Poşta Română lansează, vineri, primul NFT al unei entităţi din portofoliul statului român, sub forma unui timbru digital. Evenimentul marchează aniversarea a 160 de ani de la înfiinţarea companiei, informează News.ro.
Evenimentul are loc, vineri, de la ora 18.00, la Muzeul Naţional de Istorie a României.
Scopul licitaţiei este unul exclusiv umanitar. Toate încasările obţinute în seara evenimentului vor fi transferate în conturile fundaţiei HOSPICE Casa Speranţei, care a demarat un proiect de colaborare cu Poşta Română în acest sens. Banii vor merge în proiectele de susţinere a programelor derulate în sprijinul pacienţilor cu boli incurabile. De altfel, costurile pentru susţinerea unei zile de tratament paliativ pentru fiecare pat din spitalele fundaţiei se cifrează, coincidenţă, la 160 de euro”, a mai precizat Poşta Română.
De asemenea, Poşta Română marchează 160 de ani de la înfiinţare şi prin organizarea fazei naţionale a Marşului Factorilor Poştali, competiţie profesional-sportivă de tradiţie, ajunsă anul acesta la ediţia 42.
Întrecerea, la care participă cei mai rapizi poştaşi din fiecare judeţ al ţării, se va desfăşura sâmbătă, 13 august 2022, pe Calea Victoriei, cu începere de la ora 11.00, linia de start fiind amplasată chiar în faţa Muzeului Naţional de Istorie a României.













