Plafonarea prețului la motorină nu va fi prelungită / PSD acuză PNL că a blocat prelungirea măsurii

Sursa foto: aa.com.tr

Deputatul PSD Augustin Hagiu a anunțat marți că plafonarea prețului la motorină nu va fi prelungită, deoarece proiectul legislativ care ar fi permis extinderea măsurii până la 30 noiembrie a fost blocat în Comisia pentru buget-finanțe a Camerei Deputaților, condusă de un reprezentant PNL, potrivit Agerpres.ro.

‘Ultima zi a acestei sesiuni parlamentare, eforturi depuse de noi, de grupul PSD în ultimele zile pentru a ajunge într-o situație favorabilă la pompe și anume aprobarea Ordonanței 19 dată în aprilie și continuarea schemei care a stat la baza adoptării acestei ordonanțe de către Guvern. Suntem în situația în care astăzi ar fi trebuit să avem în plen un vot final pe acest PLX 339/2026 pentru aprobarea Ordonanței 19. Am reușit să rezolvăm cu adoptare la trei comisii acest proiect, din păcate ne-am opintit la o comisie, și anume cea de Buget – finanțe. Nu știu exact ce s-a întâmplat acolo, însă consider că dacă cumva factorul politic a determinat lipsa de interes a președintelui Comisiei de Buget din Camera Deputaților față de acest subiect, este din nou o dovadă de cinism politic’, a spus Hagiu la Palatul Parlamentului.

El a afirmat că președintele PNL, Ilie Bolojan, ar fi putut ‘să dea un semnal’ pentru urgentarea discuțiilor din comisie, astfel încât proiectul să ajungă la vot în plen.

‘Este imposibil de estimat cu cât va crește prețul unui plin la pompă de mâine. Am mai trecut prin aceste momente, eu nu eram deputat, mă ocupam în zona transporturilor. Nici transportatorii nu pot să-și estimeze costurile operaționale, nici cetățenii care, iată, încep să plece în vacanță, pentru că suntem deja într-o perioadă în care copiii au terminat școala și se merge în vacanță, nu își pot estima un buget al călătoriilor în țară și/sau în străinătate, pentru că nimic nu este stabil și totul este volatil’, a conchis Hagiu.

Ordonanța cu privire la programul SAFE nu a putut fi adoptată / Se întoarce la comisii