Preşedintele francez Emmanuel Macron, care şi-a prezentat marţi seara discursul de Anul Nou, a rămas pe o linie fermă referitor la reforma pensiilor, pe care a spus că o va duce „până la capăt”, potrivit publicaţiei Les Echos, notează Agerpres.

El nu a rostit niciun cuvânt despre greve şi manifestaţii, ci şi-a reafirmat voinţa de a ieşi rapid din situaţia de blocaj pe care o cunoaşte Franţa de aproape patru săptămâni. În timp ce mişcarea de contestare împotriva reformei pensiilor a intrat în această miercuri în cea de-a 28-a zi, Emmanuel Macron doreşte ca aplicarea reformei să cunoască o accelerare.

Cu ocazia discursului său de Anul Nou, difuzat marţi la ora locală 20:00, el i-a cerut premierului Edouard Philippe să găsească cele mai bune soluţii de depăşire a crizei împreună cu organizaţiile sindicale.

Împreună cu organizaţiile sindicale care o doresc, aştept ca guvernul lui Edouard Philippe să găsească calea unui compromis rapid”, a declarat el de la Palatul Elysee, unde a pronunţat, în picioare, o alocuţiune de 18 minute.

Începută la 5 decembrie, mişcarea contestatară durează mai mult deja decât cea din 1985 şi se apropie de durata celei din 1986.

Totuşi, Emmanuel Macron, care îşi prezintă cea de-a treia urare de Anul Nou după alegerea sa în mai 2017, nu intenţionează să renunţe la nimic din marile principii ale acestui proiect far al mandatului său de cinci ani. „Reforma pensiilor va fi dusă până la capăt pentru că este un proiect al justiţiei şi al progresului social”, a reiterat el.

Ea vizează să pună capăt regimurilor speciale prin crearea unui sistem universal, chiar dacă pentru a dezamorsa criza executivul a asigurat mai multe profesii că le va menţine avantajele.

În faţa blocajelor care, deşi se diminuează în volum, continuă să aibă impact major asupra transporturilor cu ameninţarea unei radicalizări a mişcării, Emmanuel Macron şi-a reafirmat perspectiva. „Înţeleg cât de mult pot afecta deciziile luate şi suscita temeri şi opoziţii. Trebuie ca doar pentru asta să renunţăm să ne schimbăm ţara şi viaţa noastră de zi cu zi? Nu! Căci aceasta ar însemna să-i abandonăm pe cei pe care sistemul i-a abandonat deja, ar însemna să ne trădăm copiii, pe copiii lor, care ar avea atunci de plătit preţul renunţărilor noastre. Pentru aceasta reforma pensiilor va fi dusă până la capăt”, a adăugat preşedintele francez.

Problema vârstei pivot de pensionare (64 de ani ) introdusă în reformă în cursul ultimelor negocieri nu a fost evocată direct de Macron, dar ea este în centrul tuturor dezbaterilor, în timp ce executivul trebuie să reia săptămâna viitoare un ciclu de discuţii cu sindicatele.

Luni, într-un editorial publicat pe site-ul publicaţiei „Liberation”, 17 deputaţi din aripa stângă a majorităţii au emis rezerve cu privire la această vârstă-pivot, cerând „soluţii alternative”. „Vom ţine cont de sarcinile dificile pentru a permite celor care le exercită să plece mai devreme fără ca aceasta să aibă legătură cu un statut sau cu o anumită întreprindere”, le-a răspuns Emmanuel Macron, care arată cu privire la acest subiect precis mai multă deschidere decât în cursul ultimelor săptămâni.

Fără surpriză, opozanţii nu sunt convinşi de discursul prezidenţial cu privire la reforma pensiilor. „Acestea nu sunt urări de bine, ci o declaraţie de război milioanelor de francezi care îi refuză reforma. Tot restul discursului sună fals şi găunos. Un extraterestru a vorbit”, a lansat pe Twitter Jean-Luc Melenchon, liderul Franţei Nesupuse, imediat după sfârşitul discursului. Sindicatele invită la o nouă zi de manifestaţii în 9 ianuarie.

Aflat la jumătatea mandatului, Emmanuel Macron a exclus orice pauză în reforme. Revenind la începutul intervenţiei asupra rezultatelor economice care încep să sosească, el şi-a afişat voinţa de a continua să reformeze, promiţând „întreaga sa energie”. Chiar dacă a admis că aceasta ar putea să zdruncine ţara. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here