„Pleacă înainte să-i arunci pe oameni în prăpastia războiului civil!” Scriitoarea Svetlana Alexievici, premiată cu Nobel, îi transmite un mesaj dur lui Lukașenko

Foto: Twitter

Scriitoarea Svetlana Alexievici, singura scriitoare belarusă distinsă cu Premiul Nobel pentru literatură, l-a acuzat miercuri pe preşedintele Aleksandr Lukaşenko că târăşte ţara într-un războiul civil, în mijlocul unei mişcări de protest suprimate violent de autorităţi, transmite Agerpres, care citează AFP.

„Pleacă înainte să fie prea târziu, înainte să-i arunci pe oameni într-o prăpastie groaznică, în prăpastia războiului civil! Pleacă!”, a declarat autoarea adresându-se preşedintelui Lukaşenko, aflat la putere de 26 de ani, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă.

„Vrei doar putere şi această dorinţă se va dovedi sângeroasă”, a adăugat Svetlana Alexievici, care a acuzat guvernul de la Minsk că a început „un război împotriva poporului său”.

Începând de duminică, re-alegerea preşedintelui Lukaşenko a trezit un val de protest de amploare soldat cu aproape 6.000 de arestări, două decese şi numeroase violenţe din partea forţelor de ordine.

„Șomeri cu trecut infracțional”

Preşedintele Lukaşenko, în vârstă de 65 de ani, a numit protestatarii „şomeri cu trecut infracţional” coordonaţi din străinătate.

„Văd cum se radicalizează societatea, cum se comportă poliţiştii anti-revoltă… Nimeni nu şi-ar fi putut imagina asta”, a continuat Svetlana Alexievici, denunţând acţiunea „inumană şi satanică” a forţelor de ordine.

Răsplătită în 2015 cu Premiul Nobel pentru literatură, scriitoarea în vârstă de 72 de ani este autoarea unor cărţi pline de forţă despre Cernobîl, războiul din Afganistan şi prăbuşirea Uniunii Sovietice. O critică acerbă a regimului Lukaşenko, Svetlana Alexievici i-a îndemnat pe belaruşi să voteze pentru candidata opoziţiei Svetlana Tihanovskaia, o fostă profesoară de engleză în vârstă de 37 de ani care şi-a înlocuit soţul încarcerat în cursa prezidenţială de anul acesta.

Conform rezultatelor oficiale ale scrutinului de duminică, Lukaşenko a obţinut peste 80% din voturi, un scor fantezist în opinia criticilor acestuia, care estimează că Tihanovskaia, creditată cu 10% din voturi, ar fi câştigat de fapt alegerile.

În noaptea de luni spre marţi, aceasta din urmă a fost nevoită să părăsească ţara, refugiindu-se în Lituania; o plecare sub ameninţarea autorităţilor, potrivit susţinătorilor acesteia.

Svetlana Alexievici a salutat-o pe Tihanovskaia ca pe un „simbol al schimbării” şi a mulţumit manifestanţilor pentru că aceştia „ne-au salvat demnitatea”.

„‘M-am îndrăgostit de poporul meu în ultimele săptămâni. Este un popor cu totul diferit, cu o forţă diferită. Poate că m-a dezamăgit un pic înainte, dar acum nu este cazul”, a mai declarat laureata Premiului Nobel.

Peste 6.000 de arestări

Protestatarii au ieşit miercuri seara pe străzile din Belarus pentru a patra noapte consecutiv pentru a demonstra împotriva a ceea ce consideră că a fost fraudarea alegerilor la scrutinul prezidenţial desfăşurat duminică, în pofida violenţei de care au dat dovadă forţele de ordine, informează dpa.

Mai multe canale independente au postat pe Telegram înregistrări video cu protestatari din Minsk, Grodno, Brest şi alte oraşe din Belarus care cereau demisia şefului statului şi încetarea violenţei.

Sprijinul pentru manifestanţi pare să fier în creştere din partea populaţie crească ,peste 100 de medici din Minsk ieşind să protesteze împotriva violenţei.

Au fost făcute peste 6.000 de arestări şi două persoane şi-au pierdut viaţa de la debutul protestelor izbucnite duminică după închiderea secţiilor de votare, pe care forţele de ordine le-au reprimat în mod violent.

Uniunea Europeană a calificat, într-o declaraţie, alegerile ca nefiind „nici libere şi nici corecte”, adăugând că „autorităţile statului au desfăşurat o violenţă disproporţionată şi inacceptabilă”, şi că „Belarusul merită ceva mai bun”.

Purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert, a criticat, de asemenea, reprimarea protestelor: „Toţi cei arestaţi în Belarus deoarece au demonstrat paşnic pentru drepturile lor democratice trebuie eliberaţi şi ascultaţi”


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here