Preşedintele Iohannis va participa, joi şi vineri, la Consiliul European şi Summitul Euro de la Bruxelles

Sursa: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European şi la Summitul Euro în format extins, care se vor desfăşura la Bruxelles, Belgia. Agenda de discuţii a reuniunii Consiliului European include subiecte precum situaţia din Ucraina, revizuirea Cadrului Financiar Multianual, aspecte economice, gestionarea migraţiei şi relaţiile externe ale Uniunii Europene, cu accent pe situaţia din Orientul Mijlociu, situaţia din Caucazul de Sud, din Kosovo şi Serbia şi situaţia din Sahel, mai transmite Administraţia Prezidenţială, potrivit News.ro.

Referitor la Ucraina, liderii europeni vor aborda sprijinul multidimensional al UE pentru Ucraina, cu referire la implicarea Uniunii Europene în susţinerea angajamentelor de securitate pentru această ţară, sprijinul pentru eforturile de reformă ale Ucrainei în parcursul său european, necesitatea continuării asistenţei umanitare, precum şi extinderea protecţiei temporare pentru refugiaţii ucraineni.

De asemenea, va fi dezbătută importanţa sancţiunilor împotriva Rusiei, inclusiv din perspectiva provocărilor energetice pe care le presupune apropiatul sezon rece, mai arată comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele României va sublinia că ţara noastră va continua să fie un susţinător ferm al Ucrainei şi va pleda pentru continuarea sprijinului acordat de Uniunea Europeană, atât timp cât este nevoie. Totodată, Preşedintele Klaus Iohannis va susţine pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina şi Republica Moldova până la sfârşitul acestui an.

„Cu referire la situaţia din Orientul Mijlociu, liderii europeni vor continua coordonarea pe tema situaţiei din Israel şi Gaza pe baza Declaraţiei membrilor Consiliului European din 15 octombrie 2023. Preşedintele României va reitera necesitatea unei viziuni clare şi unitare la nivel european, conflictul având consecinţe inclusiv pentru Uniunea Europeană şi cetăţenii europeni, a respectării dreptului internaţional umanitar, a evitării escaladării conflictului, identificării de soluţii pentru obţinerea unei păci durabile, în baza soluţiei celor două state, precum şi evitării exacerbării extremismului la nivelul societăţilor europene, în acest context”, conform sursei citate.

Un subiect important pe agenda discuţiilor se referă la procesul de revizuire a Cadrului Financiar Multianual, pe baza propunerii Comisiei Europene din luna iunie a acestui an, privind revizuirea bugetului pe termen lung al Uniunii, care urmăreşte să răspundă nevoilor urgente la nivelul Uniunii şi să ofere un sprijin financiar suplimentar pentru Ucraina. Preşedintele Klaus Iohannis va sublinia necesitatea obţinerii unui acord asupra acestui dosar până la finalul acestui an, care să permită atingerea obiectivelor multianuale şi să răspundă provocărilor imediate ale Uniunii.

Liderii europeni vor avea un schimb de opinii asupra priorităţilor Uniunii în domeniul economic, urmând să fie abordate acţiunile avute în vedere pentru consolidarea competitivităţii economiei europene pe termen lung, asigurarea deplinei funcţionalităţi a Pieţei Unice, întărirea bazei industriale şi economice europene, precum şi a rezilienţei Uniunii. Preşedintele Klaus Iohannis va evidenţia importanţa consolidării Pieţei Unice şi va susţine o abordare echilibrată în definirea măsurilor în acest domeniu. De asemenea, Preşedintele României va insista pentru eliminarea tuturor barierelor rămase în calea liberei circulaţii şi asigurarea unei concurenţe echitabile între statele membre.

Liderii UE vor avea o discuţie strategică pe tema migraţiei, în cadrul căreia Preşedintele Klaus Iohannis va pleda pentru consolidarea cooperării cu statele terţe de origine şi tranzit ale migranţilor pe toate palierele şi va evidenţia contribuţia României la protecţia frontierelor externe ale Uniunii.

În continuarea discuţiilor de la Consiliul European din iunie 2023, liderii UE vor readuce în discuţie importanţa unei abordări cuprinzătoare şi coordonate la nivel european pentru întărirea răspunsului şi a pregătirii Uniunii în faţa crizelor. Acesta este un demers pe care România l-a susţinut la Consiliul European din iunie şi pe care va continua să îl promoveze, având în vedere relevanţa sa pentru rezilienţa internă a UE.

Cu privire la situaţia din Kosovo şi Serbia şi cea din Caucazul de Sud, România va sprijini continuarea eforturilor de mediere ale Uniunii Europene, atât în dialogul Belgrad – Priştina, cât şi în relaţia dintre Armenia şi Azerbaidjan.

În perspectiva celei de-a 28-a Conferinţe a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (COP28) de la Dubai, liderii UE vor avea o discuţie cu privire la stadiul pregătirilor şi vor fi evidenţiate eforturile de răspuns ale Uniunii Europene la schimbările climatice, precizează sursa menţionată.

În cadrul Summitului Euro în format extins, membrii Consiliului European vor discuta despre situaţia economică la nivel european, cu accent pe măsurile de reducere a inflaţiei şi de creştere a rezilienţei economiei europene. De asemenea, vor avea un schimb de opinii cu privire la guvernanţa economică, precum şi la coordonarea politicilor în domeniu, cu obiectivul de a stabili o creştere economică durabilă şi mai favorabilă incluziunii. În cadrul discuţiilor, Preşedintele Klaus Iohannis va pleda pentru o coordonare strânsă a politicilor economice, în vederea creşterii rezilienţei economiei europene.

VIDEO | Iohannis: Militarii noştri continuă să facă din armată un autentic ambasador al României pe plan internaţional

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here