Petiţie adresată ministrului Educaţiei, prin care Ligiei Deca i se cere să sancţioneze şcolile care nu înfiinţează grupuri anti-bullying

Sursa: Facebook

Peste o mie de oameni au semnat o petiţie lansată de comunitatea Declic prin care ministrului Educaţiei, Ligia Deca, i se cere să dispună măsuri de sancţionare a şcolilor care nu înfiinţează grupurile anti-bullying prevăzute în legislaţie. Conform iniţiatorilor, doar 5% dintre şcolile din România au înfiinţat grupuri de intervenţie în caz de bullying, deşi legea prevede existenţa acestora, notează News.ro.

„România are o lege antibullying de aproape 4 ani, care le permite şcolilor să lupte împotriva violenţei. Dar mulţi directori se fac că nu ştiu de lege şi preferă să ascundă cazurile de agresiuni. Aflăm de unele doar când bubuie în presă, cum a fost cazul copilului băgat cu capul în toaletă. Legea antibullying prevede, printre altele, ca fiecare unitate de învăţământ să aibă, obligatoriu, grupuri de intervenţie formate din directorul şcolii, profesori, părinţi şi elevi. Din 5.000 de şcoli din România, doar în 5% se întrunesc astfel de echipe antibullying care să apere copiii agresaţi. Nu am auzit până acum de nicio sancţiune pentru şcolile care tolerează violenţa sub propriul acoperiş. Numărul cazurilor de violenţă între elevi va creşte şi mai mult, dacă Ministerul Educaţiei nu ia măsuri urgent”, scriu cei din comunitatea Declic, care au iniţiat petiţia adresată ministrului Educaţiei.
Documentul a fost semnat de peste 1100 de persoane.
„Noi, semnatarii şi semnatarele acestei petiţii, vă cerem să sancţionaţi şcolile care nu înfiinţează grupuri de intervenţie în cazul agresiunilor între elevi, aşa cum prevede legea antibullying. Este inacceptabil să permiteţi banalizarea violenţei. Vrem să ne ştim copiii în siguranţă şi după ce trec de poarta şcolii”, îi transmit Ligiei Deca semnatarii petiţiei.
Iniţiativa a fost lansată în contextul în care, recent, imagini cu un elev închis de colegi mai mari într-o cuşcă metalică au apărut în spaţiul public şi după ce, tot recent, în altă şcoală, un băiat şi-a sechestrat doi colegi în baia unei şcoli, băgându-l pe unul dintre ei cu capul în toaletă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here