„Pax liberala”. Orban: „Partidul, în urma acestei campanii, evident, va trebui reunificat. Va trebui să trec peste nişte suciri ale unor oameni”

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, consideră că partidul va trebui „reunificat” în urma campaniei interne pentru funcţia de preşedinte al formaţiunii, el dând asigurări că, deşi nu înţelege şi nu va putea să înţeleagă vreodată „suciri” ale unora dintre colegii săi, va trece peste aceste lucruri.

„Suntem într-o conjunctură nu foarte favorabilă. Partidul, în urma acestei campanii, evident, va trebui reunificat. Va trebuie redobândită unitatea partidului, va trebui să trecem peste toate cuvintele urâte, toate criticile, toate atacurile care au fost în perioada respectivă şi care au generat starea asta. Eu, personal, va trebui să trec peste nişte suciri ale unor oameni pe care nu am putut, nu pot şi, probabil, nu voi putea să le înţeleg vreodată, care nu au nicio explicaţie logică, politică sau de altă natură. Dar voi trece, în mod evident, pentru că avem nevoie în primul rând de unitate, de coeziune, pentru că fără ea nu putem să avem garanţia unei guvernări”, a declarat Ludovic Orban, miercuri seară, la Brăila.
Orban a reafirmat că PNL se află într-o coaliţie „complicată”, cu parteneri a căror agendă pare „divergentă” cu cea a PNL. În acest context, liderul liberal a arătat că menţinerea coeziunii în coaliţie presupune o „vastă experienţă în negociere” şi în capacitatea de a identifica soluţii.
„Nu vreau să mai vorbesc în această campanie despre contracandidatul meu sau despre colegi de-ai mei care fac parte din echipa de susţinere a lui Florin Cîţu. Vreau să mă refer nu la vocaţia şi misiunea Partidului Naţional Liberal”, a adăugat preşedintele PNL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here