„‘Tariffs’ este cel mai frumos cuvânt din dicționar, mai frumos decât ‘dragoste’”, spunea la un moment dat Donald Trump, cu un aer poate mai extaziat chiar și decât al lui Columb atunci când a zărit la orizont uscatul ce peste secole avea să devină cea mai mare putere a lumii.
Plăcerea nesfârșită pe care o trăiește președintele american la rostirea cuvântului “tariffs” își are bineînțeles resorturile în lăcomia patologică de care nu se sfiește, ba din contră, din care face titlu de lăudă.
După cum, nu mai puțin “științific” ar putea fi probat și faptul că plăcerea de a rosti cuvântul “tariffs” izvorăște, în cazul lui Trump, și din sărăcia lucie a vocabularului pe care îl stăpânește.
Postul francez BFMTV i-a inventariat cele mai des rostite cuvinte în cuvântările publice. Cuvintele nu sunt deloc multe, prin urmare le tot repetă: “Biden”, “China”, “going”, “big”, “beautiful”, “people”. Mai sunt câteva, dar n-are rost să insistăm.
Sub aspectul sonorității, nu e o galerie tocmai focoasă, așa că aproape ajungi să-l înțelegi, și din acest punct de vedere, de ce a putut face o fixație pentru “tariffs”.
Dar începând cu 20 februarie, dragostea are toate șansele să se transforme în patimă, plăcerea infinită în suferință nesfârșită, fala în depresie.
Curtea Supremă a Statelor Unite a decis că Trump a impus ilegal tarife produselor importate de americani din toate colțurile lumii. A decis că președintele nu se poate comporta ca împăratul. A decis că puterea aceasta aparține Congresului, iar nu unui individ “X”, oricât de pasionat o fi el de tarife, de putere, de disprețul față de norme și în general de disprețul față ceilalți.
Data de 20 februarie este o zi într-adevăr măreață: măreață pentru 8 miliarde de pământeni minus unul singur.
Timp de un an, fusese în schimb invers și provocase un calvar fără precedent în comerțul internațional, în relațiile dintre națiuni, în ceea ce privește ideea însăși de a face afaceri într-un cadru organizat și predictibil.
Zorii apusului lui Donald Trump erau deja previzibili de ceva vreme (am scris de atâtea ori în spațiul ăsta, inclusiv AICI), palierele care îl catalizaseră fiind multiple: dificultăți în creștere în economia reală a SUA, alienarea aliaților, incurajarea inamicilor, înșelarea propriilor alegători – toate traduse de altfel prin prăbușirea împăratului în sondaje.
Soft power-ul american în lume o luase periculos la vale deja până în 20 februarie, acest tezaur acumulat de-a lungul a peste jumătate de deceniu devalorizându-se profund și iremediabil în mai puțin de un an.
Dar eroziunea va cunoaște o accelerare ucigașă începând cu 20 februarie 2026, când judecătorii instanței supreme, dominată chiar de conservatori, au înțepat tocmai inima politicii economice a trumpismului.
Nu poate exista trumpism fără tarife și nici Trump fără tarife, așa cum nu poate fi vorba de o putere americană fără roțile ajutătoare ale alianțelor pe care le are de multe decenii în Europa și în Asia.
Pentru că pur și simplu nu poate suporta eșecul, pentru că pur și simplu nu înțelege nici măcar la nivel elementar economia și pentru că pur și simplu nu are ce să pună în locul tarifelor, Donald Trump probabil va reacționa iresponsabil și panicat la frâna de urgență trasă de Curtea Supremă.
Cel mai probabil, va încerca să se convingă pe sine și să-și convingă baza radicalizată că totul e (iarăși) o mare conspirație, că va putea continua totuși pe același drum, că tarifele pot fi impuse și prin alte subterfugii.
Va crea, desigur, o situație riscantă, în primul rând pentru americani. Dar o situație riscantă ar putea crea și pentru comunitatea internațională (acum o lună și un pic nu excludeam ipoteza că dosarul Iran ar putea fi folosit de către Donald Trump ca pretext în momentul în care Curtea Supremă va declara ilegal coșmarul tarifelor).
Reiau, mai jos, câteva paragrafe din acel text:
- << Mărturiile unora dintre cei care au lucrat îndeaproape cu președintele Trump, în primul său mandat prezidențial, l-au zugrăvit ca pe un tip non-stop obsedat de sine, permanent incapabil să distingă între interesul său personal și interesul țării (nemaivorbind de interesul mai larg al lumii).
- Portretul cu pricina este al unui ins fundamental și obsesiv preocupat să paraziteze mediatic orice și pe oricine – evenimente sau persoane care i-ar fura reflectorul sau care l-ar pune pur și simplu într-o lumină pe care el ar considera-o proastă.
- Procesul de deliberare, în Casa Albă condusă de Trump, este în general unul deficitar. De data asta, dacă problema tarifelor va fi aruncată în aer de Curtea Supremă, lucrurile ar putea-o lua infinit mai razna.
- De aceea, mă aștept ca decizia pe care Trump o va lua pe Iran, unde a promis intervenții, să fie mai degrabă influențată, poate chiar sută la sută dictată, mai puțin de considerente ce țin de situația iranienilor ieșiți în stradă, mai puțin din considerente ce țin de complexa ecuație regională. O decizie dură a Curții Supreme pe tarife mai degrabă va duce la atacuri imediate ale armatei SUA în Iran, iar apoi, vorba aia, Dumnezeu cu mila. >>
Din seriozitate, nu spun că se va întâmpla, dar afirm că riscul este unul uriaș, iar asta e deja destul și spune multe despre nivelul de iresponsabilitate care domnește azi la Casa Albă.
Dar indiferent de ceea ce Trump va face într-un potențial acces de frustrare și nebunie, indiferent că e vorba de acțiune în planul politicii interne sau de acțiune în planul politicii externe, un lucru e sigur începând cu 20 februarie 2026: odată ce Curtea Supremă însăși i-a amputat brațul tarifelor, Donald Trump a devenit extrem de vulnerabil pe plan intern și extrem de neputincios pe plan extern.
Prietenii pe care i-a înșelat și inamicii pe care i-a întărit vor dobândi un set extravagant de pârghii în relația cu Casa Albă din zodia trumpismului.
În mitingurile MAGA, tarifele care, zicea povestea, vor salva America și industria ei, nu vor mai putea fi invocate de Trump și de către apropiații săi nici cu voluptatea și nici cu credibilitatea valabile odinioară.
În raporturile de forță cu celelalte țări de pe celelalte continente, America lui Trump nu va mai putea amenința pe nimeni în mod credibil cu introducerea de tarife demente. Iar fără asta, subit, din puternicul lumii, Donald Trump va deveni papițoiul planetei.
Adulația bazei sale electorale se va converti, măcar parțial, în ceva moale și puturos.
Iar teama și precauția exacerbată a omologilor din țări străine se vor converti imediat în îndrăzneală fără precedent, căci cărțile decisive au trecut din mâinile lui în mâinile lor.
În fine, Donald Trump va simți și mai puternic fiorul rece luni. Azi e vineri, se pleacă în weekend. Dar de luni, piețele și bursele revin la activitate, iar pe măsură ce ele se vor arăta mai exaltate de această decizie a Curții Supreme, pe atât Trump va percepe mai autentic ceea ce i s-a întâmplat, ca și ceea ce urmează.
Studiile de până acum au arătat fără drept de apel că tocmai americanii de rând – indivizi și companii – au fost cei care au suportat factura jocului trumpist de-a tarifele.
Partidul Republican însuși, oricât de sinucigaș s-a dovedit până acum a fi încolonându-se în spatele acestui președinte mutant, nu mai are cum să meargă și mai departe pe aleea spânzuraților.
Căci Curtea Supremă a decis un lucru clar: tarifele pot fi impuse pe mai departe, dar numai dacă președintele își ia mandat de la popor. Iar poporul e reprezentat în Congres. Iar Congresul va trece în noiembrie prin alegeri.
Brusc, în urma deciziei Curții Supreme, agenda personală a lui Donald Trump a intrat pe curs de coliziune cu agenda Partidului Republican.
- PS: Ca notă distinctă, în acest context, aș remarca (încă o dată) că președintele Nicușor Dan a greșit reprezentând la cel mai înalt nivel România în chermeza din ajun, ținută la Washington, pompos intitulată Consiliul pentru Pace. Faptul că președintele Dan s-a dus la Trump ca la marele împărat, pentru ca doar 24 de ore mai târziu Curtea Supremă a SUA să decidă că împăratul e gol, mă face să îmi amintesc episodul din vremea lui Iliescu, când România semna tratat de colaborare cu URSS, pentru ca imediat după, URSS să se descompună.
Participarea lui Nicușor Dan la Consiliul pentru Pace chiar a fost o eroare pe toată linia
