<< Pentru ucraineni, neutralitatea este preferabilă încorporării într-un nou imperiu rus.
În discursul său din fața Congresului american, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a solicitat sprijin sporit din partea SUA, inclusiv suplimentarea armamentului și o zonă de interdicție aeriană impusă de NATO, pe măsură ce țara sa continuă lupta împotriva invadatorilor ruși. Ucrainenii luptă, dar explorează și căi alternative de stopare a conflictului – inclusiv varianta acceptării ideii de neutralitate. Neutralitatea este un statut din dreptul internațional în baza căruia o țară se angajează să nu intre în alianțe internaționale de securitate; pentru Ucraina, cel mai probabil, asta ar însemna renunțarea la un viitor în NATO și interzicerea bazelor militare străine pe teritoriul ucrainean >>.
- O analiză Foreign Affairs, semnată de Wess Mitchell, fost Assistant Secretary of State pentru Europa și Eurasia, între 2017 și 2019.
<< Deși neutralitatea implică anumite riscuri, nu trebuie văzută ca o condamnare la moarte pentru Ucraina. Dimpotrivă, ar putea fi chiar cea mai bună soluție posibilă, ținând cont de cum stau lucrurile după mai mult de trei săptămâni de război. Cheia pentru ca neutralitatea Ucrainei să funcționeze este modelarea acesteia într-un mod care să asigure că renunțarea la candidatura pentru statutul de membru NATO nu se va face în detrimentul autoapărării țării sau al perspectivelor sale de a avea un viitor economic și politic occidental. O astfel de opțiune este posibilă datorită avantajului pe care performanța militară îndârjită a Ucrainei i-l va oferi lui Zelensky la masa negocierilor; și pentru Moscova o asemenea soluție devine tot mai convenabilă, atâta timp cât armata rusă continuă să se dovedească incapabilă a-și atinge obiectivele pe câmpul de luptă.
TERITORII PERICULOASE
Conceptul de neutralitate a apărut ca o modalitate de a stabiliza pacea în situații care riscă să declanșeze un conflict între marile puteri, cum este cazul celui actual din Ucraina. Alte state europene au optat pentru neutralitate pentru a evita acapararea teritorială de către un stat-vecin mai mare și au ajuns să devină prosperi membri ai comunității europene. Elveției și Belgiei li s-a acordat neutralitatea după Războaiele napoleoniene pentru a preveni o nouă expansiune militară franceză. Austria și Finlanda, temându-se de absorbția sau împărțirea de către Uniunea Sovietică, au adoptat un statut similar după cel de-Al Doilea Război Mondial. Elementul distinctiv al celor patru state îl constituie localizarea pe un teritoriu vital sub aspect strategic prea valoros pentru ca o putere să-l cedeze altora, dar și prea dificil de ocupat timp îndelungat.
Cazurile finlandez și elvețian sunt poate cele mai relevante pentru Ucraina, întrucât ambele țări au urmărit ceea ce s-ar putea numi „neutralitate fortificată” (a nu se confunda cu neutralitatea armată, care se referă la un stat care rămâne în afara conflictului dintre două părți, dar care este dispus să se apere împotriva ambelor). Statul cu neutralitate fortificată își menține o poliță de asigurare sub forma unei armate puternice, într-o stare perpetuă de alertă ridicată, și o reputație – în virtutea terenului sau a elanului național – de a provoca înfrângeri usturătoare agresorului.
Neutralitatea fortificată ar putea fi un status viabil și realizabil pentru Ucraina. Ar putea adopta un document similar Tratatului de stat austriac din 1955, care să stipuleze că va renunța la calitatea de membru al organizațiilor internaționale de securitate, cu condiția plecării trupelor rusești de pe teritoriul său. În plus, ar putea permite custodia internațională a celor 15 reactoare nucleare ale sale, având în vedere pericolul evident pe care acestea îl reprezintă pentru țările vecine în situația unui nou conflict. Cu toate acestea, țara ar putea menține în continuare o armată numeroasă, aprovizionată cu arme occidentale și consolidată prin instruire, și ar putea deveni în cele din urmă membră a Uniunii Europene.
DE CE ARE NEVOIE UCRAINA
Pentru ca neutralitatea fortificată să funcționeze, Ucraina ar avea nevoie de trei lucruri.
În primul rând, de o garanție a supraviețuirii sale, după ce acceptă neutralitatea. O asemena garanție ar putea lua forma unui tratat-cadru în care vecinii Ucrainei, împreună cu Statele Unite și alte puteri occidentale, să se angajeze să o apere în cazul în care este invadată. Dar o garanție și mai importantă – dată fiind experiența Ucrainei cu Memorandumul de la Budapesta, devenit nul, care a asigurat suveranitatea Ucrainei în schimbul renunțării de către Kiev la armele nucleare după dizolvarea Uniunii Sovietice – ar veni sub forma unei armate mari, alimentată cu armament defensiv furnizat de Occident. În consecință, tratatul-cadru ar trebui să consacre nu doar dreptul Ucrainei la autoapărare, ci și angajamentul de a sprijini dezvoltarea militară a acesteia cu asistență externă și achiziții militare.
O a doua cerință este spațiul fizic. Spațiul este pentru Ucraina ceea ce sunt munții pentru Elveția și lacurile pentru Finlanda: caracteristica geografică ce îi oferă o șansă de a se apăra împotriva unor puteri mai mari. În absența obstacolelor naturale, întinderea Ucrainei permite armatei sale să desfășoare o apărare în profunzime și să câștige timp în fața agresorului rus mai puternic. Mai mult, întinderea teritorială mare a Ucrainei îi permite să susțină baza demografică și fiscală pentru o armată permanentă mare. De aceea, este imperativ ca, într-un acord negociat, Ucraina să păstreze majoritatea teritoriului său, limitând câștigurile Rusiei la teritoriile pe care le controla înainte de război – Crimeea și teritoriile estice separatiste Luhansk și Donețk. Zelenski și-a arătat deschiderea față de o astfel de opțiune, care ar presupune probabil că ar fi de acord să recunoască Crimeea ca teritoriu rusesc și să acorde statutul de autonomie pentru Luhansk și Donețk, în așteptarea unui referendum administrat de ONU, care să stabilească dorința populației locale și să ofere protecție pentru drepturile ucrainenilor care trăiesc în aceste teritorii. Statele Unite și UE ar putea întări poziția lui Zelenski prin condiționarea ridicării sancțiunilor de retragerea Rusiei din toate teritoriile pe care le-a ocupat în timpul războiului.
În fine, neutralitatea fortificată a Ucrainei va necesita o asistență economică susținută din partea Occidentului. În timp ce acțiunile lui Putin justifică, în mod cert, despăgubirile rusești către Ucraina (care ar putea fi obținute indirect de către ucraineni din activele rusești confiscate în Occident), reparațiile formale sunt puțin probabile, deoarece, chiar și în cazul unei înfrângeri militare, Putin va rămâne probabil fixat la putere și va prezida o economie distrusă. Pentru a putea spera la o redresare economică, Ucraina va avea nevoie de ajutor pentru reconstrucție pe termen lung, care poate, printre altele, să asigure că țara este suficient de puternică pentru a se apăra împotriva viitoarelor ingerințe rusești. UE ar trebui să joace rolul principal în reconstrucția Ucrainei, cu ajutorul Statelor Unite și al Japoniei; va trebui, de asemenea, să dezvolte o cale viabilă de aderare la UE pentru Ucraina. Spre deosebire de NATO, UE nu este o alianță internațională de securitate, motiv pentru care tratatul-cadru trebuie să recunoască dreptul Ucrainei de a urmări aderarea la organizații politice și economice. Oferindu-le ucrainenilor perspectiva unui astfel de viitor, oricât de îndepărtat ar fi, ar preveni o renunțare din partea lor și o consimțire la un viitor în sfera de influență a Rusiei, cum s-a întâmplat cu Belarusul.
În cazul tuturor celor trei garanții – autoapărare, păstrarea majorității teritoriului ucrainean și reconstrucția economică – scopul politicii occidentale ar trebui să fie acela de a se asigura nu numai că o Ucraină suverană va continua să existe, ci și că o asemenea perspectivă este una durabilă. În caz contrar, chiar și cele mai inspirate eforturi vor însemna puțin mai mult decât ceea ce germanii interbelici, descriind micile state create în cadrul Tratatului de la Versailles, numeau Saisonstaat (stat de un sezon) – o construcție etatică de scurtă durată, sortită să moară odată ce agresorul își revine.
CEA MAI BUNĂ SOLUȚIE POSIBILĂ
Nu ar fi ușor să se ajungă la un acord viabil privind neutralitatea ucraineană, însă există motive întemeiate pentru a crede că acest lucru ar putea deveni posibil. Eșecurile rusești l-au forțat deja pe Putin să-și reducă pretențiile, inclusiv prin renunțarea la insistența sa privind demilitarizarea Ucrainei și înlăturarea lui Zelenski din funcție. De aceea, înarmarea Ucrainei și impunerea de sancțiuni dureroase Rusiei rămân esențiale, chiar și în situația în care obiectivul final este neutralitatea. Cu excepția cazului în care performanțele slabe de până acum ale armatei sale se vor îmbunătăți considerabil, Putin va deveni din ce în ce mai receptiv față de un acord negociat.
Cum s-ar putea ajunge la un astfel de acord? Dacă eforturile directe ruso-ucrainene stagnează, atunci cea mai probabilă cale ar fi prin intermediul unui mediator în care ambele părți au încredere – cum ar fi premierul israelian Naftali Bennett, care menține o relație strânsă atât cu Putin, cât și, în ciuda tensiunilor recente, cu Zelenski. O posibilă deschidere ar putea fi oferită de necesitatea unor discuții despre securizarea reactoarelor nucleare din Ucraina – un incident nuclear generând o catastrofă de proporții internaționale – și ar putea debuta cu o încetare a focului pentru a permite accesul echipelor internaționale la reactoare și evacuarea civililor din orașele ucrainene. Ambele măsuri ar oferi oportunități de evaluare a bunei credințe a Rusiei; dacă aceasta respectă încetarea focului, discuțiile ar putea trece la o agendă politică extinsă, începând cu obiectivele acordului, care acum par să includă un potențial statut de neutralitate și viitorul teritoriilor din est.
Bineînțeles că este posibil ca Putin să încalce acordul de încetare a focului, așa cum a făcut în situații anterioare. Însă bilanțul de până acum al războiului și pericolul escaladării oferă motive suficiente pentru a încerca. Chiar dacă Putin va încălca o astfel de tentativă de încetare a focului, este probabil că, în cele din urmă, să nu aibă de ales decât să se îndrepte spre acceptarea unei neutralități fortificate pentru Ucraina, pentru simplul motiv că armatele sale nu sunt capabile să supună țara prin mijloace militare.
Plauzibilă este și varianta ca, deși împăcat cu un asemenea rezultat, Putin să încerce din nou în viitor să subjuge Ucraina – care este, la urma urmei, mai importantă din punct de vedere geografic și istoric pentru Rusia decât au fost Finlanda și Austria în timpul Războiului Rece. De aceea, este crucial ca ucrainenii, cu ajutorul Occidentului, să nu accepte nicio versiune de neutralitate care neagă Ucrainei dreptul pe care l-a câștigat, cu mari sacrificii, de a menține o armată consistentă, alimentată de Occident.
Pentru ucraineni, neutralitatea fortificată ar fi opțiunea preferabilă încorporării într-un nou imperiu rus. O asemenea variantă ar transforma performanța militară remarcabilă a Ucrainei din ultimele trei săptămâni în ceva de valoare durabilă pentru poporul său. Cu prețul unor teritorii estice care sunt deja efectiv satrapii rusești și renunțând la o aderare la NATO pe care NATO însăși nu este înclinată să o acorde, Ucraina ar obține retragerea trupelor rusești și capacitatea de a-și reconstrui economia distrusă. Numai Ucraina poate alege un asemenea viitor – dar, dacă o va face, va depinde de Occident să-i ofere armele, banii și sprijinul diplomatic necesare pentru a face un astfel de viitor cu adevărat viabil. >>
