Peskov: Rusia va reveni la acordul de cereale prin Marea Neagră atunci când îi vor fi îndeplinite interesele

Kremlinul şi-a reafirmat miercuri poziţia privind acordul asupra transportului de cereale prin Marea Neagră, precizând că este gata să revină „imediat” ce este pusă în aplicare partea pactului care priveşte Rusia, relatează Reuters, citată de Agerpres.ro.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a făcut un comentariu în acest sens la o zi după ce trimisul SUA la ONU a spus că ar exista „indicii” că Rusia ar putea fi interesată să se întoarcă la discuţiile cu privire la acest acord, care a permis Ucrainei să exporte cereale pe mare timp de un an.

Peskov le-a mai spus jurnaliştilor că preşedintele Vladimir Putin a avut miercuri dimineaţă o discuţie telefonică cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, a cărui ţară a negociat acordul respectiv împreună cu ONU în luna iulie 2022.

Moscova s-a retras din acest acord luna trecută, pe motiv că comunitatea internaţională nu a reuşit să asigure ca Rusia să poată de asemenea să-şi exporte liber cerealele şi îngrăşămintele ca parte a respectivului pact.

Întrebat despre acest subiect, Peskov a răspuns:” Rusia – şi preşedintele Putin a spus asta deja de 100 de ori – este gata să revină imediat la acordul propriu-zis, doar că acordul trebuie să fie pus în aplicare în partea care priveşte Federaţia Rusă. Până acum, după cum ştiţi, acest lucru nu s-a făcut”.

„Occidentul a impus sancţiuni împotriva Rusiei fără să ţină cont de nevoile de hrană ale comunităţii mondiale, iar secretariatul general al ONU este foarte conştient de asta”, a adăugat el.

Exporturile de cereale şi îngrăşăminte ale Rusiei nu fac obiectul sancţiunilor occidentale, dar Moscova susţine că restricţiile în ceea ce priveşte efectuarea plăţilor, de ordin logistic şi de asigurare reprezintă un impediment pentru transporturi.

Acordul a avut drept scop atenuarea unei crize alimentare globale, iar preţul la cereale a crescut din când Moscova nu a mai prelungit acordul la 17 iulie. Atât Ucraina, cât şi Rusia sunt principalii exportatori de cereale pe plan mondial.

Aproape 33 de milioane de tone de cereale ucrainene au fost exportate în perioada în care a funcţionat acordul prin porturile Ucrainei de la Marea Neagră, în pofida invaziei Rusiei în Ucraina la 24 februarie 2022.

Ce s-a ales de fabrici și de muncitori după plecarea din Rusia a marilor companii occidentale

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here