Partidul Comunist Chinez își subordonează tot mai mult giganţii tehnologici

Partidul Comunist (PCC) aflat la putere la Beijing îşi întăreşte controlul asupra giganţilor internetului din China şi mizează pe bogăţiile acestora atât în scop politic, cât şi pentru a-şi reduce dependenţa de tehnologiile americane şi europene.

Măsurile anti-monopol şi privind securitatea datelor luate de PCC la ordinul lui Xi Jinping începând cu sfârşitul anului 2020 au dat peste cap giganţii IT din China care au înflorit timp de două decenii într-un cadru prea puţin reglementat. Ca urmare a acestor măsuri, valoarea de piaţă platformei de comerţ electonic Alibaba, a operatorului de jocuri, social-media şi inteligenţă artificială Tencent, precum şi a altor giganţi ai internetului a scăzut cu 1,3 trilioane de dolari. În pofida acestei contracţii, care afectează inclusiv creşterea economică a Chinei, regimul comunist de la Beijing intenţionează să meargă până la capăt cu aplicarea măsurilor anti-monopol, considerate o prioritate până în 2025, relatează The Associated Press.

„Aceste companii sunt lideri mondiali în sectoarele lor în ceea ce priveşte inovaţia. Şi totuşi, conducerea (PCC, n. red.) este dispusă să le spulbere”, spune Mark Williams, economist-şef pentru Asia la Capital Economics, companie de consultanţă şi analize economice.

Această campanie de represiune face parte dintr-un efort a lui Xi de revigorare a „misiunii originare” a PCC de a conduce dezvoltarea economică şi socială a Chinei, explică Steve Tsang, specialist în politică chineză la Şcoala de Studii Orientale şi Africane din Londra.

Se aşteaptă ca Xi să beneficieze politic de pe urma ei, în contextul în care îşi doreşte un al treilea mandat consecutiv de cinci ani la conducerea PCC şi implicit a Chinei.

Potrivit lui Lester Ross, director al biroului din Beijing al cabinetului de avocatură WilmerHale, PCC nu vrea să dea impresia că revine la un control direct asupra economiei, ci că firmele, în special cele din domeniul IT, se aliniază planurilor sale.

„Îi îngrijorează că societăţile comerciale devin prea mari şi prea independente de partid”, spune Ross.

Companiile chineze de internet şi fondatorii lor miliardari, printre care Jack Ma cu Alibaba şi Pony Ma cu Tencent Holdings, se numără printre cele mai mari poveşti de succes la nivel mondial din ultimele două decenii. Alibaba este cea mai mare companie de comerţ electronic, în timp ce Tencent operează popularul serviciu de mesagerie WeChat. Acum nu au decât să-şi arate „loialitatea” faţă de partid.

Oficialii chinezi recunosc că eforturile lui Xi de a-şi subordona giganii IT vin la pachet cu un cost economic, dar nu sunt dispuşi să-l conteste, afirmă Tsang. „Cine se va ridica în picioare să-i spună lui Xi Jinping că politica sa va fi dăunătoare Chinei?”, se întreabă acest analist.

În aprilie, Alibaba a fost amendată cu 18,3 miliarde de yuani (2,8 miliarde de dolari) pentru încălcarea regulilor anti-monopol.

Tencent, platforma de streaming Kuaishou, cea de microblogging Sina Weibo şi site-ul de socializare Xiaohongshu au fost, de asemenea, amendate pentru distribuirea de materiale cu caracter sexual în rândul minorilor. Serviciul muzical al Tencent a primit ordin să înceteze contractele exclusive cu furnizorii.

Astfel, sub presiunea măsurilor, Alibaba a promis 1 miliard de dolari pentru start-up-uri tehnologice în următorii trei ani. CEO-ul Meituan, Wang Xing, a promis să doneze 2,3 miliarde de dolari pentru iniţiative sociale. Pony Ma a promis 2 miliarde de dolari pentru acte de caritate.

Alibaba a promis să cheltuiască 100 de miliarde de yuani (15,5 miliarde de dolari) pentru crearea de noi locuri de muncă, dezvoltare rurală şi alte iniţiative pentru susţinerea campaniei „prosperitatea comună”, lansată de Xi.

Astfel de planuri de redistribuire a veniturilor „amintesc de mobilizarea în masă şi de strategiile populiste” din anii 1950 şi ’60 sub conducerea Mao Zedong, liderul din acele vremuri ale Chine, conchide Steve Zhang.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here