Premierul Ciucă a propus programul „O carte pe an pentru fiecare elev”

Luni, la Palatul Victoria, în cadrul unei întâlniri cu editori, bibliotecari şi personalităţi culturale, premierul Nicolae Ciucă a propus derularea Programului „O carte pe an pentru fiecare elev”, iar Asociaţia Editorilor şi-a exprimat disponibilitatea de a-l susţine. Discuţiile au vizat dificultăţile cărţii româneşti sau editată în limba română de a ajunge la public, dar şi propuneri de soluţii prin care lectura să fie încurajată mai ales în rândul copiilor şi al tinerilor, relatează News.ro.

„Am avut o întâlnire foarte bună astăzi cu oameni de cultură –   academicieni, profesori, editori, bibliotecari, autori de carte românească – şi am răspuns cu multă deschidere propunerilor lor. Ne dorim să aducem mai aproape cartea de generaţiile tinere şi să încurajăm aplecarea lor către lectură, promovând, totodată, autorii români şi cărţile în limba română”, a declarat premierul Ciucă, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.
Executivul va susţine propunerea Asociaţiei Editorilor de promovare a editurilor, cărţilor autorilor români şi a scrierilor în limba română, cu precădere către elevi, prin alocarea unui buget dedicat pentru achiziţia de carte de autori români şi a cărţilor în limba română de către bibliotecile publice, pentru a le pune la dispoziţia cititorilor.

De asemenea, premierul Nicolae Ciucă a propus derularea Programului ”O carte pe an pentru fiecare elev”, iar Asociaţia Editorilor şi-a exprimat disponibilitatea de a-l susţine.
Nu în ultimul rând, şeful Executivului a agreat cu editorii, bibliotecarii şi autorii de carte participanţi la întâlnire asupra unei campanii publice prin care va fi promovată lectura cărţilor autorilor români şi în limba română, cititul aplicat al literaturii clasice şi contemporane româneşti şi a celei în limba română, mai indică sursa citată.
La întâlnire au participat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu şi consilierul de stat Iulian Chifu.
Lista invitaţilor i-a inclus pe Acad. Răzvan Theodorescu, Nicolae Manolescu, membru corespondent al Academiei Române, Prof. univ. dr. Victor Neumann, Horaţiu Mălăele, Prof. univ. dr. Dan Dungaciu, Prof dr. Doina Banciu, avocat Marian Nazat, Adina Rosetti, Conf. univ. dr. Răzvan Voncu.
Din partea bibliotecarilor au participat Agnes Terezia Erich şi Dragoş Adrian Neagu – Preşedinte, iar din partea editorilor de carte – Ovidiu Enculescu, directorul Editorii RAO, Mihai Mitrică – Director Executiv AER (Asociaţia Editorilor din România), Andrei Niculescu – Editor, membru al Consiliului coordonator AER, Silvia Colfescu – directorul Editurii Vremea, Dan Croitoru – directorul Editurii Polirom, Dan Iacob – directorul Editurii ART.

Klaus Iohannis: Este lăudabil că România se poziţionează astăzi în rândul statelor europene fruntaşe prin introducerea educaţiei financiare ca disciplină obligatorie în şcoli

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here