- O analiză The Economist
<< Dacă vreodată o barcă ce transportă șefi de stat s-ar scufunda într-o furtună, ar fi o mișcare înțeleaptă să stai aproape de președintele Finlandei, Alexander Stubb. Stubb pare întruchiparea supraviețuitorului de naufragiu. Este înalt, suplu și impresionant de bine pregătit fizic, clasându-se al doilea la categoria sa de vârstă după ce, vara trecută, a participat în secret la un triatlon finlandez. La fel de important, Stubb, în vârstă de 57 de ani, și-a construit cariera politică pe un optimism de tipul „se poate” și pe refuzul de a intra în panică. În aceste vremuri tulburi, ceilalți lideri ai lumii au observat acest lucru — și îl apreciază.
Deși țara sa nordică are doar 5,6 milioane de locuitori, acest finlandez imperturbabil este o prezență constantă la summituri de criză ale liderilor occidentali. Președintele Donald Trump îi este partener de mesaje, lăudându-l pe Stubb pentru abilitățile sale la golf și pentru aspectul „impunător”. Atunci când liderii țărilor de mărime medie se plâng de o lume dominată de America, China, Rusia și alți bătăuși, Stubb se remarcă prin insistența sa că puterile de rang mediu se pot descurca singure. Această încredere a fost vizibilă la Forumul Economic Mondial de la Davos. După ce prim-ministrul Canadei, Mark Carney, a pus pe seama Americii și a altor mari puteri o „ruptură” a ordinii de după 1945, Stubb a adoptat un ton mai optimist. El a declarat că Europa se poate apăra „fără echivoc” împotriva agresiunii rusești, cu siguranța unui om a cărui patrie a respins de două ori armatele lui Stalin. De asemenea, și-a exprimat încrederea că legăturile de interdependență continuă să unească America și Europa, în ciuda „loviturilor surpriză” ale administrației Trump.
Parțial, efervescența de energie pozitivă este marca politică a lui Stubb. Subsemnatul l-a urmărit pe finlandez din punct de vedere profesional timp de 20 de ani, încă de când Stubb a fost ales pentru prima dată membru al Parlamentului European. Într-o legislatură europeană plină de figuri apuse și mediocrități, Stubb s-a remarcat prin inteligență, ambiție și un talent ieșit din comun pentru autopromovare. Studiile universitare în Carolina de Sud, inițial obținute printr-o bursă de golf, l-au transformat într-un atlantist convins, dar și într-un adept al integrării europene — o combinație rară. Între timp, pe lângă cultivarea relațiilor cu jucătorii de putere de la Bruxelles, hiperactivul Stubb scria în viteză o rubrică periodică în limba engleză pentru revista de bord a companiei Finnair, considerând pasagerii companiei aeriene naționale a Finlandei drept un public influent și captiv. Articolele puteau reflecta asupra lecțiilor pe care Europa le-ar putea învăța de la America sau asupra etichetei nudității în saune. Fiecare era împodobit cu o fotografie a lui Stubb, surprins când făcea flotări cu o singură mână, își exersa lovitura de golf sau arunca frunze aurii pentru a celebra toamna. Rubricile sale din Finnair au continuat chiar și după ce a părăsit Bruxelles-ul pentru a deveni ministru de externe al țării sale și apoi prim-ministru.
Refuzul lui Stubb de a cădea în deznădejde reflectă, de asemenea, o filosofie sinceră. În scrieri și interviuri, el a susținut de mult timp că este posibil să raționezi cu majoritatea oamenilor, inclusiv cu liderii străini, în cea mai mare parte a timpului, apelând la interesul lor rațional propriu. Anul acesta a publicat „The Triangle of Power, Rebalancing the New World Order”. În acest manifest de dimensiunea unei cărți, el își expune planul pentru convenirea asupra unei noi ordini internaționale care să poată ține cont de valorile aflate în conflict și interesele comune ale trei blocuri concurente. Acestea cuprind un Occident Global al democrațiilor liberale conduse de America, un Est Global al autocrațiilor conduse de China și Rusia și, cel mai mare bloc, un Sud Global format din țări obosite de lecțiile date de către puterile europene și alte state bogate.
Soluția lui Stubb presupune o ascultare mai atentă a țărilor din Africa, Asia, America Latină și Orientul Mijlociu, care, spune el, dețin echilibrul global al puterii. El le-ar oferi acestor state locuri la mesele de vârf ale guvernanței globale, începând cu Consiliul de Securitate al ONU, unde ar dubla numărul membrilor permanenți de la cinci la zece și ar elimina dreptul de veto exercitat de o singură țară. Ar pune accentul pe comerț în detrimentul ajutorului. De asemenea, sugerează că Finlanda, o țară care nu a avut niciodată colonii, ar putea fi mai ușor ascultată decât unele puteri occidentale.
Planul Stubb pune accent pe înțelegerea modului în care pivesc lumea până și cei mai alarmanți lideri străini. El îi mustră pe comentatorii occidentali pentru că îl numesc „nebun” pe președintele Rusiei, Vladimir Putin. Amintindu-și de propriile sale întâlniri cu liderul rus, îl descrie pe Putin drept „bine pregătit, analitic, strategic și stăpân pe sine”. În același timp, Stubb, un apărător ferm al Ucrainei, este de acord că ambițiile imperiale ale lui Putin fac de să fie imprudent faptul de a te încrede în el.
Trei întâlniri cu liderul Partidului Comunist Chinez, Xi Jinping, l-au lăsat pe Stubb într-un mod curios încrezător că China este condusă de oameni lipsiți de zelul revizionist alimentat de istorie, care îi caracterizează pe conducătorii Rusiei. El prezice că, după instalarea păcii în Ucraina, China își va reevalua prietenia și, observând costurile uriașe ale războiului „fără sens” al lui Putin, își va reconsidera orice ambiții de a prelua Taiwanul prin forță.
Speranța nu este o strategie
Într-un interviu pentru Inside Geopolitics, o emisiune video publicată de The Economist, Stubb recunoaște că strategia sa reflectă „un strop de speranță” că liderii străini „vor fi rezonabili”. El își minimizează cu abilitate influența asupra lui Trump. Îl descrie pe președintele Americii drept un om ghidat de o viziune sumbră, de tip joc cu sumă zero, care uneori ascultă avertismentele sale legate de Rusia. „Dacă pot să plantez o idee din zece, e bine”. De la finalizarea cărții sale, admite că este mai puțin sigur că America este pregătită să conducă un Occident unit.
În mod revelator, optimismul lui Stubb este legat de convingerea că perturbările actuale sunt temporare. „Cred că va mai dura încă cinci ani până când ordinea mondială se va așeza”, sugerează el. „În mijlocul furtunii, trebuie doar să ne păstrăm calmul”. Într-un naufragiu, acestea sunt cuvinte liniștitoare. Furtunile se termină, iar cerul albastru revine. Totuși, dezordinea de astăzi pare mai durabilă decât o simplă vijelie. Există motive să ne temem că se apropie o revoluție în toată regula, care vizează ordinea liberală ale cărei valori fundamentale Stubb încearcă să le păstreze. Dacă puterile emergente sunt mai resentimentare sau mai fanatice decât crede el, viitorul pe care îl descrie nu va veni. În vremuri neliniștite, nu este de mirare că președintele Finlandei, chibzuit și adept al calmului, a dobândit un renume mondial. Dar planul său este un pariu pe speranță, nu o garanție a supraviețuirii. >>
