Europa, cu excepția Ungariei, desigur, nu a căzut în capcana de PR a lui Trump, printr-o reprezentare la cel mai înalt nivel sau chiar prin reprezentare pur și simplu.
- Că pentru Trump, nu e suficient să faci figurație prin propria prezență, ci trebuie să vii cu un carnet generos de cecuri dacă realmente vrei să îi trezești interesul.
- Că e ca nuca în perete să spui în văzul lumii că te poți implica în consolidarea justiției în alte părți ale globului tocmai când la tine acasă traversezi o criză sistemică fix în justiție. Riști să pari neserios și rupt de realitate și în ochii celor de acasă, și în ochii celor de peste hotare.
Impresia de moment – dar drama reală este că sunt toate șansele ca și viitorul să consolideze această impresie – este aceea că Palatul Cotroceni a comis o mare gafă reprezentând România la această adunare numită Consiliul pentru Pace.
O parte dintre argumente sunt cele de mai sus.
Un altul e chiar mai dureros: la scenă deschisă și în profund dispreț față de statul de drept și democrația liberală, Donald Trump și-a exprimat sprijinul deplin pentru Viktor Orban în alegerile din Ungaria de peste câteva săptămâni.
Viktor Orban este un aliat al Rusiei, un demolator al liberalismului din țara sa, un sabotor al Uniunii Europene.
Viktor Orban reprezintă ceea ce este mai periculos din perspectiva interesului național al României, iar Nicușor Dan a fost acolo. A fost acolo unde Donald Trump l-a lăudat pe Viktor Orban si i-a îndemnat pe unguri să îl păstreze în funcție.
Simbolic, prezența lui Nicușor Dan a fost, și pentru Orban, și pentru Trump, cu atât mai prețioasă cu cât o pui în contrast cu absența atâtor omologi din țări europene partenere strategice pentru România, ei înșiși aduși la disperare de tentativele orbaniste de subminare a Europei liberale.
Nu cred că România și Nicușor Dan au avut atât de mult de câștigat din partea Americii și a lui Donald Trump pe cât ar putea avea de pierdut în relația cu aliații europeni.
Poate că președintele și consilierii săi or fi gândit că șpagatul acesta între SUA și Europa ne va face bine, dar România are experiența prea multor șpagate de la care s-a ales doar cu întindere musculară.
Mai mult decât atât, președintele Dan nu s-a deplasat la două evenimente esențiale în politica internațională, care se țin anual la Davos și München, unde ar fi avut ocazia pentru contacte de substanță (și formale, și informale).
S-a deplasat în schimb la Consiliul pentru Pace de la Washington, unde am strălucit prin mediocritate și unde oportunitățile pentru substanță nu au existat, căci nici Trump nu e omul substanței și nici Consiliul pentru Pace nu pare a fi mai mult decât o poleială.
Iar substanța e o chestiune esențială în general și înțeleg că ar fi prețuită ca atare chiar și la Cotroceni, că ar fi chiar o preocupare de zi cu zi a consilierilor președintelui.
Recent, motivând public de ce șeful statului a ales să nu participe la Forumul de la Davos, consilierul prezidențial Marius Lazurca explica faptul că Nicușor Dan nu este omul care să umble “teleleu prin lume când sunt lucruri atât de importante care reclamă prezenţa în ţară”.
Trecând peste asocierea incredibil de neavenită a Davosului cu “teleleu”, să ne uităm și la ce a afirmat mai departe același consilier prezidențial: “mai cu seamă când consilierii mei nu îmi pot construi suficientă substanţă pentru prezenţa mea la Davos». Aşadar, dacă e cineva de blamat, eu sunt acela”. (Detalii AICI)
Deducem așadar următoarele:
- Că poate președintele s-ar fi dus la Davos, dar consilierii nu i-au putut asigura ceva de substanță – a spus-o chiar consilierul citat mai sus. Întrebarea ar fi, prin urmare: ce fel de substanță i-au asigurat pentru Washington? Căci în lipsa unor noi explicații, eventual legate de dinamici din culise, ceea ce putem vedea de la distanță este absența substanței și pe pământ american.
- Că poate președintele s-ar fi dus la Davos, dar consilierul său l-a convins să nu o facă. Deducem asta dintr-un alt fragment din cuprinsul aceleiași declarații a lui Marius Lazurca: ”În momentul în care această decizie a fost luată, trebuie să vă spun că ea a fost luată nu uşor şi în urma unor discuţii aprofundate şi adesea în contradictoriu cu privire la oportunitatea prezenţiei domniei sale la Davos”. Termenul-cheie este: discuții în contradictoriu.
În fine, de remarcat și faptul că, cu puțin înainte de plecarea spre Washington, pe surse, unele publicații au informat că președintele ar fi înclinat să nu participe la inaugurarea Consiliului pentru Pace.
În final, a participat. În pozele difuzate joi, cu Nicușor Dan și Marco Rubio sau cu alții, apare și consilierul prezidențial Marius Lazurca.
Să fi fost și în cazul Washington aceeași poveste ca în cazul Davos?
Explicațiile nu ar putea veni decât de la președinte. Și ar fi necesară o comunicare pe aceasta temă cu opinia publică, după cum poate că necesară ar fi lămurirea apelor și între președinte și consilierul/consilierii săi.
România are destule probleme de afirmare pe plan extern deopotrivă din cauza problemelor sale structurale de pe plan intern, ca și din cauza unor mentalități destul de anchilozate în zona aparatului diplomatic în sens larg. Pur și simplu, nu ne mai trebuia încă una.
Va avea Nicușor Dan puterea să-l refuze pe Trump? Șase întrebări care-l pot ajuta
