Procurorii din Roma au pus sub anchetă patru persoane în legătură cu prăbușirea parțială a unui turn medieval fortificat din capitala Italiei, pe 3 noiembrie, în urma căreia a murit un muncitor român, relatează marți agenția italiană de presă ANSA, citată de Agerpres.
Octav Stroici, un român în vârstă de 66 de ani, a murit după ce a fost blocat timp de 11 ore sub dărâmăturile Torre dei Conti din Roma.
Muncitorul, care a fost scos viu de sub dărâmături, dar a murit la spital din cauza rănilor suferite, făcea parte dintr-o echipă care efectua lucrări de renovare și restaurare a turnului, situat foarte aproape de Colosseum și Forumul Roman.
Cei patru suspecți sunt trei arhitecți, între care managerul tehnic al proiectului de renovare, și un inginer.
Anchetatorii investighează un presupus eșec în a evalua corespunzător capacitatea structurii clădirii de a rezista în timpul renovării.
Fosta șefă a diplomației UE, reținută într-o anchetă a Parchetului European, condus de Laura Kovesi

















