Ceea ce este izbitor, la o primă vedere, în mutațiile profunde aduse de civilizația digitală este abundența iconoclastă a ludicului, prietenia bolnăvicioasă dintre societatea spectacolului și sindromul „Peter Pan”, frizând cel mai adesea ridicolul cu o vehementă și feerică ingenuitate.
Iar conceptul de război modern nu este ferit de acest extaz global al „adolescenței permanente”, care pare a caracteriza acum, în termeni largi, relațiile individului cu statul-națiune, cu istoria și cu managementul militar al teritoriului național. O imagine paradigmatică a transformării aduse de înscăunarea Realității Digitale în microrealitatea frontului am putut-o vedea în 2016, pe fondul isteriei Pokemon Go, când o gașcă de soldați ucraineni a fost filmată vânând cu telefoanele pokemoni printr-o pădurice. Un militar herculeean, cu deltoizi de Mr. Olympia, urla din rărunchi într-o poieniță: „L-am văzut pe Pikachu!”
Iminența invadării Ucrainei îngână ceva din acest spirit de infantilizare a subiectelor grave, transformând totul într-un soi de furaj satiric. De la meme-urile cu întâlnirea Putin-Macron și până la scheciurile de pe TikTok cu soldați terorizați pe front de mesajele de pe WhatsApp ale iubitelor. Astfel de glumițe – nevinovate în natura lor umoristică – capătă alte proporții odată aruncate în malaxorul social media, forța de viralizare și de enclavizare emoțională pe care o au algoritmii deformează percepția asupra pericolului. Administrația Biden știe cu ce mâzgă digitală (propagandistică ș.a.m.d.) are de-a face în comunicarea publică privind criza ucraineană. De aceea a dat pe bandă rulantă mesaje „panicarde” legate de intențiile lui Putin, tocmai ca să păstreze trează atenția internetului asupra gravității subiectului și să împiedice cât poate de mult bagatelizarea lui. Iar asta-i o treabă dificilă într-un spațiu euroatlantic care a transformat pacea în trândăvie egolatră și-a împopoțonat-o cu militantism de profile picture.
Mi s-a părut hilară filmarea postată pe Facebook de către Ministerul rus al Apărării cu o garnitură feroviară care – cică! – retrăgea tancuri din Crimeea. O secvență de 1 minut, în care nici nu-ți dai seama de fapt dacă tancurile alea intră sau ies din Peninsulă, era prezentată ca dovadă „sacră” a dezescaladării. Adică, băieții de la Kremlin nici nu se mai strofoacă să pară cât de cât convingători. Ba, dacă te uiți cu atenție, ai senzația că totul se petrece pe-o machetă, cu un trenuleț și tancuri de jucărie, exact cum se regizau scenele cosmice din SF-urile anilor 70-80, până la dezvoltarea minunățiilor CGI (Computer-generated Imagery). I-a recrutat cumva GRU pe graficienii serialului „Power Rangers”? Nu uitați: vorbim de țara care a scornit tactica maskirovka. Nu zic că acea înregistrare era neapărat fake, dar, Doamne, cât de mult semăna cu ceva fake, mai exact retro-fake, nord-coreean fake. În fine, las’ că merge și-așa pe Facebook, TikTok și-n alte grădinițe cu program prelungit.
Evident că există și-o parte bună (sau relativ bună?) a bâlciului informațional, faptul că s-a „colectivizat” spionajul. S-a ajuns la o veritabilă avalanșă de transparență. Serviciile de informații împart acum cu noi, frățește, hărți în timp real. Dacă primește acces la un satelit privat, orice televiziune, aducând în platou doi, trei specialiști, își poate permite să facă analize de map-based intelligence. Și toate astea integrează publicul global – aproape într-o interacțiune de role-playng game – în prima linie a frontului diplomatic, creând o bază de adeziune și de presiune publică transnațională pe care, până la revoluția internetului, n-o puteai obține decât prin psihodrame și lungi perioade de proteste.
„Aceste platforme satisfac acum dorința umană de participare și recunoaștere mai acut decât reciprocitatea fizică a democrațiilor liberale. Pentru nativii digitali, prima generație scufundată în dispozitive încă din copilărie, aceste platforme sunt mediile lor sociale principale. Nativii digitali se vor apropia de vârsta de 20 de ani până la sfârșitul deceniului. Având în vedere că vârsta medie de înrolare în armata Statelor Unite este de 20 de ani și vârsta medie a personalului desfășurat este 33 de ani, nativii digitali sunt acum cohorta demografică principală care va fi însărcinată cu lupta în războaiele statului național”, atrage atenția într-o excelentă analiză Christopher Sims, expert în tehnici de război modern.
Sims susține că modificările cognitive aduse de social media vor duce la o „eroziune a coeziunii combative”. Iar asta, printre altele și pe căi secundare, subliniez eu, are de-a face și cu dispariția ritmului temporal al telegramelor de război.
Redau principalele idei:
- „Ubicuitatea rețelelor de socializare va complica, de asemenea, desfășurarea personalului forțelor armate (…) În filmul „13 ore”, o dramatizare a evenimentelor care au dus la moartea ambasadorului Statelor Unite J. Christopher Stevens la Benghazi, Libia, în 2012, antreprenori paramiltari din orașul Benghazi sunt văzuți în mod repetat pe mai multe dispozitive digitale, comunicând vizual și oral în timp real cu familia din Statele Unite. Scenele demonstrează emoții conflictuale produse de tehnologie, care ulterior erodează moralul și împiedică concentrarea profesională. Când începe lupta principală, un contractor care descoperă într-un chat video că soția lui este însărcinată, îi trimite un mesaj audio: „Mi-aș dori să fiu acasă”. Ei bine, rețelele de socializare, care ne permit interacțiunea digitală instantanee, creează triburi paralele în război – membrii serviciului sunt desfășurați fizic, dar domiciliați digital. Aceste relații duale simultane, una cu unitatea de luptă, una cu familia și cu rețelele de socializare, au început deja să erodeze în mod semnificativ coeziunea și concentrarea asupra luptei, iar impactul va deveni și mai pronunțat. Aceste efecte vor duce la interzicerea prezenței pe termen lung și pe scară largă a personalului militar dislocat în străinătate.”
- „Efectele neurologice puternice ale rețelelor de socializare vor marginaliza, de asemenea, luptele, transformându-le în silnicie. Sebastian Junger susține că conflictele armate sunt conectate în creierul uman printr-un sistem de recompensă cu dopamină. Acest sistem de feedback neurochimic, scrie el, a determinat umanitatea să devină „obsesiv implicată în lucruri precum vânătoarea, jocurile de noroc, jocurile pe calculator și războiul”. Experiențele viscerale ale muritorilor în război produc substanțe chimice în creier care duc la dependență: fenomenul „war junkie”. Junger citează un soldat: „Este precum cocaina, nu poți obține o plutire mai bună”. Dar utilizarea rețelelor de socializare declanșează aceleași bucle de feedback neurochimic, crescând dopamina în utilizator și stimulând poftele comportamentale prin anticiparea continuă a noului conținut. Nativii digitali vulnerabili la risc nu au nevoie de drogul războiului pentru a se „prăji” sau deveni dependenți. Gradul de dependență de dispozitive este atât de pronunțat încât distanța fizică crescută între dispozitiv și utilizator s-a dovedit că provoacă o suferință în creier similară durerii fizice. Omniprezente și gratuite, rețelele de socializare îndeplinesc nenumăratele dorințe umane fundamentale care vor înlocui dependența de război.”
-
„Cufundați în social media încă din copilărie, nativilor digitali li s-au prezentat două fidelități divergente. Prima este cea electronică: față de companiile de tehnologie care oferă emancipare fără margini și fără costuri prin intermediul rețelelor de socializare. A doua este fizică: față de statul-națiune, care asigură siguranța individuală prin restrângerea libertăților. Cele două realități există așadar în tensiune, care se manifestă periodic în spațiul public.”
Acestea fiind zise… De curiozitate, invadarea Ucrainei n-a fost încă listată la casele de pariuri? Avem anunțuri de război ca la mica publicitate, strategie militară pe TikTok. Dar terciului parcă-i mai trebuie ceva: bilețelele Betano și-un banner cu Grasu Xxl în camuflaj de căpitanu’ Burcea (da, da, ăla din „Terminus paradis”).
