Nu este exclus ca lui Vladimir Putin să-i fi făcut plăcere să bea o halbă de vodcă cu Otto von Bismark pentru care războiul a fost un instrument-cheie în realizarea agendei de unificare prusiană a germanilor, și care, precum Putin, a purtat la vremea lui un mare război din alegere (cel cu Franța, de pildă, din 1870).
Dar e și mai probabil ca liderul prusac de acum un secol și jumătate să nu fi fost dispus să-și piardă vremea dând peste cap o halbă de bere cu liderul rus din zilele noastre.
Motivul e simplu, iar el răzbate deopotrivă din filosofia bismarkiană a vânării momentului optim pentru a angajarea în război (evaluând cu precizie variabila internă și variabila externă) și din jumătatea de frază în care a sintetizat totul încă de pe vremea când era doar deputat: vai de omul de stat care „nu caută o rațiune de a se război care va fi valabilă și odată războiul terminat” (*Heinrich A. Winkler, Histoire de l’Allegmanie XIX-XX siècle. Le long chemin vers l’Occident, Fayard, 2005, p. 115).
Măcar după un an de conflict ruso-ucrainean ar trebui să fie limpede că, în cazul mult mai modestului Putin, rațiunea faptului de a se război era deja zero în momentul declanșării agresiunii cu Ucraina și va da inevitabil cu minus odată conflictul încheiat.
Cum, însă, va arăta acel minus?
Întrebarea rămâne deschisă nu doar cât războiul este în curs, ci și o bună vreme după.
Totuși, până la un răspuns oarecum definitiv și generos în detalii, pot fi de pe acum schițate patru dimensiuni pe care efectul de bumerang tinde să facă ravagii.
ENERGIE. Europa e în plin marș al renunțării la hidrocarburile rusești. Din acest punct de vedere, izolarea Rusiei cunoaște câteva axe majore:
- America strânge legăturile energetice cu Europa; cercetașii giganților europeni de profil trec la „shopping” pe termen lung în zone din Africa și din Orientul Mijlociu.
- Cresc investițiile în LNG și surse verzi.
- Nuclearul cunoaște o a doua tinerețe.
APĂRARE. Complexul militar-industrial european a intrat în logica unei revigorări la baza căreia pot fi deja observați patru piloni de nezdruncinat:
- Voință politică pentru creșterea bugetelor militare.
- Relativă potență economică pentru susținerea efortului financiar.
- Consens social neechivoc, dovadă faptul că în nicio țară preocupată de agresiunea în act a Rusiei și de agresiunea în potență a Chinei, societatea civilă nu obstrucționează planurile guvernelor de reînarmare, dezvoltare și consolidare a propriilor capacități de producție în domeniul apărării.
- Pe plan internațional, se cristalizează o abordare integrativă, de tip rețea. În locul unei cacofonii de state cu politici de apărare definite în sens limitat, doar de nevoile particulare ale propriilor teritorii, asistăm mai degrabă la zorii unui concert europeano-americano-asiatic (la acest ultim capitol – cu soliști Japonia și Coreea de Sud). O astfel de filosofie potențează capacitatea de apărare a fiecărei țări, întrucât: îi acoperă zone pe care altfel nu le-ar fi putut acoperi singură în mod eficient; mărește suprafața care poate fi apărată în mod eficient și forțează agresorul la un efort de război de multe ori mai ridicat decât dacă s-ar fi confruntat cu victime „la bucată”; iar angrenajul de tip co-dependență diminuează potențialul de breșe ce pot fi speculate sau create de către agresor.
INFORMAȚII. Occidentul traversează o cvadruplă „Epocă de Aur”:
- O dată, din perspectiva oportunității de a diminua semnificativ arsenalul militar al unei puteri precum Rusia (țară care va avea nevoie de ani buni pentru a se recupera, în contextul pierderilor deja înregistrate, iar menținerea sancțiunilor pe zonele sensibile de echipamente și tehnologie cu uz militar sau mixt pot încetini și mai mult ritmul natural de revenire).
- A doua oară, din perspectiva măsurării nivelului real al arsenalului rus, a inventarierii detaliate a acestuia (în condiții în care nici cele mai ambițioase și reușite operațiuni de spionaj nu le-ar fi putut asigura pe timp de pace), a evaluării capacității de utilizare a lui în teren, a analizării tacticilor, strategiei și modului de funcționare a resursei umane din armata rusă în condiții de război (sectorial și per ansamblu).
- A treia oară, din perspectiva decriptării potențialului complexului militar-industrial rus pe dimensiunea inovării și producției la scară mare, în vreme de război.
- A patra oară, din perspectivă politică – de la a observa corelația dintre ambițiile regimului și capacitatea lui reală de a mobiliza economia, populația, aliații externi și până la măsurarea stării de spirit a societății în diferitele faze ale derulării războiului, la pachet cu tipul de reacție pe care regimul îl are la stimulii veniți din această direcție.
GEOPOLITICĂ. Lideri politici, lideri militari, experți și comunități de informații din toată lumea au ocazia de a studia războiul ruso-ucrainean sub aspectul:
- Funcționalității relațiilor și alianțelor vechi, a celor relativ noi și a celor de pură conjunctură, precum și sub aspectul adaptabilității tuturor celor trei categorii, în condiții de stres maxim. În cazul unora, astfel de condiții constituie tocmai raison d’être (câteva exemple relevante: NATO, UE, relația SUA-Australia și NATO-Australia, alianța SUA-Japonia-Coreea de Sud). În schimb, în cazul altora astfel de condiții pot fi tavanul de sticlă care ori le poate leza robustețea și eficiența, ori le poate amenința existențial (cazul relației Rusia-China, Rusia-Turcia, Rusia-Iran, într-un fel, chiar Rusia-India).
- Potențialului și capacității de a forja alianțe noi.
- Provocărilor la adresa neutralității și răspunsurile date de țările din această categorie.
- Dinamicii din zona așa-zis „nealiniată”.
Trecerea în revistă de mai sus sugerează cel puțin faptul că, deși dornic de refacerea imperiului și totodată secretos până la irațional și sinucidere, legat de planurile de a invada Ucraina, Putin sfârșește prin a face Rusia mai mică (politic și militar) și uimitor de transparentă (căci mersul războiului, după cum arătam mai sus, a aruncat pe taraba internațională numeroase și intime secrete rusești de stat).
Un bilanț jalnic pentru președinte și umilitor pentru agentul KGB!
Un amestec de motive pentru care nici în necunoștință de cauză nu e de făcut comparație între un Bismark și un Putin.
E vremea pentru o doză occidentală de șoc injectată Republicii Moldova
