Emiterea unui mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin de către Curtea Penală Internațională reprezintă, în sine, un pas spectaculos, dar mediatizarea demersului, în condițiile în care informația fusese inițial clasificată, adaugă un element chiar mai interesant. Practic, comunitatea internațională a subliniat, vineri 17 martie 2023, faptul că relația cu dictatorul de la Moscova s-a înscris irevocabil pe drumul fără întoarcere.
Dacă devenise deja evident că sprijinul occidental pentru Ucraina vizează o înfrângere strategică a Rusiei pe front, de aici înainte e fără dubiu și faptul că, pe plan politic, Vestul nu se va mulțumi cu mai puțin decât debarcarea regimului de la Kremlin.
Cu eticheta în sfârșit oficială, de golan criminal dat în urmărire internațională, Vladimir Putin s-a văzut scos definitiv din rândul șefilor de stat și al interlocutorilor legitimi pentru omologii săi occidentali. De fapt, în virtutea deciziei Curții de la Haga, Putin nu mai are omologi și nu mai este omolog.
Însă plasarea informației pe piață dă o greutate suplimentară deciziei în sine și conferă o greutate suplimentară unui întreg puzzle informațional la finalizarea căruia pare că se lucrează accelerat de câteva zile. Pentru a-l „vizualiza”, merită să trecem în revistă piesele esențiale care au apărut în ultimele doar câteva zile și care indică două lucruri cruciale: poziția lui Putin și a regimului său cunoaște o reală slăbire; iar Vestul simte și înțelege acest lucru, pe de o parte, și ține morțiș să expună publicului larg situația de fapt, pe de altă parte.
Cu un larg și emfatic dezinteres față de sensibilitățile lui Vladimir Putin, pe plan internațional s-au făcut în ultimele zile câțiva pași care îi transmit dictatorului că scoaterea sa din joc e în plin avânt:
- „Prietenii” turci ratifică aderarea Finlandei la NATO (având în vedere statutul și istoria acestei țări din proximitatea Rusiei, semnalul e dincolo de cuvinte), iar Washingtonul „încurajează” Ankara să rezolve și dosarul suedez.
- „Prietenii” chinezi par să se fi împotmolit cu ajutorul cerșit de Moscova, iar ultimele dezvăluiri privind echipamente chinezești identificate de ucraineni în arsenalul armatei ruse probabil vor accentua reticențele Beijingului de a nu forța nota mai mult decât își poate în mod realist permite.
- Oficiali occidentali de top transmit tot mai insistent, în mod public, ideea că înarmarea Ucrainei va continua să depășească prag psihologic după prag psihologic, iar SUA domolește speranțele Rusiei cu privire la pacea chinezească.
- Iar state est-europene, precum Polonia și Slovacia, deja, livrează Ucrainei avioane Mig-29 menite să neutralizeze militari ruși și echipamente militare rusești.
- Republica Moldova, prin măsurile luate recent de autoritățile de la Chișinău în vederea demontării mașinăriei rusești de destabilizare a țării, pune Moscova într-o situație de „jenă strategică”. Aspect întărit și de apetitul occidental, la vedere, de a sprijini eforturile Chișinăului în acest sens, de a echipa militar țara, de abordarea în forță a Președinției moldovene în ceea ce ține de demararea reformelor vitale din justiție, cu scopul declarat de a pregăti aderarea la UE a micii republici, în 2030, ca și de anularea așa-zisei limbi moldovenești.
- În Georgia, altă țară mutilată de tactica războiului înghețat, utilizată de Rusia, Moscova a încasat o puternică lovitură, tot zilele trecute, când protestele au „răzgândit” structurile politice interne care încercaseră să forțeze adoptarea legii privind „agenții străini”.
- În fine, din Rusia însăși se scurg tot mai multe și suculente investigații despre averea nesimțită a lui Putin și a amantei cu care are copii, despre deciziile discreționare de a obtura accesul public în zonele sensibile din acest punct de vedere, dar și despre cercul slujitorilor apropiați.
- La acest din urmă capitol, pe care îl atingem separat aici, merită amintite trei bubuituri năpraznice: 1. Subit, un fost ofițer FSB și-a amintit cum propagandistul No 1 al regimului, Vladimir Soloviov, îi oferise 20.000 de dolari pentru a comite un asasinat și leagă ascensiunea sa de o eventuală racolare de către serviciile ruse, cu acea ocazie. Cu doar puțină vreme înainte de acest interviu (la care, merită menționat, fostul ofițer FSB s-a cerut singur), dictatorul rus intervenise el însuși, fapt rar, anunțând că „în această dimineaţă, Serviciul Federal de Securitate a oprit activităţile unui grup terorist ce plănuia să atace şi să ucidă un renumit jurnalist al televiziunii ruse”. Gestul fostului ofițer FSB-ist, Serghei Astașin, poate fi citit în numeroase chei, desigur, printre ele putându-se număra și cea a atingerii unui punct de fierbere în interiorul serviciului de informații. Un seriviciu de informații care, la rândul său, pare a avea o interesantă neîncredere în armata țării, după cum releva recent Institute for the Study of War. | 2. Au fost scoase pe tarabă afacerile imobiliare cu statul ale celor mai importanți generali ruși, nu întâmplător a celor implicați până peste cap în conducerea războiului din Ucraina. „Rechinismul” acestui grup de ofițeri superiori este demn de mediul de business al celor mai înapoiate sisteme politico-economice și contribuie semnificativ la ilustrarea gradului patologic de corupție de la vârful statului rus și al armatei sale, ca și a ceea ce stă la baza lipsei de pregătire și de dotare a trupelor Moscovei, angajate în războiul din Ucraina. | 3. Scurgerea privind planul de „remorcare” a R. Moldova de către Rusia.
- Un stabiliment FSB a luat foc zilele trecute la Rostov pe Don, iar superba explozie s-a produs la scurtă vreme după zilele de 27 și 28 februarie, când dronele ucrainene au răspândit panică în mai multe localități din Rusia, s-au apropiat la doar 100 de kilometri de Moscova și au dus la închiderea spațiului aerian în jurul orașului natal al dictatorului, Sankt Petersburg.
Este de așteptat o continuare a revelațiilor de substanță despre gândacii din bucătăria regimului Putin și sunt de așteptat noi pași, cu alte ținte „zemoase”, de tipul celui făcut de Curtea de la Haga în ceea ce-l privește pe dictatorul Putin. De altfel, la pachet cu acesta a fost inclus și ombudsmanul rus pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova, probabil, dincolo de motivele legitime, și în ideea de a transmite un mesaj clar și pe orizontală, astfel încât numeroșii lachei putiniști să se simtă cu adevărat vulnerabili.
În orice caz, nu e exclus ca această concentrare de semnale occidentale agresive, transmise pe paliere atât de diferite, dar totodată atât de sensibile, să facă parte din eforturile mai ample de pregătire a ofensivei ucrainene de primăvară.
Nu e de trecut cu vederea, în acest context, optimismul afișat în ultimele zile de președintele Ucrainei privitor la șansele îngenuncherii Rusiei; optimism oarecum vag în formulare, dar care, detaliu care iarăși merită subliniat, nu a fost ulterior temperat ori amendat de către vectori relevanți din rândul aliaților.
Putin a ajuns mai aproape ca oricând de momentul pierderii războiului, al pierderii libertății proprii de mișcare (asta înseamnă mandatul de arestare emis de Curtea de la Haga) și simte tot mai acut mirosul de mucegai al zidului spre care se îndreaptă întregul regim și la impactul cu care celor din jurul său le e tot mai neclar cine poate să scape.
Deși, așa cum ne învăță pățaniile altor dictatori care l-au precedat, ultima sa zi poate veni și mâine, sunt șanse destul de ridicate ca ultima clipă să fie catalizată de o înlănțuire fericită de victorii ucrainene în faza mult așteptatei și, aparent cel puțin, minuțios pregătitei ofensive de primăvară a armatelor Kievului.
Rar a existat, în cursul acestui război, un moment mai încărcat ca acum de semnificații actualizate și potențiale, și o senzație atât de pronunțată, pentru observatorii din afară, că bate la ușă un moment realmente magic.
Toate cele de mai sus s-au acumulat într-un interval de zile, nu de luni, iar puzzle-ul informațional pe care îl formează dă tot mai mult impresia că la mijloc e vorba de o înțelegere poate mai pronunțată ca oricând în acest un an și o lună de război, cum că regimul de la Moscova a ajuns într-o formă atât de anemică încât singurul pas logic care se mai impune e amplificarea presiunii pentru a-l „încuraja” să crape.
P.S.: Desigur, ca orice dictator care a scăpat hățurile relației cu realitatea și prezentul, Putin își face planuri de viitor și într-un orizont fictiv: se pregătește intens de așa-zisa campanie electorală din 2024. La cum arată acum tabloul, ar fi fost mai inspirat să caute un elicopter (mai ales unul la care să fie sigur că nu „s-a umblat”), dar și un loc adecvat pentru aterizare.
